După șaptezeci de ani…

După șaptezeci de ani…

…de la înființarea revistei Steaua, socotind și perioada premergătoare a Almanahului literar, ce rezonanță mai are în rândul cititorilor și al scriitorilor publicația clujeană? Nu ne hazardăm să dăm noi, redactorii ei, un răspuns, un studiu sociologic ar fi, credem, în măsură să ni-l dea. Oricum, pe internet putem constata numărul de accesări, mulțumitor, dar difuzarea clasică este departe de cea a deceniilor anterioare, când faima și impactul la cititori al revistei erau incomparabil mai mari. Cum am putea defini pe scurt identitatea acestei reviste structurate de A.E. Baconsky, căreia în numai cinci-șase ani reușește să-i dea un profil inconfundabil? Continuat apoi fidel de Aurel Rău, îmbogățit tematic. Amintim pe scurt liniile directoare ale Stelei – cultivarea „poeziei de notație”, un mijloc ingenios de a fugi de retorica patriotardă a zilei, deschiderea spre lirica altor meridiane lirice, prin traduceri, impunerea modernității literare în contrast cu tradiționalismul. Modernismul este conceptul-pivot propus de publicația scriitorilor clujeni, în anii ’60, concept care a provocat replica revistelor Flacăra și Gazeta literară, angajând polemic redactorii steliști, pe de o parte, și pe cei oficiali, din Capitală, pe de alta. Redactorul-șef A.E. Baconsky, Aurel Rău, George Munteanu, Dumitru Micu forțau deschiderea unei ferestre în zidul ideologic monolitic, opunându-se convențiilor estetice nivelatoare. Li se împotriveau, curios, steliștilor un prozator remarcabil ca Petru Dumitriu, fost colaborator un timp al revistei, sau alte condeie mai obscure. Un ajutor salutar vine din partea lui Mihai Petroveanu, susținător nuanțat al modernității literare promovate de Steaua. Practic, promoderniștii își caută aliați în rândul autorilor de stânga, Federico García Lorca, Carl Sandburg, Dimos Rendis, atunci traduși prioritar la noi, al căror talent era evident în ciuda opțunilor lor politice.

A.E. Baconsky avusese la Steaua o inițiativă incontestabil cu bătaie lungă prin traducerile sale de poezie din mari autori europeni, traduceri profesionist făcute, sugerând comparația inevitabilă cu produsele false ale barzilor momentului, Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Victor Tulbure. Mai precis, încurajase întâi la Steaua traducerile din lirica lumii, apoi își extinsese aceste „exerciții de admirație” în Contemporanul, după îndepărtarea lui de la revista clujeană, publicând eseuri, portrete ale unor autori majori, formând gustul multor tineri pentru aprecierea textelor valoroase, conectând, de fapt, publicul larg la adevăratele izvoare de lirism. Mai mult, le și oferise, tinerilor îndeosebi, o monumentală și frecventată Antologie a poeziei universale moderne. Era o lecție de cultură, neostentativă, oferită poeților care se afirmau în acel mmoment.

