No time like now, cea mai recentă carte de poezie publicată în engleză de Andrei Codrescu, e o carte new yorkeză în stil codrescian: sunt poeme care au o tentă de eseu și o latură meditativă (ori chiar filosofică, specifică lui A.C.), mereu flancată de ironie și uneori de sarcasm, ca poetul să se asigure că nu există vreun risc dramatic. Autorul e mai detașat emoțional decât în The Art of Forgetting, mai puțin vulnerabil, mai blindat psihic, ceea ce denotă că a devenit un bard al metropolei și că narativitatea urbanului i se potrivește ca o mănușă. E o carte care rimează cu poezia codresciană beatnică și post-beatnică, devenită canonică. De la sine înțeles, cititorul se simte acasă în text, mai exact acasă la Andrei Codrescu în cap, adică. E o carte gândită și mai puțin emoțională, poetul e mai interesat de idei și raționalizări, nu de simțăminte.
Metroul F, cea mai recentă carte de poezie scrisă și publicată în românește de Andrei Codrescu, asumă o călătorie de pícaro liric, cu inserturi de eseu filosofic ca în No time like now, plus aceeași ironie detectabilă în sens cognitiv. Autorul mărturisește că poemele sunt scrise pe parcursul călătoriilor cu metroul newyorkez, dar miza acestor texte este mult mai acută și profundă. Nu doar prin New York voiajează Andrei Codrescu, ci prin întreaga sa existență, panoramând topografiile care l-au marcat, autorii pe care i-a citit, oamenii pe care i-a cunoscut. Metroul F este unul newyorkez de facto, dar e și un metrou psihic și sufletesc, de călătorii ontice și poetice în care au existat odinioară stalkeri, -isme, școli de poezie, lecturi esențiale, polemici, decepții, revelații etc. Aș spune că e o recapitulare a vieții de poet marca Andrei Codrescu, autor român și autor american, poet newyorkez, sanfranciscan, neworlinez și din nou newyorkez, cu nuclee de liric blagian și avangardist tristantzaran. Un poet civic adesea, care comentează realitățile politice actuale și digitalismul lumii în care trăim, postumanul mentalitar, dar care nu uită niciodată de duioșie, când versurile sale au o blândețe de rugăciune și de cântec semi-mistic aproape. Autoritatea poetică tandru-ironică a lui Andrei Codrescu, în această carte, devine un fel de medium prin care voci consacrate (din lirica americană) și voci faimoase din lumea întreagă se amestecă păstrându-și diferențele, dar și găsind un teritoriu de împărtășanie, acela al metroului care circulă la infinit, așa cum poezia nu are niciodată o stație terminus. De la Deleuze la Blaga ori Ginsberg, și cu mult înainte de ei de la Ovidiu pornire, lumea nu s-a schimbat excesiv, decât în anumite coordonate internautice și în extremismele platformelor electronice dominatoare de viață. Cuvintele au rămas aceleași, fie că ele semnifică sau nu (ori sunt încă în amorțire). Où sont les neiges d antan? (la moartea prietenului brașovean Nicolae Stoie) și Unde-i beatnicia neastâmpărată și flămândă/ care mă conducea ca pe un june în decapotabilă? Unde sunt, într-adevăr? În poezie, ca întotdeauna.