Doctor Honoris Causa pentru profesorul Declan Kiberd, Keough-Naughton Professor, Universitatea Notre Dame și Institulul de Studii Irlandeze, Indiana (SUA) și Dublin (Republica Irlanda). Ceremonia de conferire a titlului Doctor Honoris Causa, din partea Universității Babeș-Bolyai, a avut loc în 16 martie 2017.
LAUDATIO
[….] Prin formă, conținut și ideație, opera profesorului Declan Kiberd prezintă celor interesați problematica irlandeză. Domnia sa cultivă un tip de demers în care se confruntă tradiția studiului filologic așezat cu abordările post – coloniale, cu istoria și istoria literaturii, cu teoria literară și cu sociologia lecturii, cu filosofia și istoria mentalităților. O aglutinare de perspective care conturează o nouă și fundamental incisivă viziune bazată pe corelări, comparații, similitudini, corespondențe între datele aflate sub lupa istoricului literar, secondat de privirea analitică a citiorului experimentat. În fapt – așa cum ni se dezvăluie nouă cititorilor, Declan Kiberd, într-o carte uimitoare prin conținut și noutate – Inventarea Irlandei: Literatura unei națiuni moderne (1996). Citită retrospectiv ni se confirmă, azi, formula vizionară a perspectivei construite atunci. Și, în același fel în care Irlanda a produs o scriitură prin excelență experimentală în secolul trecut, participând în acest secol, ca literatură vie, dinamică la o istorie contemporană novatoare, acești scriitori despre care scrie profesorul Kiberd, au fost cauza apariției unei noi Irlande. “Inventarea Irlandei” este și o astfel de analiză a personalităților și textelor literare irlandeze, anglo-irlandeze și engleze care au re-inventat țara, după secole de colonialism, și se circumscrie unei serii de noi istorii literare ale Irlandei moderne, cele care au început a fi scrise la mijlocul anilor nouăzeci și care au culminat cu prima istorie completă de literatură irlandeză, scrisă vreodată și publicată în martie 2006…
Trei sunt ipotezele lansate de profesorul Kiberd, confirmate de timp, ulterior formulării lor: prima este aceea conform căreia intrarea Irlandei în modernitate a fost marcată de aderența la o literatură experimentală reprezentată de scriitori care nu au rămas insulari, izolați de geografia culturală, ci, dimpotrivă, au devenit promotori ai marilor curente europene, ca parte intergrantă a cosmopolitismului marilor metropole, rămânând irlandezi acolo, în marile orașe. Acest fapt indică descendența literară și legăturile scriitorilor irlandezi cu cultura europeană, universală și britanică. În al doilea rând, profesorul Kiberd respinge idea conform căreia europenismul lui Yeats, Wilde, Shaw i-a făcut moderni și nu apartenența la identitatea irlandeză. De altfel, regăsim intreaga demonstrație în capitolul consacrat acestei probleme din marea Antologie Field Day, un alt proiect național de o mare semnificație la care a participat și profesorul, la începutul anilor nouăzeci. A treia ipoteză este legată de importanța vitală pe care valorile protestante din cultura anglo-irlandeză le-au avut în dezvoltarea unei culturi și a unei literaturi mari și, mai ales contribuția scriitoarelor femei, protestante, anglo-irlandeze, în această privință. Acum douăzeci de ani, profesorul Declan Kiberd vedea în procesul de explorare a naturii identității irlandeze, a irlandismului “continua adecvare la realitățile unei lumi, ea însăși în schimbare”. Adecvarea la real și realitate, …. apare în Inventing Ireland ca perspectivă istorico-critică ce nu ignoră contextul, dar nici valoarea novatoare a textului literar propriu-zis: perspectiva aceasta, inițiată aici, dar continuată și dezvoltată în multe alte lucrări face din profesorul Kiberd un inițiator al schimbării de viziune asupra stiinței despre literatură . “În lucrările mele”, afirmă domnia sa într-un interviu dat după apariția cărții despre Joyce- Noi și Ulise (2010), ”mă interesează nu numai limba irlandeză, ci și să compar diferitele tipuri de modernisme europene cu cele din America Latină și așa mai departe…Pe de altă parte, rezistența la globalizare manifestată în rândul oamenilor