Este descurajant, (cum altfel?), să încerci să comentezi nouă sute de pagini în nouă mii de semne, mai cu seamă atunci când cele nouă sute de pagini reprezintă chintesența unei munci întinse pe parcursul multor ani de studiu, dedicare, efort creator și efort de cercetare, înțelegere, sintetizare, și atunci când toate aceste energii sunt consacrate lui James Joyce, mai exact, romanului Finnegans Wake. O astfel de temerară încercare nu poate decât să zgârie suprafața murată a receptării lui James Joyce, a romanului său, adulat și hulit în același timp, și să încerce o posibilitate de înțelegere a uriașului efort al decriptării realizat de către exeget. Dar cine este exegetul? Parcursul în critica și istoria literară al acestuia este unul care, pas cu pas, a pregătit abordarea unor scriitori și cărți, inabordabile, dacă ne este permisă formularea. Mircea Mihăieș (n. 1 ianuarie 1954) conduce doctorate în literatura engleză și americană la Universitatea de Vest din Timișoara. Între 2005 și 2012 a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Redactor-șef al revistei Orizont. Volume publicate: De veghe în oglindă, Cartea eșecurilor. Eseu despre rescriere, Femeia în roșu (în colaborare cu Adriana Babeți și Mircea Nedelciu), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea, Victorian Fiction, Masca de fiere, Atlanticul imaginar, Scutul lui Perseu, Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen, Metafizica detectivului Marlowe (tradus în Statele Unite în 2014), Despre doliu. Un an din viața lui Leon W., Ultimul Judt, Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha, Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist și visător, Ulysses, 732. Romanul romanului, Șapte zile, plus una. Un dialog cu Ilie Stepan, O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei. A primit de opt ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat șase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o carte intitulată A doua viață a lui Corto Maltese. Iată așadar că acest vârf atins prin realizarea impresionantei construcții Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului este rezultatul unei indispensabile, homerice munci prealabile, al unui „trecut” dedicat studiului și abordării unor teme și puncte de vedere și înțelegere asupra unor aspecte ale literaturii care, fiecare în parte, a însemnat o cărămidă galbenă pe cărarea, îngustă, care duce înspre Orașul de Smarald: lectura, în sensul cel mai deplin, a romanului Finnegans Wake. Un alt aspect important este acela că, împreună cu Ulysses, 732. Romanul romanului și O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei, Finnegans Wake alcătuiește o trilogie. Nu una oarecare ci una din cele mai ample dedicate creației lui James Joyce de către un singur autor: peste 2 900 de pagini-standard de manuscris, scrise într-o perioadă de zece ani. Au ajuns până la noi povestea artizanilor, a meșteșugarilor Epocii Medievale, care, cu totul devotați muncii lor, își dedicau întreaga viață activă realizării unei porți a catedralei ce urma să aducă glorie cetății, pe pământ, și divinității, în Empireu. Membru al unei bresle, deținător încercat și privilegiat al unor cunoștințe pe care, împreună cu talentul, le punea în slujba unui scop comun și al unui bine suprem, acesta lucra, zi de zi, cu dalta și ciocanul, la crearea porții. Aceasta era „opera” sa, într-o epocă ce încă nu privilegia artistul și arta acestuia, o poartă ce va permite pătrunderea într-o altă dimensiune, căci, deși terestru, edificiul asigura contactul cu sacrul, cu eternitatea. Un om, o viață, o poartă, nu poarta, căci în catedrală existau mai multe căi de acces, toate realizate de smeriții maeștri. În epoca noastră post-post modernă, dedicarea unui deceniu din viața trăită, vrem nu vrem, pe repede înainte, pentru a asigura o cale de acces într-unul din splendidele edificii ale literaturii universale, are ceva din grandoarea sacrificială a vechilor maeștrii anonimi și chiar dacă autorul de astăzi se bucură de recunoaștere, (a fost distins de curând și cu Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2021), aceasta este una consacrată în cercul restrâns al lumii literare, universitare și în acela, ceva mai larg, al lumii culturale. De aceea, nu putem să nu bănuim autorul de o doză de idealism și dedicare romantică, temerară, cartografierii acestui tărâm aproape necunoscut, deși aflat la „îndemână”, al creației literare a lui James Joyce. Mircea Mihăieș încă mai crede că „omul nu trăiește numai cu pâine”, că bucuriile de