POETE CONTEMPORANE (selecții)

POETE CONTEMPORANE (selecții)

 

Marta Petreu

 

Sper că

 

la ceva vreme după ce omul se scufundă în mare

sufletul  își caută trupul și se întoarce pentru cîteva zile în el

ca mine pe vremea liceului acasă la părinți în vacanța de vară

E spălat ca o tablă de pe care profesorul a șters lecția cînd a sunat de ieșire

iar elevul de serviciu a șters-o încă o dată

cu buretele ud

chiar înainte să intre profesorul următor

N-are nici o amintire

călătoria n-a lăsat în el nici un zaț

 

El își adulmecă trupul ca pe-o zi timpurie de primăvară

cu soare livid

Nu e nici o greșeală – se gudură el

ca un cîine –

sînt acasă

am venit

Și își face loc în celule ca drojdia în făină

 

Și atunci se petrece minunea cea mare:

 

la ceva vreme după ce omul se scufundă în mare

sufletul  își caută trupul și se întoarce să adoarmă cu el

 

6 martie 2017

 

Mariana Codruţ

 

 

dacă nu vorbeşti şi stai liniştit,

 

poţi auzi şuierul vîntului prin frunze,

lătratul singuratic al cîinilor de pripas,

chiar şi rostogolirea lunii pe ziduri

– toate făcîndu-te fericit.

 

pînă ce, liniştea crescînd,

îţi auzi bătăile inimii şi te apucă frica.

bine, dar propria inimă nu-i cu nimic

mai înspăimîntătoare decît vîntul,

decît lătratul cîinilor, decît luna!

 

 

Ana Blandiana

O  HAINĂ

Ştiam că e doar o haină,

Dar uitasem

Și abia când te-ai hotărât

S-o dezbraci,

Mi-am adus aminte cu spaimă

Şi imediat m-am întrebat:

„De ce cu spaimă?

E doar o haină,

Chiar dacă atâtea decenii

Lumea credea că eşti tu”.

Acum, în sfârşit, nu mai era nici o confuzie.

Stătea aruncată, mototolită,

Învechită de purtare, uzată,

Fără nici o legătură cu tine,

Străină, sub flori.

Eu evitam s-o privesc.

Îţi simţeam neobosită privirea

Cum o cuprinde, cu noi toţi laolaltă,

Fără să te mai intereseze.

Nu te vedeai pentru că,

Precum  în romanul lui Wells,

Numai haina te făcuse vizibil

Şi numai ninsoarea,

Depunându-ţi-se pe umeri, pe creştet,

Putea să-ţi trădeze prezenţa.

Dar în biserică nu ningea.

 

 

Angela Marcovici

 

***

pielea este jar şi jarul este vechi

ca sclavii

şi pielea şi jarul sînt aici şi acum

şi sclavii sînt dintotdeauna (eu, sclava Ta, Suiram, Dumnezeule!)

şi piele şi jar

şi sclavii sîntem noi, sclavii din galerele strălucitoare ale

singurătăţii

(dragoste, tu cu tine însăţi, faţă în faţă

cu mîinile amîndouă în uter)

 

Magda Cârneci

 

Lvov, Ucraina

 

Regretul

acelor întâlniri ratate care lasă zgârieturi dulci-amare,

ne bântuie tardiv

într-un salon de hotel, într-o hală luminoasă de aeroport

o privire care te înmărmurește cu dulceața-i șăgalnică

un gest gratuit    șervețelul oferit grațios

o replică de o tandrețe impersonală care te uluiește

un glas al cărui timbru grav te cutremură nelămurit

și scutul inimii se fisurează brusc, se lichefiază

o căldură ciudată urcă în piept    dulce abur

brusc lumea din jur devine intensă, mai vie

mecanismul ei s-a gripat, s-a oprit

totul pare ireal de precis, imuabil

și tu, ca un figurant pe un platou de filmare

închipuindu-ți iubiri imposibile, istorii fantasmagorice

trăiești vertiginos în minte o altă existență

și încă una, încă una, încă una

ele se deschid ca ferestrele virtuale într-un computer celest

în ele ai iubit, ai greșit, ai murit de câteva ori

repeți din nou același scenariu, clipa aceea caldă oprită

care-ți dilată ființa – ești mai mult decât trupul acesta,

decât durerea aceasta

ești mai vast, ceva în tine explodează vertiginos

într-un salon de hotel, într-o hală de aeroport

între două decolaje, două aterizări, două zboruri ratate

căldura ciudată din inimă le unește le trezește la viață

ea rupe barierele toate și își amintește toate trăirile

ea aprinde lumea fulgerător

și o face în fine Reală.

 

 

Carmen Firan

 

COMPLOT

 

De cum întorc privirea

Florile se deschid

Călugărițele își dau jos pelerina

Și se uită la cer ca și cum acolo s-ar întîmpla toate

Rîul își mută albia

Larvele își pun aripi adevărate

Obiectele se retrag în ele nebăgate în seamă

Și încep complotul împotriva distanțelor,

Funii roase de timp unind două puncte fixe:

Apa din care venim cu apa pe care ne ducem,

Petale albe plutitoare

Înroșindu-se de cum întorc privirea

 

 

 

Daniela Crăsnaru

 

Tabloul

 

Într-o ramă albă, modestă

pe peretele dinspre neant

două șezlonguri goale pe plajă,cu fața spre mare.

Două căușe ale aceleiași palme

adăpostind vântul, nisipul.

Ah, câtă amărăciune.

Atât a rămas, atât mai e

pe retina mea, nu a lui

două șezlonguri goale

cu fața spre marea asta

a nimănui.

 

 

Ioana Ieronim

 

Garduri bune, vecini buni

 

Ziduri, ziduri, bunkere, drone, radare, blindate

trasoare, elicoptere, camioane telescop …

Închideți frontierele: șoarece să nu mai treacă!

dublați teritoriul nimănui, trageți fără avertisment

radeți pădurile, arați să se vadă ca-n palmă!

Turnuri de pază, cortine de laser până la orizont.

 

Sub ziduri perfect ticluite oamenii sapă tunele

să poată supraviețui. Pe sub pământ își aduc hrana.

Dar aduc și arme! Construiți ziduri mai adânci!!

 

Fața spectrală vede pe ecran tot ce mișcă

vede mistrețul cum își adulmecă femela peste zid,

pe calea știută n-o mai poate ajunge. Scurmă.

Se tânguie. Desprins de monitor, soldatul

privește o clipă cerul înstelat.

 

Dar cine-a foșnit? Cine se-apropie? Contrabandist?

Rătăcit? Sărac? Terorist căptușit de arme? Cine e?

Cine?? cu mâna pe trăgaci

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.