tineri poate fi definită în termeni de valoare culturală…Spre exemplu, sunt foarte conștient de modul în care renașterea limbii irlandeze ca și curent s-a schimbat prin comparație cu cel din tinerețea mea, când era mai mult o opțiune naționalistă, un mod de manifestare a patriotismului. Acum, acest lucru este parte a fenomenului counter- culture în mințile celor tineri, care vorbesc irlandeza și se consideră mai curând anti-globaliști decât naționaliști; iar limba irlandeză este o armă creatoare în acea luptă specială”. Adoptînd metoda analizei comparate și, implicit metode comparativiste, într-un anume mod consonând cu programul Grupului Field Day (The Field Day Group) înființat în anul 1980 de Brian Friel și Stephen Rea, profesorul Declan Kiberd “inventează Irlanda” și creează un spațiu imaginar, asemenea celei de “a cincea provincii” (Irlanda având numai patru provincii istorice), un spațiu cultural imaginar din care ar putea irumpe un alt și nou discurs de unitate. Aceasta este esenta cărții fabuloase, aparute în 1996, Inventing Ireland: The Literature of the Modern Nation. In paginile sale se adună la un loc scriitori de limbă irlandeză, scriitori cu backgound Catolic, alături de unii protestanți, scriitori Anglo-irlandezi, alături de militanți pentru Renașterea irlandeză, într-un cor semnificativ al vocilor. O alta mare temă de inters pentru lumea contemporană, pornită dintr-un sentiment de incertitudine și îndoială cu privire la posibilitățile limbii de a exprima adevărul, este cea a limbii ca subiect de investigație pus în scenă prin voință creatoare, în narațiune și discurs și tratată politic nu numai estetic. De asemena, extrapolarea discuției în ceea ce este una dintre incitantele teme ale modernismului irlandez.
Este de domeniul evidenței faptul că un scriitor aflat într-o stare de conflict în raport cu o limbă – fie prin ironie debordantă sau prin căutarea cu sârg a unor efecte comice prin folosirea limbii, prin imitație sau reconstruire și aglutinare a diferitelor sisteme sintactice, poate declara război unei limbi sau se poate folosi de ea cu un scop țintit, profund marcat, încărcat de politic care deschide un text spre o cavalcadă de lecturi politice ale textului literar. În aceasta privință, contribuția profesorului Kiberd, în toate lucrările reprezentative ale operei sale este remarcabilă : constatarea faptului că un scriitor nu declară război unei limbi pentru a iniția variate puneri în formă a textului prin stil și tehnici narrative. El declară razboi unei limbi atunci când intențiile sunt altele. Războiul cu limba scrisă-vorbită se poate purta și în registru comic (cum este cazul dramaturgiei lui Synge) precum și într-unul grav- dramatic sau lumesc-abulic, cum este cazul literaturii joyceiene. În toate aceste cazuri, textele sunt politice pentru că ele își propun să demanteleze și să recodifice cuvintele, înțelesurile și idiolectele și să atragă atenția asupra istoriilor ce vin înspre noi din lumea materială pe care, ea Limba, le imaginează, le distorsionează, le organizează și le încadrează în varii dimensiuni temporale. Literatura irlandeză de ieri și de azi este profund politică, dar acest aspect nu transcende valorii estetice, ci se insinuează o dată cu ea. Ea mai este politică și în sens rancierian (i.e Jaques Rancier), “nu ca exercițiu de putere, ci ca mod de acțiune care decurge dintr-un anume motiv și care este pus în practică de un anume tip de subiect”.
Ajuns la apogeul carierei universitare, recunoscut pentru contribuția adusă la dezvoltarea științei despre literatură (istorie – critică și teorie literară), profesorul Declan Kiberd se simte în largul său în cele două limbi ale Irlandei: limba irlandeză și limba engleză. Plăcerea lecturii textului este dublată de jocul de semnificații și abordarea transversală susținută de schimbarea registrului lingvistic. Limba ca joc al semnificațiilor și trăirea asumată “ambifian” cu și în cele două limbi este nu numai o provocare, ci și o sursă de cunoastere și iluminare a autenticității spațiului cultural irlandez și anglo-irlandez.
