Daniel Pișcu – Poeme

Daniel Pișcu – Poeme

Fata Morgana

Nu e fata

lui Morgan Freeman

nici a unui

vreunui alt american

eventual om de afaceri

celebru. Ea e fata

Fortunei

e fata

destinului

e fata

sorţii

mereu în mişcare

mereu imprevizibilă

totdeauna instabilă

mereu cheltuitoare.

Ea nu e o adulterină

nu e labilă.

Ea e fata

pustiului

fata

soarelui.

Ea

e fata

morţii

şi fata vieţii.

Pe ea trebuie s-o priveşti

dacă poţi

mereu în faţă

detaşat.

S-o priveşti

dacă poţi

totdeauna

cu speranţa.

Pentru că ea

Fata Morgana

e trans-humanţa.

De la Tokio

din Gobi

de la Constanţa

până în Franţa.

Ea e banana

pe care o mănânci

deoarece are fosfor

şi potasiu

şi eşti înfometat.

Ea e cana

din care bei

deoarece

eşti epuizat şi-nsetat.

Ea e fata Dana

sau Ioana

de care eşti îndrăgostit

abecedarul pe care-l

parcurgi cu nesaţ

şi curiozitate.

Ea, fana

lui Fata Morgana

a Jeanettei sau

Jeana

e cana

din Caana

sau Nana

şi iar Ioana

pe scurt, Oana.

Ea e pana

păsării zburătoare

din

ţările calde

sau reci

necuvântătoare

Ea e, aşadar

şi rana

din laptele vitalist

sau kefir

sau din sana.

Ea e vana

în care faci

baie sau un simplu duş

având scut scurt spasm

perpetuum orgasm

cu Madona

Lady Gaga

Beyonce

ori Rihanna

sau, poate, o altă fată

pe care

n-ai cunoscut-o nicicând

niciodată.

Kalaşnikov

Nu ştiu dacă

inginerul

doctorul

sovieticul

rusul

Kalaşnikov

s-a născut pe liniştitul

Don

al lui Şolohov

dar poate

că a citit

şi ne-a trans-mis

în a sa carte

(cartea vieţii

morţii

şi sorţii

la Odessa şi la Kremlin)

mie sau ţie

un destin

pe care

nu ştiu

cum îl va gestiona

acum

(mai mult

sau mai puţin)

Vladimir Putin.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.