Ședea pe treptele de lemn ale abruptei scări, – când eu, văzând-o, i-am făcut un semn că am văzut-o… Era greu să fac cei șase-șapte pași care ne despărțeau și lângă ea să m-așez, – căci nu în pași se măsura distanța încă de străbătut, de răzbătut, după tereștrii-mi pași dintâi… Îi surâdeam, dar abătut…… Citește mai mult