Sanda Berce
DECLAN KIBERD
Profesor Keough-Naughton de literatură și limbă irlandeză
University of Notre-Dame, USA, Dublin – Ireland
Alocuțiune despre Renașterea Irlandeză
În ultimele decenii ale secolului trecut, aceasta mare universitate și-a propus ca țintă să se deschidă spre organizarea Studiilor irlandeze în România. Conducătorii și studioșii universității au avut viziunea și curajul să aleagă Irlanda – o insula mică de la capătul Europei – drept studiu de caz asupra lumii moderne. Fără îndoială, lupta pentru libertate a unui popor i-a impresionat pe mulți pentru a-și asuma o astfel de provocare, dar încercarea unor scriitori ca William Butler Yeats și James Joyce, care au oferit cititorilor din întreaga lume o modalitate de a explora critic libertatea, este, cu siguranță, un alt motiv al nivelului crescut de interes asupra aceastei chestiuni. Irlanda, cea care a fost inventată acum o sută de ani, a fost creația unor conducători politici ca James Connolly și Hanna Sheehy Skeffington, dar și a scriitorilor, pictorilor și muzicienilor.
Noi înșine trăim într-o epocă de tumultoase schimbări globale, într-un moment de potențialitate. Ne este greu să prezicem cum va arata lumea noastră, în cîțiva ani de acum înainte. Rolul accidentului în istorie nu este pe deplin înțeles, în sensul în care, chiar și actori importanți ai trecutului au acționat din instinct, fără a ști exact în ce direcție se îndreptau. Comemorările noastre încearcă să restituie momentelor trecutului deschiderea spre sensul pe care acestea le-au avut cîndva, înainte ca evenimente ulterioare să-și asume semnificația inevitabilă. Învățăm, acum, să fim contemporanii lui Joyce și Connolly: îi înțelegem mult mai puțin decît ne-ar înțelege ei pe noi. Suntem viitorul acelor mari fondatori, viitor pentru care ei au facut atât de mult; mai mult decât atât, ei sunt cea mai bună dovadă a noastră că a fost odată un viitor irlandez – și că acesta ar mai putea fi. Ne ridicăm dintr- o perioadă de cumplită austeritate, șomaj și emigrație – și putem fi însuflețiți de curaj reflectând asupra căilor prin care generația Renașterii irlandeze, cea care, ieșind dintr-o epocă de foamete și de pierdere a limbii în care s-a născut, a fost capabilă să pună un diagnostic condiției sale și să indice o cale de urmat.
Care au fost cauzele apariției Renașterii irlandeze? Tot atât de complexe și de dificil de enumerat ca și cauzele Primului Război mondial. Romancierului George Moore îi plăcea să glumească spunând că renașterea literară a apărut ca urmare a faptului că șase oameni inteligenți ”locuiau în orașul Dublin și se urau cordial unul pe altul”. Adeseori, nivele înalte de somaj asociate unui nivel îmbunătățit de educație vor da naștere unei generații tinere, angajată într-o activitate culturală. În Irlanda, fenomenul post-șoc care a urmat Marii Foamete [Great Famine] din anii 1840 a convins persoane ca Yeats despre nevoia de a umple golul lăsat de pierderea limbii irlandeze cu noi instituții naționale precum Teatrul Abbey [Abbey Theatre], în care poveștile vechilor eroi ale epopeilor Irlandei Gaelice puteau fi repovestite sub forma unor piese de teatru în limba engleză.
În timp ce foloseau cuvinte englezești, mulți continuau să gândească în limba irlandeză — și rezultatul a fost sensul complet nou dat posibilităților combinatorii sintactice ale limbii engleze….Într-un anumit fel, orice renaștere culturală este un susținut act de traducere în care un discurs este retrasat printr-un altul. Conducătorii Renașterii Irlandeze au înțeles că actul de a traduce Irlanda ar însemna inventarea ei din nou – în întregime.
