Poeme de Ion Mureșan

Poeme de Ion Mureșan

Călătoria

Eu stau în oglindă ca într-un autobuz.

Mă așez la două rânduri de scaune în spatele meu,

la fel ca în autobuz, ca să mă pot vedea din spate

și să-mi admir capul ca un cartof

acoperit cu piele violetă.

Așadar stau în oglindă și cânt:

„Călătoresc, călătoresc,

Cu autobuzul eu călătoresc!”

Cânt și văd în ceafa celui cu cap de cartof

un mugur verde,

mugur verde, ochi verde, în ceafa violetă.

Privirile mele cad prizoniere,

privirile mele cad în captivitate în ochiul verde

din ceafa violetă a omului cu cap de cartof.

În captivitate privirile mele se fac elastice

ca  bretelele.

Astfel capul meu e legat cu două bretele de

ochiul verde din ceafă

și încet, încet orrbesc adică.

prin geamul prăfuit al autobuzului văd peisajul

doar prin ochii celui ce stă

cu două rânduri de scaune în fața mea.

Astfel vederea lui se mută în capul meu,

iar ochii mei mici se mută în ochii lui mari.

„Oprește, oprește aici!” – strigă deodată

omul cu cap violet

către șoferul nevăzut din adâncul oglinzii

și oglinda își încetinește alunecarea

și cu scârțâit de frâne se oprește,

iar eu, legat cu bretelele ochilor de ceafa lui violetă,

sunt smuls din scaun și aruncat în praful drumului.

Acum stăm amândoi pe malul unui râu

lângă o salcie roșie.

Pe apa râului plutesc sute de paturi

și-n paturi

sute de oameni dorm ghemuiți.

„Prinde-te cu unghiile de suprafața peisajului,

căci în curând și patul nostru va trage la țărm!” –

zice omul cu cap violet.

Dar eu privesc cum, într-un nor de praf,

oglinda goală ca un autobuz gol

intră în perete și se îndepărtează.

Ana în excursie

Am mers cu copiii din clasa mea în excursie la mine în sat. Ne-am oprit lângă casa mătușii mele, care e moartă de mai mulți ani. Ea le-a dat copiilor să mănânce prescură și prăjituri. Am vorbit cu ea, dar mie mi-a fost rușine să-i spun că e moartă. Copiii au plecat să se joace pe deal. Eu m-am dus împreună cu mătușa să-i căutăm, ca să ne continuăm excursia, dar nu i-am găsit. „Vai, vai, mi-am zis, cum o să mă întorc eu la oraș fără copii, căci o să mă bage la închisoare!” Am ieșit la drum. A oprit un om cu o mașină. Era un camion „Steagul roșu”, ca în copilărie. Am urcat în cabină și am mers o bună bucată de drum. L-am întrebat unde mă duce. „Acasă te duc”, mi-a răspuns omul. „Dar eu nu pot să mă duc acasă fără copii, căci o să mă bage la închisoare!”. Mașina a oprit și eu am coborât lângă castelul Prințului. Era un castel urât. Mai înainte, când am trecut cu copiii pe lângă el, le-am spus cu voce tare: „Uite, ce castel urât!”, iar Prințul, de după gard, m-a auzit că-i defăimez castelul. Prințul e renumit că e un afemeiat și jumătate și că, dacă prinde copii, nu-i mai dă înapoi. Am bătut la poarta castelului și am cerut să vorbesc cu Secretarul. I-am spus: „Domnule Secretar, dați-mi copiii! Eu nu pot să merg la oraș fără copii, că mă bagă la închisoare!”. Între timp a apărut și Prințul.Era îmbrăcat ca toți oamenii, dar i se spune Prințul. Știam că e supărat pe mine, fiindcă îi defăimasem castelul în fața copiilor. M-a chemat în biroul lui ca să vorbim între patru ochi. El mi-a dat o rochie nouă și mi-a spus să o îmbrac. Biroul lui era pe o apă. Era o punte de la mal la biroul lui. El s-a urcat într-o barcă cu o altă femeie, foarte frumoasă. Eu am rămas pe mal, într-un cadru de ușă. Nu știu ce rol avea ușa aceea, căci nu era prinsă în vreun zid sau perete de casă. Mi-am aprins o țigară și m-am rezemat de cadrul ușii. Mă gândeam că va trebui să mă culc cu prințul ca să-mi salvez copiii. Prințul a început să o sărute pe femeia aceea peste tot și să facă dragoste cu ea. Între timp se uita la mine dacă îl văd. Fumam și a început să-mi placă ce vedeam și nu am mai știut dacă în barcă nu cumva sunt eu. Nu știu dacă m-am culcat cu prințul, căci de aici încolo nu mai țin minte visul. Să fie oare vreun semn rău că am visat-o pe mătușa?

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.