Te văd îmbrăcată
în hainele cele mai bune
pregătite de mult pentru plecare
deși ai știut dintotdeauna, mamă,
că trupul tău
va mai rămîne o vreme cu noi
așa cum laptele tău
a rămas în oasele mele
și inima ta a pornit inima mea
asemeni automobiliștilor rămași în pană
iarna
cînd se oprește cineva și
“le dă baterie”
Inima lui Ioan a crescut în Maria
m-ai născut ca să mă aștepți
iar de acum
ai plecat ca să mă aștepți
(cu becul aprins ca o superstiție electrică)
în serile în care întunericul
ne ținea de hrană
m-ai așteptat
pînă m-am întors
ca o candelă părăsită
sub pămînt
“dacă aș putea să te descriu
ar fi ca și cînd n-ai fi plecat”
cum e acolo?
nici un semn nu ajunge la noi
pe frînghia de fum care urcă la ceruri
nici o batistă nu a trecut
dintr-o lume în alta
-măcar o lacrimă de s-ar întoarce
(cum e acolo?
dacă e bine, clipește o dată
dacă nu ai ajuns, nu clipi)