care acesta are nevoie pot fi și spirituale, că într-o noapte de iarnă, un cititor, se va încălzi la lumina pe care aceste pagini o aduc în sufletul celui ce deschide cartea. Finnegans Wake este însă, mai mult decât alte romane ale lui James Joyce, o piatră de încercare și nu sunt puțini cei care s-au împiedicat de aceasta. O soluție de ieșire „din criză” a fost expedierea romanului în zona imposibilului, a incoerenței, a incongruenței de orice fel. Un roman de necitit și pe care, în consecință, nu îl citește nimeni, ori la care se aplică de minune povestea Hainele cele noi ale împăratului. Nu credem că forțăm interpretarea atunci când spunem că Mircea Mihăieș, acest cercetător pasionat și consacrat al celor mai rafinate paliere ale literaturii, și-a asumat un risc important abordând romanul Finnegans Wake. Acest demers asumat, aflat undeva între mirabilul Phosphorus, purtătorul de lumină, și tentația de a culege fructul cunoașterii, a dus la apariția unei lucrări esențiale nu atât în literatura română ci în cea internațională. La treizeci de ani de la schimbarea paradigmei românești, avem, în sfârșit, câteva nume care stau alături de cei mai importanți exegeți ai domeniilor lor de cercetare, și amintim aici doar numele eruditului profesor George Volceanov care și-a propus, prin studii de o remarcabilă profunzime, reconsiderarea canonul shakespearian în România, dar care a reușit nu doar să fie „comparabil cu orice text critic scris de cercetătorii anglofoni nativi”, după cum aprecia Michael Dobson, ci să îi depășească, în multe privințe pe aceștia, aplicat, așa cum o dovedesc nenumărate exemple din monumentala Întoarcere la Marele Will. Același lucru se întâmplă și în cazul lui Mircea Mihăieș. Aplicat, exemplificând, explicând, demonstrând idee cu idee, propoziție cu propoziție, cuvânt cu cuvânt, (și nu este o exagerare, cititorul este invitat să intre în paginile cărții și să parcurgă alături de autor, această expediție de revelare), acesta reușește acolo unde anglofonii nativi se află în eroare sau renunță. Trebuie salutat faptul că avem specialiști, exegeți români care, străini de orice complexe ale marginii stau, nu alături, ci de multe ori mult de-asupra celor din epicentrul literaturii și culturii. Faptul că literatura engleză și americană sunt domeniile lor de cunoaștere favorizează, din fericire, accesul într-un spațiu în care scriitorii români nu se bucură încă de trecerea pe care ar merita-o. În plan intern aceștia se bucură de susținerea unor fideli, puținii care înțeleg importanța muncii lor de cercetare și a efortului de creație. În cazul lui Mircea Mihăieș, alături i-au stat editorul, Silviu Lupescu, Adriana Babeți, Gabriel Chifu, Ioan T. Morar, Călin Andrei Mihăilescu, Dan Negrescu, Horia-Roman Patapievici, Cristian Pătrășconiu, Cornel Ungureanu, Valentin Constantin, care au încurajat autorul „pe tot parcursul acestei… descurajante întreprinderi”, Cezar Petrilă și Raluca Tolcev, care au parcurs atent și competent manuscrisul. Orice carte este rezultatul muncii unei echipe, de multe ori o mână de oameni dedicați, care pun în valoare și transformă în ceva palpabil anii de trudă. În acest caz, este vorba de impresionantul tom Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului, cu părțile cuprinzând fascinantele capitole, tot atâtea porți de acces în multiversul romanului: Înainte de cădere; Noaptea întunecată a textului – Saltul în gol, Ceața se destramă, Un curcubeu tăiat în două, Alibiul sincerității, Dincolo de rase și etnii, Potecă pentru un singur trecător, Douăsprezece luni sterpe, Narcis înfrânt de Oedip, Cartea blestemată; În căutarea apostrofului pierdut; Onirospații, onirocorpuri, oniromodele; Anul unu; De veghe la Finnegans Wake – Prima veghe, A doua veghe, A treia veghe, A patra veghe. Am enumerat aceste titluri întrucât ele descoperă puțin din călătoria palpitantă la care ne invită Mircea Mihăieș: „(…) nu fac decât să-l urmez pe Joyce: el a pornit de la o baladă irlandezo-americană din secolul al XIX-lea, Finnegan’s Wake, în care anulând un singur semn diacritic, apostroful, a deschis drumul spre o altă realitate.” Această nouă realitate, pluristratificată, este revelată de către Mircea Mihăieș, printr-o tehnică mai complexă decât aceea a simplei cusături – prin aceea a tapiseriei, a tehnicii complexe a broderiei care, grație măiestriei și minuției artizanului, redă privitorului, în acest caz, cititorului, povestea desenată pe pânză
Mircea Mihăieș Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului, Iași, Editura Polirom