Ademeniri și supraviețuiri

Ademeniri și supraviețuiri

Giovanni Rotiroti face parte dintr-o specie cu totul aparte de scriitori. Universitar la Napoli, unde predă cu har românistica, el vine dinspre o ucenicie italo-română în cadrul căreia un rol important i-a revenit criticului, romancierului și poetului Marin Mincu. Pe de altă parte însă, autorul florentin cu rosturi profesionale atât în cetatea lui Dante, cât și în fosta capitală bourbonă, se trage și dintr-o altă spiță: cea a academicilor italieni îndrăgostiți de limba și de cultura noastră în așa măsură, încât au ajuns să scrie și să publice și direct în idiomul latinofonilor din Carpați. Înaintași iluștri, precum Ramiro Ortiz și Mario Ruffini, ori ca Rosa del Conte și Luisa Valmarin au conturat, în secolul trecut, o adevărată tradiție a cărturarilor peninsulari care, pasionați de creativitatea literară românească, au creat și întreținut punți durabile între Italia și țara noastră, scriind exegeze, traducând și întreținând o atmosferă de adâncă fervoare intelectuală. Unii au tălmăcit în și din română, alții au menținut barometrul interesului față de România creatoare la o cotă înaltă. Dar Giovanni Rotiroti, autor al unui mănunchi de cărți în care evidențiază pertinent valoarea europeană și universală a unor autori din România, revine, de astă dată, cu un volum scris pentru publicul românesc și publicat direct la noi. Chipul Meduzei (Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2017, 186 p.) se ocupă de contribuțiile unor scriitori interbelici precum E. Ionescu, Gherasim Luca, E. Cioran și Paul Celan confruntați cu totalitarismul verde la noi (și brun în restul Europei).

În reconstrucția – selectivă și cu o puternică amprentă personală – a autorului, toți acești autori, avangardiști prin temperament și vocație, când nu și prin asocierile literar-artistice, se confruntă, în România anilor 1930, cu rezultatul zvâcnirii înafara mai vechii convenții culturale pozitiviste. Rezultatul a fost o reintrepretare a impulsurilor romantice și patriotice într-o manieră filistină și mesianică, totodată, pe o direcție intens spiritualistă, dar și justițiar-militaristă, antisemită și xenofobă în ceea ce privea grupurile etnoculturale minoritare din România Mare. Selecția autorilor luați în discuție, justificată în cazul fiecăruia de valoarea intrinsecă a creației lor, a avut în vedere, după toate aparențele, unele dintre cazurile de autori care au izbutit să se afirme în etapa postbelică și dincolo de marginile României, dobândind notorietate și recunoaștere în Occident. Un alt criteriu urmat tacit pare să fi fost apartenența tuturor la aceeași generație tânără interbelică. Dincolo de firescul unei atenții îndreptate către cei mai străluciți reprezentanți ai unui eșalon de scriitori din cea mai încercată, dar și din cea mai puternic propulsată generație de condeieri români sau din România, opțiunea lui Giovanni Rotiroti este una fericită și pentru că astfel, la apariția în italiană sau, eventual, în alte limbi de circulație a Chipului Meduzei, cartea va interesa, fără îndoială, datorită prestigiului deja consolidat al autorilor în rândul publicului cititor din țările Apusului.

Punerea întregii explorări sub semnul chipului Meduzei este potrivit chibzuită. Epoca a oferit din belșug prilejuri de seducție, iar dintre acestea, probabil, cea mai periculoasă a fost aceea a ideologiilor totalitariste. Simptomatic este nu doar faptul – prezent într-un fragment dintr-o evocare cioraniană sub formă de interviu – că printre prietenii studentului rășinărean ajuns la București, la douăzeci și unu de ani, se număra un comunist și că Cioran, pândit de legionari inițial pentru ireverență, a ajuns să se înroleze alături de ei, deși lecturile și reacțiile lui erau mai degrabă ale unui anarhist. Ecoul acestor contradicții urmau să se vadă în Schimbarea la față a României, unde Hitler și Stalin îi apăreau la fel de importanți ca modele, în pofida distanțelor ideologice dintre ei. Că aceste distanțe, la rândul lor, erau relative și destul de vagi o demonstrează nu doar pactul de neagresiune încheiat în 23 august 1939, ci și analizele politologilor actuali care, tot mai mult, văd în comunism și fascism, două branșe ale unei tulpini comune. Rămâne probabil că, între 23 august 1939, când s-a încheiat Pactul Ribentrop – Molotov, pe de o parte, și ruperea Basarabiei și a nordului Bucovinei de România, la 26 iunie 1940, Cioran se va fi simțit confirmat în presimțirile lui profetice. Epoca era însă alert schimbătoare, iar eventuala jubilație de natură teoretică a nesăbuitului profet mesianic de la universitatea bucureșteană nu a durat nici măcar un an. Veneau alte vremuri, iar în fața provocării lor tânărul autor și-a schimbat nu doar traseul existențial, ci și limba și condiția, devenind un Privatdenker apatrid în capitala Franței postbelice. (Foarte probabil, între 1939 și 1940 fiind bursier român la Paris, iar apoi revenind doar pentru a pleca definitiv, gândurile lui din 1936 alunecaseră pentru totdeauna către soluția de a se „extrage” din mica lui țară și cultură de la Răsărit pentru a deveni până la capăt un metec scufundat în metropola hexagonală.)

Giovanni Rotiroti livrează cititorilor interesați pagini de finețe analitică alimentate și de o bună cunoaștere – și practică – psihanalitic-literară. Interesul lui se îndreaptă, cu un excelent instinct, către nevoia de a înțelege resorturile profunde ale unor adeziuni și ale unor reculuri și ezitări care, toate, se regăsesc, într-un fel sau altul, în opera celor luați în discuție. Amprenta lui Otto Weininger asupra concepției despre feminin și feminitate în poezia lui Gherasim Luca, adusă la lumină împreună cu „isteria” revoluționară a autorului deschide o întreagă, amplă, discuție, ce poate fi continuată prin reluarea unor nume și lucrări ale austro-marxismului, precum contribuțiile lui August Bebel.

Peste tot, textul lui Giovanni Rotiroti este plin de sugestii, îmbietor sau provocator, și ilustrează un talent eseistic în ebuliție, alimentat de o cunoaștere de prima mână a bibliografiei de specialitate, dar mai cu seamă de un ethos pasional, apt să atragă publicul în vârtejul unei aventuri spirituale. Din asemenea contribuții imaginea asupra secolului al XX-lea literar românesc poate crește și se poate aprofunda pe diverse dimensiuni, afirmând pe seama talentului și universurilor mentale ale creatorilor aduși la rampă complexități și altitudini ademenitoare. Rămâne de sperat că autorul își va continua, în anii ce vin, prin noi explorări, construcția critică, prilejuind, ca acum, lecturi fertile, poate chiar obligatorii.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.