Exerciţii de demnitate –Doina  Cornea

Exerciţii de demnitate –Doina Cornea

La Cluj, cum ştim cu toţii, în luna mai, au avut loc ceremoniile de despăţire de Doina Cornea, cea care a cutezat să se opuna dictaturii comuniste în anii grei ai deceniului ultim al regimului ceauşist. O  profesoară apreciată a Facultăţii de litere( de Filologie) a  Universităţii  Babeş-Bolyai;  o fire discretă, dar tenace, discutând lliber cu studenţii la seminariile ei de franceză, împrumutându-le cărţi, orientându-i spre valorile sigure, şi, comemorându-l pe Mircea Eliade, la Biserica ortodoxă din Deal, prin anii 80. Puţini intelectuali  au urmat-o în gesturile ei contestatare, vorbind despre drumul greşit al politicii de stat şi de partid, inseparabile, despre erorile sistemului totalitar şi  despre absenţa  libertăţii reale. Despre starea deplorabilă  în care se afla o Românie prizonieră unui regim autarhic, care o izola de lumea Occidentului. Cum în blocul  unde locuiesc un colaborator apropiat al doamnei Doina Cornea, avocatul Gheorghe Vasilescu, îmi era vecin, ştiam de arestările, interogatoriile protestatarei, ale lui, şi, uneori, ale soţiei și ficei sale, după, mai ales, ce erau trimise, pe căi necunoscute, scrisorile de protest citite apoi la Europa liberă. De Doina Cornea nu reuşeai să te apropii prea uşor, cel puţin în perioada de agonie a dictaturii, revoltata paşnică din Transilvania  era mereu supravegheată de ,,băieţii cu ochi albaştri’’. Aceasta dacă nu inventai, eventual, vreu  truc ingenios,  cu care să-i păcăleşti pe miliţieni, pătrunzând dincolo de poarta păzită zi şi noapte a domiciliul rezistentei de pe strada Alba-Iulia. Cu îndrăzneală aşa procedat poeta Mariana Marin , invitată şi însoţită de Dinu Flămând în 1988, la Cluj, cu ocazia aniversării revistei Echinox . Poeta şi-a ascuns bine faţa sub o  basma ieftină, colorată, motivând că lucrează în casa  doamnei profesoare;  scandalul s-a declanşat după ce poeta a ieşit de la Doina Cornea. Procedeul rocambolesc a funcţionat, dar Securitatea alertată de paznicii furioşi au expediat-o pe optzecistă la Bucureşti cu primul tren( de noapte).Îi datoram şi noi, scriitorii,  recunoştiinţă Doinei Cornea şi pentru că  luase apărarea, (printr-o Scrisoare  deschisă către Nicolae Ceauşescu)  scriitorilor dizidenţi, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Andei Pleşu, solidari cu actul de protest al lui Dan Deşliu.

Nu a avut o puternică, eficientă susţinere în oraşul ei, cu excepţia fidelului decisului avocat protestatar amintit şi a poetului Teohar Mihadaş, care a semnat o scrisoare de solidarizare cu revendicările Doinei Cornea. Simpatia miilor , poate a zecilor de  miil de clujeni, sau a milioanelor de simpatizanţi din toată ţară a ajuns cumva la ea, dar întâlnirile directe cu Doina Cornea au fost rare. Solidară cu demonstranţii de la Braşov sau cu minerii grevelor din Valea Jiului, a luat legătura individual  cu aceştia, o unire a forţelor democratice nu s-a produs, din păcate.  Dar numeroasele sale texte incendiare şi proteste citite la radio Europa liberă, sau răspândite ca manifeste prin oraş cu ajutorul fiului ei au erodat sistemul. A avut sprijinul  necesar luptei sale( pentru drepturile omului, în fond) din partea familiei sale, a fiului, Leontin Iuhasz, a fiicei sale Ariadna Combes, al Bisericii Unite, scoase în afara legii, pentru a cărei recunoaşteri legale se adresează, alături de cinci  intelectuali  transilvani,  Papei Ioan Paul al II-lea. A atras atenţia  mereu reprezentanţilor ţărilor occidentale, democrate, a  Franţei mai ales, asupra celor care se petrec în România supusă dictaturii cuplului prezidenţial, cerându-le să nu uite o ţară europenă greu încercată. O femeie destul de firavă fizic a alertat un întreg sistem comunist represiv, adresându-I secretarului general al partidului  câteva cereri simple, de bun-simţ, pentru a se reveni la cursul normal al lucrurilor. Ca, de pildă, încetarea distrugerii satelor, sistarea dărâmării bisericilor, încetarea umilirii unui întreg popor.Intelectuală formată în linia eroismului creştin al Monseniorului Ghica, din Gândurile pentru zilele ce vin, Ultimele mărturii, Fragmente postume ( pe care le  va traduce după 1990) Doina Cornea  discerne între bine şi rău cu siguranţa pe care ţi-o dă credinţa că Adevărul este unic şi nu se negociază. ,,Aţi strivit fiinţa interioară a oamenilor, umilindu-le conştiinţa,silindu-i sub presiune şi teroare să ia minciuna drept adevăr şi adevărul drept minciună’’ îi reproşează lui Nicolae Ceauşescu.Observăm, nu doar aici, o argumentare teologică, mai mult decât una politică.

