Poeme de Elmaz Abinader

Poeme de Elmaz Abinader

Autoportret în oglinda convexă (28)

 

 

Elmaz Abinader (n. 1954) s-a născut și a crescut într-o familie libaneză, în regiunea minieră de lângă Pittsburgh, Pennsylvania. Poezia ei urmărește apropierea culturii islamice de cea creștină, prin intermediul abordării și punerii în limbaj a unor noțiuni precum egalitatea, compasiunea sau respectul reciproc în ceea ce privește preferințele și opțiunile culturale. Câștigătoare a premiului PEN pentru primul său volum de poezie, care dă și titlul textului de mai jos, Abinader reușește, prin poezia ei, să ridice problema distanței dintre existența privată și cea publică, poemele sale construindu-se uneori ca niște intervenții politice.

 

 

În țara viselor mele

 

Pentru Marcel Khalife și Khalil Gibran

 

Basmele pe care mama și tata mi le-au spus

sunt adevărate: caisele sunt la fel de mari

ca portocalele și strălucitoare ca soarele.

Strugurii stau pe viță având deja abundența

vinului înăuntrul lor. Smochinele pocnesc

în timp ce te plimbi prin livezi,

rugându-se de tine să ții una

și să admiri laptele care le crapă pielea.

În țara viselor mele, cartea mea de geografie

de clasa a șasea explica: oile cu lână lungă

cutreieră regiunile stâncoase ale Munțiilor Liban

și Munțiilor Sannin. Maldăre uriașe de portocale

sunt aruncate în căruțe trase de măgari

pentru a călători spre vest din Valea Bekaa.

Mătasea se învârte pe mosoare și degetele tuturor

femeilor sunt pline de bășici de la găurirea

materialului brodat într-un mod complicat.

 

În 1945, National Geographic a descris-o ca fiind

o țară mică, mărginită de Palestina

în sud, de Siria în nord

și est. Locuită de arabi, creștini,

musulmani, evrei, druzi, kurzi, armeni,

beduini, europeni, toți sunt bineveniți.

O economie bazată pe turism cu o populație multi-lingvistică.

Cristos a călcat cândva pe dealurile ei.

 

În țara viselor mele, ghidurile

îmi spun că anticii și-au lăsat comorile

la Sidon și Tir, că romanii și-au ridicat

temple în Baalbek, că marea are

culoarea celor mai fine bijuterii, lapis

și turcoaz. Aurul se găsește

în magazine, pe brațele femeilor,

în dinții bărbaților, atârnând de lobii

micuți ai fiicelor, ca niște bucăți de stele.

 

Acum, spun ziarele, un foc arde

în țara viselor mele, crud și istovitor,

zburând din mâinile soldaților, din gurile

copiilor crescuți de război. Mocnind

pe buzele mamelor cu capete plecate, rugându-se

lui Dumnezeu, lui Allah, oricui ar asculta.

Că nu putem călători liberi și de bunăvoie.

Suntem periculoși pentru noi înșine

și pentru prietenii noștri.

 

*          *          *

Dar ei nu ascultă. În țara

viselor mele, nimeni nu plănuiește invazii

cu armate de soldați. De la marginea

mării, poeții noștri sunt cei care ridică pânzele,

guri pline de muzică, pictorii și muzicienii noștri,

artiștii și filosofii. Înarmați

cu o infanterie de voci, oamenii se ridică

și cântă, bat din palme și se rotesc

în cercuri și bat din picioare,

strigându-și numele,

numele țării, afirmându-și cauza.

 

La începutul secolului, tu, Khalil, ești

cel care ne devastează complet trupurile,

generații întregi se agață de cuvintele

tale ca să își păstreze echilibrul, an

după an, șoptesc frazele tale la nunțile lor

și cultivă grădini ca să îți comemoreze numele,

ție și nu altcuiva. La sfârșitul secolului, tu,

Marcel, ești cel care-i face să țopăie declamând evanghelia,

strângând mâinile copiilor lor, dansând

cu dezinvoltură, și strigând ascultați, noi

nu suntem singuri, noi nu uităm.

 

Să produci luptători precum aceștia,

Gibran și Khalife, ai nevoie de un pământ bun

și fertil. Un fapt de care cărțile n-au ținut seama;

ziarele n-au reușit să-l vadă. Ceea ce trebuie să

ne îngrjoreze la țara asta e nota apăsată puternic,

linia pictorului, coarda lăutei,

bătaia tobei, mâna pe piele, degetele

pe fluier, clopote, limbă care ne întărește templele

și scutură tăcerea memoriei, agită

nemișcarea istoriei. Și avem eroi

ale căror instrumente sunt îndreptate direct

spre inimile noastre. Ei nu ne ucid,

ci ne țin în viață.

 

 

Traducere și prezentare de Alex Văsieș

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.