Poeme de Ioan Es. Pop

Poeme de Ioan Es. Pop

mere crude

 

dintru-nceput, aceste mere crude

prin care întunericul aude

nu se mai coc, ci cad bolind în spini,

părând că țin în burțile lor ude

nemuritoare și trufașe rude

cu boturi înverzite de venin.

într-o grădină de aproape, frații

mai norocoși încă rămân pe ram,

crezându-se urmașii altei nații,

precum pe vremuri însumi mă credeam,

muind în ură și în imprecații

făptura care mă pândea pe geam.

asta e toată lecția pe care

am învățat-o și apoi am râs,

văzând că-i doar atâta și că doare

și că în lumea asta tot mai mare,

bolnavă de năluci și de oroare,

străine mi-s și cele ce nu mi-s.


durerea i se înfășurase pe spirala ADN

în așa fel încât el, cel puțin, nu mai putea fi

fericit, iar generația de dupa el

putea să fie oricum, dar nu cu mult altfel.

triumfase în eșecurile lui așa cum alții

triumfă în carele lor de război.

un șobolan duce-s spinare crucea

în locul celui care trebuia s-o ducă.

oare tatăl șobolanului știe?

și îl va salva măcar în ultima clipă?

dacă nu, atunci nici șobolani, nici oameni

nu vor fi vreodată mântuiți.

durerea nu are patrie, iar rozătoarele sunt peste tot

și se înfruptă din codul genetic al omului de parcă

trăind cât omul, ar dobândi nemurirea –

și râd în hohote toată noaptea, ca la orice priveghi.


poezia seamănă cu pălinca:

din zece kile de prune, faci un litru de tărie,

din zece pagini scrise, scoți una de poezie

sau poate nici măcar atât.

iar eu atâta mai pot să zic: de boală am scăpat,

dar cu sănătatea o duc tot mai prost.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.