Cum am avut privilegiul s-o însoţesc pe Doina Cornea într-o călătorie lungă de la Cluj la Bucureşti, invitaţi fiind la Grupul de dialog social (printre cei care-l  înfiinţaseră se află şi ea) în maşină, am ascultat-o, dornic să aflu semnificaţia unor  momente importante din viaţa sa. Mi-a relatat despre  tinereţea sa  la gimnaziul din Reghin, după cedarea Transilvaniei, despre prieteniile sale cu unele colege evreice,  despre onestitatea impecabilă a tatălui său, director de bancă, şi mai cu seamă despre lecţia de creştinism autentic însuşită la Reghin de la părintele greco-catolic Alexandru Todea, un exemplu de tărie morală şi încredere senină în cele care nu se văd.

La Cluj la catafalcul deschis de la Foaierul Casei Universitarilor, s-au perindat aducându-i un ultim semn de respect oameni politici şi scriitori, preşedintele Asociaţei  foştilor detinuţi politici, preşedintele Filialei Cluj a  Academiei Române, universitari,istorici, scriitori,  profesori de liceu, mulţi dintre cei care au văzut în Doina Cornea un glas care vorbea şi pentru ei, anonimi şi tăcuţi, descurajaţi în noaptea compactă a comunismului. Îmi aminteam în tăcerea solemnă a foaierului, (unde nu era prima dată când  mă reculegeam la sicriul cuiva) de entuziasmul clujenilor în decembrie 1989, cand o purtaseră în triumf pe Doina Cornea de acasă până pe treptele din  faţa Catedralei ortodoxe, iar mulţimea îngenunchease, solidară, când părintele Ioan Bizău, alături de ea,  rostea Tatăl nostru. Corul de voci curate de atunci s-a fragmentat nu după mult timp, au urmat retragerile  protestatarei devenită un simbol,din diverse organisme postdecembriste, de unde, ca Ana Blandiana, nu a mai vrut să facă parte, nici să gireze cu numele său idei contrare celor pentru care luptase prin scrisorile şi alte texte ale sale. ,,Pentru cine mi-am pus în pericol familia!’’se spune ca ar fi zis, dezamăgită, Doina Cornea, în ultimii ei ani petrecuţi în singurătate. Asta cel puţin a am auzit acolo, la înmormântarea ei. Socotiţi singuri dacă este sau nu îndreptăţită reflecţia destul de tristă a unui suflet mare şi de aceea  plin de generoasa disponibilitate de a se dărui celorlalţi semeni, nouă, tuturor, aşa cum a fost Doina Cornea, pe care trei episcopi şi mai mulţi preoţi o prohodeau. Cuvântările episcopilor, dense, neretorice, precum şi ale celor apropiaţi , a fiului îndurerat dar ferm ,a nepoţilor din Franţa, pe care i-a învătat să iubeasca Romania profundă, trasau  liniile unui portret exemplar de om demn şi sigur de misiunea sa. Un om singur, Ana Ipătescu fără grupul de revoluţionari din jur. După  iarna lui 1989 a fost altceva.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.