Ali Ahmad Said Esber (Adonis) s-a născut în localitatea Al-Qassabin din vestul Siriei la 1 ianuarie 1930. În timpul studiilor liceale debutează cu poezie în periodice sub pseudonimul Adonis. Studiază Dreptul și Filosofia la Universitatea din Damasc, iar în 1954 obține licența în Filosofie. În 1956 se stabilește în Liban, unde obține doctoratul în literatură arabă la Universitatea Saint-Joseph (1973). Traduce în limba arabă mari scriitori precum Baudelaire, Henri Michaux, Saint-John Perse. În 1980, din cauza Războiului Civil din Liban, emigrează la Paris. În 1985 se stabilește definitiv în capitala Franței, împreună cu familia, urmând să fie profesor la Universitatea Sorbona. Este autorul a douăzeci de volume de poezie și a numeroase cărți de critică și istorie literară, eseuri despre cultura și literatura arabă, studii estetice și dezbateri politice. Este considerat unul dintre cei mai mari poeți arabi, tradus și publicat în peste 25 de limbi, a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură.
Pădurea dragostei în noi
(fragmente din La forêt de l’amour en nous, Mercure de France, 2009)
+++
Oare în numele tău să mă fi locuit limba – cea care
face sângele meu să curgă în mine, în numele tău –
minune a trupurilor noastre și a tot ceea ce a fost între tine și
mine – altfel ce sunt aceste litere risipite, pădurea de iubire-n lăuntrul nostru?
Și care să fie numele tău în această clipă? Vânturi –
Uneori boală
Alteori certitudine
Am ajuns noi oare să fim de același sânge?
Te va fi schimbat oare limba?
+++
Între tine și mine nimic nu se-împarte
Dar nici separă-se tot nimic – la fel cum
Se aseamănă nor și fulger: nici asociere dar nici unire
Și de ce fel de sânge dau ele dovadă
Trupurile noastre
Când locul devine timp
În tradiția organelor noastre
Iar timpul devine loc?
+++
Tot ceea ce eu nu am puterea să-ți spun
Se va epuiza în adâncul tăcerii mele
Deși eu trăiesc mergând înaintea iubirii
Convins că moartea se află în urma mea
Iar ea perplexă orbecăiește
Lipsită de viitor,
Fără dram de înțelepciune
+++
Cine sunt eu? Întrebi tu
Iar răspunsul e trupul meu
Tu cunoști legendele lui
Trupul meu acest călător
Într-un nor de praf
+++
Între gândurile și inima mea același dialog
Iar eu totdeauna l-am ascultat
Totdeauna l-am bănuit: inima
Mea e prezență iar gândurile
Sunt devenire
Iată deci metafora unei vechi ambiguități
Drumurile mele rămân perplexe
Uneori se despart în mai multe fâșii
Alteori rămân paralele să nu se mai întâlnească
Totdeauna mi-am ascultat gândurile întrebându-mi inima:
Oare de unde-și ia sufletul toate amărăciunile?
Cel mai reușit dintre aceste gânduri
Spune că adevărul e doar o bănuială.
+++
Eu nu mai ascult de chemarea ta, soare
Așadar nici nu mă voi ridica acum. Nu.
Pernele încă rămân amețite
De splendoarea trupurilor noastre
Iar patul e doar nostalgie…
Somnul nostru e o călătorie prin galaxia pasiunilor noastre
Somnul nostru e soarele nostru
+++
Ea nu era-n patul meu
Atunci când eu am intrat
Când ea și-a strecurat brațul sub capul meu
Când și-a frecat sânii de pieptul meu
Când m-a strâns în brațe spunându-mi: „Stăpâne”
Iar apoi noi am alunecat
În peșterile pasiunilor noastre
Ea nu era
Și nici eu nu eram
+++
Iat-o așezată sub un măslin
Aerul pe genunchii ei se-încâlcește
Noaptea a părăsit genele ei
Ca să ne poată acoperi trupurile
Și iată că între coapsele noastre
O stea dansa în secret
+++
Iubirea noastră –
Va trebui să căsătorim pădurile ei
Cu aerul ce se frânge în ele –
E o vânzoleală de munți și de pe câmpuri
Care de jur-împrejurul lor se aglomerează
Iubirea noastră – scară ce urcă dar și coboară
Cu minuni și cu revelații
Ar trebui să ne luminăm orbitele
Să străfulgerăm spațiile
Cu legendele ei
Ar trebui să ascultăm în noi depărtările
Și aridele lor pustiuri
Și să vedem ceea ce nu poate să vadă cerul
+++
Toate cuvintele astea doar cât să spun
Că iubesc? Nu-i prea mult? Probabil e
Prea puțin. Am să rămân fidel
Repetând înălțarea acestei seve
Prefăcută în spațiu și în ecou
Unind încuviințările rănilor noastre
Cu încuviințările vântului
+++
De ani de zile
Eu pășesc prin pădurea simțurilor
Și păzesc gazelele gândurilor mele
Rațiunea mea refuză lucrurile așa cum se-arată ele
Sau așa cum ochilor iubirii mele
Le place să le vadă
Așa că nebunia mea e gata să devină
Rațiune
+++
Fără speranță, fără disperare
Repetam neîncetat vorba ta
„Apa iubirii nu mă scapă de sete
Iar nisip este apa lumii”
(Selecție din vol. La forêt de l’amour en nous, Mercure de France, 2009)
Traduceri din limba franceză de Dinu Flămând