Poeme de Ai

Poeme de Ai

Autoportret în oglinda convexă (33)

 

Ai (1947-2010) este una dintre cele mai interesante voci ale poeziei americane a secolului 20, câștigătoare, printre altele, a National Book Award în 1999. Prin texte care se folosesc din plin de mărci ale oralității și de povești familiale care provin, conform autoarei, dintr-un background multi-rasial, Ai a reușit să se impună ca principală reprezentantă a poeziei confesive în ultimele decade.

 

 

Iarnă într-o altă țară

 

M-am născut în Köln.

Acel cuvânt, din nou: Köln.

Îmi las gura să se umple cu el

cum a făcut mama

când au început durerile

iar acel cuvânt era gem de coacăze negre

pe limba ei.

Dulceața o umplea,

în timp ce patul de fier vopsit auriu strălucea,

în timp ce cabana începea să se învârtă,

în timp ce ea însăși se învârtea

la marginea ascuțită a neantului,

până când chiar și părul ei brunet a devenit blond,

pielea ei, irișii ei blonzi

iar ea a devenit propria ei amintire.

Mă trezesc lângă coșul de răchită

în care am dormit cu ani în urmă.

Chiar s-a întâmplat

sau am visat totul, Mamă? – tu,

porumbelul care mi-a zburat în frunte,

în momentul în care m-am trezit

și durerea când ciocul a trecut prin piele

și apoi mirosul trandafirilor.

Și petalele căzând pe podea

din rana din capul meu,

în timp ce mă întindeam să le ating,

iar ele s-au prefăcut

în petale și zăpadă târzie

în timp ce stăteam lângă mormântul tău, Mamă,

când aveam douăzeci de ani.

Eram orfană.

De ce nu puteam accepta asta?

Nu aveam totul? –

libertatea pentru care în trecut

muriseră oameni.

Mă trag înapoi de la birou

și mă uit pe geam.

Îmi lipesc mâinile de sticlă.

Frig. Zăpadă. Iarnă într-o altă țară.

Suflu spre sticlă și o privesc încețoșându-se,

apoi desenez o cruce pe ea

și o încercuiesc cu degetul. Lumea.

O linie roșie intersectată de o linie neagră.

Două drumuri,

și locul lor de întâlnire, un mormânt

și în acel mormânt

oase învelite într-o cuvertură de lumină roșu-trandafirie –

tu, Mamă.

Numai oase și un nume și cuvinte:

Eulalie Mornais, căreia i-a plăcut să danseze.

Născută 1882, Decedată 1913.

Dumnezeu să o poarte spre Paradis

și să danseze acolo cu sufletul ei nemuritor.

Traducere și prezentare de Alex Văsieș

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.