Dar oare, au înțeles ei încotro duceau toate acestea?— faptul că adunarea unui auditoriu într-un teatru național ar putea fi considerată drept o repetiție a unei revoluții, asemănătoare situției petrecute, ulterior, în Teatrul lui Havel din Praga? Că gesturile eroice ale lui Cuchulaín pe scena Abbey ar rivaliza cu cele ale bărbaților și femeilor de pe strazile din afara teatrului, în timpul Revoltei din 1916? … Într-adevăr, Revolta de Paste a fost un moment cheie al narațiunii de legitimare irlandeze, momentul din care s-au născut libertatea noastră ulterioară și statul independent. Dar, supunându-ne oricărei experiențe, chiar și retrăind-o în amintire, trebuie să rememorăm și de alte exeriențe pe care le-am avut sau pe care le-am fi putut avea…
Fără îndoială, fiecare scrie și acționează la cheremul propriei clipe. Nu ar trebui să ne batem capul pentru că, astăzi, nu mai sunt persoane de calibrul unor Yeats sau Joyce sau Hanna Sheehy Skeffington. Generația lor a fost genul acela care apare poate o data la o mie de ani, în istoria unui popor. Totul s-a întîmplat ca și cum Irlanda ar fi parcurs Renașterea și Iluminismul și Modernismul – toate ca una și în același timp, întrucât evenimentele se derulau pe repede înainte și schimbarea culturală se accelerase. Aceia care au făcut-o erau oameni fabuloși, pentru care ideile nu erau interesante în ele însele, ci pentru că erau un fundament al acțiunii. Scriau în ziare pentru publicul larg, cât și în jurnale destinate intelectualității, asumându-și o audiență largă, nu numai acasă, dar și în străinătate… Adesea erau în dezacord, dar – dincolo de orice, erau mai încântați de modul de gândire al oponenților, decât de cel al suporterilor. Așa cum am mai spus, ei au apărut din frustrările de ordin economic și din blocajul cultural, ca urmare a Foametei în care au murit aproape un milion de oameni și după care populația Irlandei a scăzut de la opt la patru milioane. Dar, s-au ridicat și au produs unul dintre cel mai mari cazuri de RISORGIMENTO din lumea modernă…
Unul dintre motivele pentru care aveau un simț atât de viu al viitorului și o înțelegere a Inconștientului era acela că nu și-au refuzat cunoașterea completă a propriului trecut. Sistemul de educație colonial le refuzase accesul la povestea propriului popor, dar ei au continuat să o predea cititorilor lor. Aceasta are și implicații ironice pentru societatea irlandeză actuală, cea care, în multe dintre școlile secundare, a izgonit studiul istoriei spre o zonă marginală. Cel mai bun mod de a transmite tinerilor semnificația forței mortice a viitorului este acela al imersării în spiritul trecutului…De aceea este atât de important ca Studiile irlandeze să nu se mai limiteze la Irlanda sau chiar la lumea anglofonă. Ceea ce faceți aici este un memento al faptului că liderii Renașterii irlandeze s-au considerat întotdeauna drept cetățeni ai lumii, parte intrinsecă a Iluminismului…
În același fel, răzvrătiții anului 1916 i-au spulberat pe coloniștii burghezi Edwardieni și au preluat controlul asupra străzilor orașului Dublin printr-o formă nouă de ocupație cetățenească republicană. Dar, a fost nevoie de multe decenii pentru ca oamenii “să recupereze” pe deplin semnificația anului 1916 și pe cea a romanului Ulise, și să se poată declara contemporani absoluți a acelor momente fondatoare.
Acea reconfigurare continuă și astăzi, ca proiect global, sub numele de Studii irlandeze. Doresc sa mulțumesc și să îi salut pe cei de aici [Studiile irlandeze la UBB] pentru faptul că își aduc atât de mult contribuția la aceasta.
Va multumesc pentru că m-ați ascultat — va mulțumesc pentru că m-ați găzduit— și vă mulțumesc pentru onoarea pe care o acordați literaturii irlandeze, studiind-o atât de bine.
(Traducere din limba engleză de Sanda Berce)