Poeme de Nicholas Christopher

Poeme de Nicholas Christopher

 

Autoportret în oglinda convexă (41)

 

 

Nicholas Christopher (n. 1951) s-a născut și a crescut în New York. A studiat la Harvard, cu Robert Lowell și Elizabeth Bishop. Autor a numeroase cărți de poezie și de proză, Christopher a beneficiat și de numeroase burse ( din partea Guggenheim Foundation, National Endowment for the Arts, a Academy of American Poets, precum și Poetry Society of America). Conținând elemente suprarealiste, poezia lui poartă amprenta unui realism magic apocaliptic, în care imaginarul luxuriant conduce cititorul printr-un scenariu parcă desprins din romanele polițiste.


Cititoarea în palmă

În sufrageria ei din vitrină –

canapea supraplină, TV supradimensionat, un bol cu mentosane

pe masa de cafea din plexiglas –

se uită la Edge of Night și își pilește unghiile.

Catrafusele care țin de meseria ei

ocupă un raft dedesuptul mâinii mari și verzi

pictate pe fereastră: un pachet de cărți de Tarot,

monede și obeliscuri, un bust calcaros cu diviziunile

frenologice numerotate pe craniu.

Prin perdeaua mărgelată din spate

se ivesc câteva indicii despre viața ei:

doi copii schimbând insulte,

un bărbat strigând „Ouă!”

în timp ce o tigaie zăngăne într-o chiuvetă,

un câine alergând cu o perucă în gură.

Ea însăși e durdulie, machiată strident,

purtând o rochie roșie și un șal imprimat

cu semnele zodiacului.

O piramidă de aur îi atârnă la gât

iar în părul negru și-a pieptănat

stele argintii strălucitoare.

Îți face semn dintr-un balansoar somptuos,

la fereastră, spre un scaun cu spătar drept

în care îți va ghici (potrivit semnului

de pe ușă) „drumurile din viitor,

și alte informații utile de Dincolo.”

Deși cea din urmă, mai ales, te tentează

cu putere, refuzi,

iar ea ridică din umeri cu un zâmbet trist.

Și pentru că e aproape amiază,

și trotuarul e gol, în timp ce traversezi

strada, ea închide pentru prânz.

Sufrageria ei în care probleme de viață

și de moarte – ale destinului uman scos la iveală –

revine brusc la cealaltă funcție a sa:

soțul crăcănat pe canapea ținând strâns de o bere,

copiii înmuind pâine în farfurii de hârtie,

câinele tolănit sub masă.

Toți se uită la  Edge of Night acum.

La personaje al căror destin, ce ține

un public fidel în fața televizorului zi după zi,

an după an, se presupune că îi este cunoscut

acestei femei, care își aprinde o țigară

și măsoară cu privirea camera, deschisă tuturor trecătorilor

și totuși complet izolată, la fel de inevitabilă

ca însuși viitorul, care iese în evidență

pentru ea, din palma fiecărui străin.


Departe de casă

 

Un hotel dărăpănat pe o mare potrivnică,

iar în spatele lui un câmp cu spini în care

un bărbat purtând mănuși albe sapă o groapă

având exact aceleași proporții ca ale unui mormânt.

În capătul holului, tânăra cameristă

se uită fix într-un bazin plin cu apă roșie.

Are părul alb și brațele zbârcite.

Un colț de rechin îi atârnă din ureche.

Seara, lasă o tavă la ușa mea:

un pahar, o carafă de apă, și o sticlă

conținând o licoare ce se învârtejește ca ceața.

Dimineața, îmi aduce ceai amar și o hartă.

Întotdeauna aceeași hartă – nu a insulei

pe care suntem, ci a uneia de pe care am plecat de mult.

(Dacă ar fi insula asta, nu aș ști,

cum nu m-am aventurat niciodată în afara hotelului.)

Lângă patul meu se află un bol cu scoici negre.

Hărțile – treisprezece dintre ele – sunt îngrămădite

între lampa care pâlpâie ca o stea

și leii din cuarț cu nervurile luminate.

Recepționerul ar putea fi o statuie.

Ochelarii săi întunecați reflectă holul gol,

plantele fără frunze și ferestrele încuiate.

La vârful degetelor lui se află un întrerupător plin de praf.

În ziua în care plec, ceilalți oaspeți umplu

balconul, înfășurați în cearșafuri, vorbind

o limbă pe care n-am auzit-o niciodată – șuierătoare

ca marea, dar fără ca două cuvinte să sune la fel.

Bărbatul cu mănuși albe apare ca să îmi care

valiza, și se oprește în fața unei oglinzi

în care văd nu imaginea sa, ci valuri violente

de fier, ridicându-se pentru a se angrena cu un cer de fier.

Traducere și text introductiv de Alex Văsieș

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.