Provincia, mod de supraviețuire (întrebuințare)
Calculează mereu care mai e distanța
până în capitală, pe jos, cu trenul
sau cu mașina personală
în kilometri sau în ani lumină,
în talent irosit sau în capacitate de adaptare
la condițiile cu totul speciale;
nu-i rău în provincie, sunt tot felul de avantaje,
cunoști pe toată lumea,
ești cunoscut de toată lumea,
scrii ce vrei, când vrei,
poți și să tragi chiulul
că până la urmă te poți rata
mai bine și mai sigur
ca un masochist blazat
cu satisfacția că i-ai făcut-o vieții
care prea te dăduse în urmărire;
deși fiecare îți spune
cât de bine se simte în urbea natală,
până la urmă are o poveste cum a pierdut
în ultima clipă
trenul care pleca spre capitală;
poeții din provincie sunt un pic mai scorțoși
decât sunt poeții în general,
vor să li se vadă talentul prin toate fisurile,
sunt și stângaci, pentru ei vodka are același gust
indiferent de proveniență,
se îmbracă în costumul puțin cam larg (strâmt)
pe care l-au mai purtat doar la înmormântarea
ultimului primar din urbe,
nu le stă rău deși parcă înoată
prin el în căutarea unui țărm
pe care să nu fi ajuns picior de cititor;
au rămas în provincie
(mai spun din când în când,
mai ales când se întâlnesc poet din provincie
cu poet din provincie, la o bere)
fiindcă au pierdut trenul de întoarcere în lumea bună,
s-au căsătorit între timp
au familii destul de înțelegătoare
care îi feresc de sentimentul
că viața este în integralitate
un prilej de ratare;
și până la urmă și Dumnezeu,
în provincie,
e mai îngăduitor
face concesii mărunte
pentru fiecare muritor,
așa cum face guvernul
supraviețuitorilor din zonele defavorizate;
există, ce e drept și avantaje,
poți să devii cetățean de onoare
al orașului/ comunei / satului
mult mai ușor,
pentru asta primarul inaugurează
eșarfa nouă, cu tricolor,
iar toamna
când cade frunza de arțar
urechea inimii aude foarte, foarte clar
țipătul frunzei
izbindu-se de trotuar.
Piatra Neamț, 2 iunie 2022
Orașul meu
Nu există oraș mai fru
ca orașul meu,
aici a avut domiciliu forțat,
o vreme, Dumnezeu;
Și cetățenii sunt fru
e ceva ciudat,
fiecare iese în lume
trecând prin celălalt;
Când vor să afle ceva
rostogolesc un măr,
care și putrezește
până la adevăr;
Nu există oraș mai fru
ca orașul meu,
aici a avut domiciliu forțat,
o vreme, Dumnezeu.