Transparența care dă titlul romanului lui Radu Vancu (publicat de Humanitas în 2018) are o triplă cauzalitate care erupe în acțiunile și poveștile ce interferează baroc-postmodern în carte: e o stare determinată de spaimă și anxietate; un mood determinat de epuizare și stress; și, finalmente, o dispoziție care stimulează revelația și iluminarea. Transparența devine astfel o stare alterată de conștiință care stimulează o formă inedită de simili-șamanism (drept care alte lumi sunt percepute în mod recurent); nu prin vis ori prin muguri peyote sau ciuperci halucinogene, ci prin transparență pot fi întrezărite alte lumi revelatorii psihic pentru lăuntrul omenesc. Așa se face, în mod ritualic, că personajul central este sintetizator de guanină și emană himerism (sau e dotat genetic cu himerism), drept care schizofrenia mistică (detectată și asumată în roman de cel puțin două entități) devine o nouă formă de creație. Romanul lui Radu Vancu are și un fond muzical leitmotivic – The Doors în principal, dar și Pink Floyd – drept care se arată a fi întâi de toate un înscris psihedelic. Nu în zadar transparența devine „un act de imaginație laterală a corpului”, precum și o „traducere nevrotică și maniacală a luminii”; de aici se trage dimensiunea vizionară a romanului care nu poate stârni decât reacții extreme (de acceptare admirativă ori de respingere aspră – calea de mijloc nefiind posibilă, în opinia mea).
Al doilea calificativ fățiș pe care îl stârnește romanul Transparența este acela de a creiona, în underground (chiar dacă pe o secvență mai redusă) o dimensiune faustică. Iar faustismul este legat de decadentismul văzut ca punte înrudită cu latura psihedelică și cu schizomistia personajelor principale. Diavolul este generator de perspective întrețesute, există în roman chiar și scribi retro ai diavolului care încearcă să deslușească structura lumii omenești, dar prin entități non-omenești sau supraomenești. Deși nu e pomenit defel în roman, Radu Stanca și diavoliada sa faustică din poemul Corydon sunt prezenți în romanul lui Radu Vancu, fie și numai ca duhuri anonime transfigurate. Alchimiile subtile ale Sibiului decadent și faustic, marca Radu Stanca, sunt conținute în marsupiul romanului Transparența. Dar nu e doar Sibiul (decadent devenit psihedelic) capturat în acest chihlimbar narativ, ci și Bucureștiul din romanele Orbitor și Solenoid, marca Mircea Cărtărescu, într-un sens omagial și continuator charismatic. Întrucât Radu Vancu pune pe tapet o viziune matricială și obsesivă în care Sibiul devine o structură multifațetată și în același timp un Aleph (post-borgesian), un oraș care transcende pitorescul și devine mitizat și transfigurat inclusiv din unghi underground (Graalajul, barul subpământean, lumea lumpenilor iluminați etc.).
Transparența este și o carte intertextuală într-un sens inițiatic: Mega, personajul feminin obsedant din roman, respectiv căutarea ori rătăcirea ei printr-un Sibiu alternativ, este o replică intertextuală la faimosul personaj Maga din romanul Șotron de Julio Cortázar (capodopera lui Cortázar, care a schimbat chipul romanului în secolul XX), căutată cu aviditate, printr-un Paris labirintic, de iubitul ei Horacio Oliveira. La fel ca în concepția lui Cortázar ori a lui Cărtărescu (în cărțile deja amintite), romanul devine și la Radu Vancu o rețea neuronală sau o structură neuronică, de aici imaginea recurentă a creierului care bântuie prin paginile cărții.
Dar autorul constant sub semnul căruia stă scriitura autorului sibian al Transparenței este Roberto Bolaño, prin cel puțin două romane care sunt platforme de referință în cartea lui Radu Vancu: Detectivii sălbatici și 2666. Tema literaturii ca act terorist, atmosfera antiutopică marcantă, literatura underground (reprezentată de poeți atipici și exotici), stilul hibrid extravagant (fie prozopoematic, fie liric-eseistic, fie prozoeseistic), alcoolul ca matrice ontologic-gnoseologică, intertextualitatea reală sau ficționalizată – toate aceste elemente alcătuiesc o lecție narativă și stilistică învățată cu sârg și cu pasiune de la Roberto Bolaño, intrat astfel (ca model romanesc) și implementat în literatura română prin “ucenicul” său Radu Vancu.