Altă direcție a lunarului, apoi bilunarului clujean a fost redactarea numerelor monogafice – Sadoveanu, Arghezi –, și restituirile unor scriitori interbelici doar tolerați de regim, notorie fiind reintroducerea în circuitul național a lui Lucian Blaga, prin diligențele redactorului-șef și ale poetului Aurel Rău. Un moment fast a fost în acest sens tipărirea poeziei „Mirabila sămânță”, printre alte titluri. Vasile Voiculescu, Adrian Maniu, Tristan Tzara sunt doar câteva exemple de autori interbelici care intră atunci în sumarul revistei. Acuzată frecvent de evazionism și de elitism de presa centrală, de forurile centrale de partid, Steaua nu a cedat chiar dacă primul și independentul redactor-șef a fost înlăturat în 1959. Aurel Rău, ales de membrii redacției clujene și validat oficial, a continuat liniile directoare care constituiau programul estetic al revistei: poezii exigent selectate, traduceri din spaniolă, franceză, polonă, neogreacă, italiană, germană, rusă, cultivarea interbelicilor, afirmarea primatului estetic, evitarea angajării partinice, atât cât se putea în condițiile unei dictaturi a proletariatului. Dacă numele unor poeți ca Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea, Leonida Neamțu (trecut la un gen insolit de proze postmoderniste, deconstructiv-umoristice) au fost reținute de istoria literară pe drept cuvânt, spiritul liberal al revistei clujene a fost unanim recunoscut, el efectuând „o breșă”, prima, în sistemul ideologic impus cu forța literaturii deceniilor 5 și 6. În anii acestui ultim deceniu menționat vor debuta în revista clujeană sau vor colabora des nume noi ca Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Ion Pop, Matei Gavril, vor publica frecvent Petre Stoica, un timp redactor al revistei clujene la București. Sau Ion Alexandru, Nicolae Prelipceanu, Ion Cocora, Dinu Flămând, Ion Mircea, dintre cei mai tineri, pe-atunci. La Steaua își începe cariera un prozator redutabil, D. R. Popescu, tot aici, după un deceniu este de asemenea redactor Eugen Uricaru, vreme de douăzeci ani. Criticii revistei au deseori opinii care-i pun în conflict cu linia oficială, cum am văzut, chiar de la început. Printre meandrele ideologice ale anilor ’60 se impun Mircea Tomuș, Virgil Ardeleanu, colegi cu D. R. Popescu, trei nume care nu acceptau convențiile literare, autori originali, dar care păstrează în scrisul lor ceva din spiritul echilibrat, din civilitatea și seriozitatea de fond ale Stelei. Odată cu primirea în redacție a unor echinoxiști precum Petru Poantă, Eugen Uricaru, Aurel Șorobetea, cu venirea lui T. Tihan, sau mai târziu a lui Constantin Cubleșan, Viorel Cacoveanu, se face nu o înlocuire a redactorilor mai vechi, Virgil Nistor, Teohar Mihadaș, sau a celor trei poeți emblematici ai Stelei, Rău, Gurghianu, Felea, ci o asimilare a programului și a stilului revistei în mod firesc de către cei mai recent veniți. Conviețuiesc două generații având același ideal: „cultura înaltă”, delimitată de politic, autonomia esteticului. E mult, e puțin? Istorici, precum Constantin Daicoviciu ori Hadrian Daicoviciu, filosofi precum Constantin Noica sau Liviu Rusu, ori sociologul Achim Mihu pot fi întâlniți în revistă, alături de nume sonore, de la Nicolae Manolescu (rubrica sa se numea, vă amintiți? Teme, cea a Gabrielei Melinescu, Cutia Pandorei) la universitari prestigioși ca Ion Vlad, Mircea Zaciu, Leon Baconsky, Ion Pop, Mircea Muthu, Virgil Stanciu, Liviu Petrescu, Ioana Em. Petrescu, Marian Papahagi, Irina Petraș, Doina Curticăpeanu, Corin Braga, Mihaela Ursa, Sanda Cordoș, Ioana Bot, Sanda Berce, Ovidiu Pecican.

Actuala redacție – Ruxandra Cesereanu, Victor Cubleșan, Vlad Moldovan și Radu Toderici (cel care îi succede talentatului grafician Octavian Bour, nume legat intim de revista noastră, începând din 1971) – moștenește prestigiul și aura Stelei, cea care nu a urmat indicațiile ideologice în deceniile dificile ale proletcultului. Schimbată ca structură, dar nerenunțând la principiile inițiale, de civilitate și cultură, de dialog cu valorile recunoscute europene (și nu numai cu ele), de susținere a tinerilor talentați, de publicare a traducerilor din lirica univerală, americană mai ales, Steaua a organizat numeroase dezbateri, anchete literare despre roman, despre poezia contemporană, toate cu speranța de a fi vie, citită și comentată. Dar despre împlinirea acestui deziderat se pot pronunța cititorii. Deocamdată, noi, redacția, ne străduim să accedem la difuzarea normală a revistei

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.