Citind-o pe Ana Blandiana (o viață de om)

Citind-o pe Ana Blandiana (o viață de om)

Ana Blandiana a debutat în volum în 1964: obiectiv vorbind, volumele ei m-au însoțit de cînd m-am născut. Iar dacă mi se întîmplă arareori să scriu – ca specialist – despre Ana Blandiana, este în primul rînd datorită complexității relației pe care o am cu întreaga ei operă – și cu fiecare volum în parte. (Nu, Ana Blandiana nu e singurul autor contemporan cu opera căruia am o asemenea relație, unde distanța pe care încerc să o iau echilibrează, poate, …cine știe?, plăcerea lecturii sau iubirea de cărțile acelui scriitor, anume, dar asta e o altă discuție) Invitația revistei „Steaua” de a participa la aniversarea scriitoarei – ca și evenimentul de acum un an, cînd Universitatea „Babeș-Bolyai” i-a acordat Anei Blandiana titlul de Doctor Honoris Causa – mă obligă să îmi las deoparte reacțiile de cititor ingenuu și să scriu.

Ana Blandiana a împlinit, recent, 75 de ani – și îi citim, cu toții, noile volume, îi dezbatem noile luări de poziție, la fel de incomode ca întotdeauna (discursul de la ceremonia de acum un an, din universitatea clujeană, a fost un asemenea moment, în care dezbaterea s-ar fi putut ridica la înălțimea temei propuse de sărbătorită, dar nu a reușit – și aceasta e o altă discuție…), o vedem coborînd în piață cu firescul unei poziții etice niciodată „lăsate deoparte”. Continui să recunosc, în ceea ce scrie, în ceea ce spune, în ceea ce face, aceleași puncte de reper cu care m-a obișnuit de mai bine de jumătate de secol.

Să crești, ca mine, să treci prin viață, chiar, citind-o pe Ana Blandiana, e pe cît de mult un noroc (al cititorului ce sunt, al cititorilor, al celorlalți – care, ca mine, au ajuns oameni maturi spre finalul comunismului românesc), pe atît de mult o postură dificilă. Pentru că literatura ei nu se dedă unei lecturi ușoare, tot astfel cum pozițiile sale politice și etice nu au fost niciodată gesticulații facile. Față cu ceea ce făcea sau scria ea, prin anii 80 (anii cei mai grei ai ceaușismului, pentru necunoscători), făceam și noi ce îndrăzneam. Riscam, dacă voiam să riscăm (era și asta o libertate acordată de regim, dar era totodată și o punere la încercare). Ne treceam numele pe listele de la librării, ale clienților care cumpărau cărți „cu buletinul” (deci, care puteau fi vizitați de băieții „de pe Calea Victoriei”, ca să li se ceară cartea înapoi – pentru început, doar atîta, mai vedem noi, vă mai căutăm) sau ni se părea – ca studenți la Filologie – că eram foarte curajoși folosind texte de-ale ei pentru nesfîrșitele analize gramaticale obligatorii sau recitam, cînd se cereau „montaje patriotice la serbare”, cu complicitatea profesorilor, „în tine nu mi-e dor de nimeni/ pămînt apus în somn/ prin verzi orbite/ și sunt străină dacă trec hotarul/ pletelor tale obosite…” (una din cele mai interesante obiectivări ale temei patriotice din lirica românească recentă, de altfel). Sau, pur și simplu, mergeam la întîlnirile ei cu cititorii, ocupam locuri în săli (deveneau totdeauna neîncăpătoare) cu ore bune înainte și visam… să scriu despre opera ei cînd voi fi „mare”. Ceea ce, în 1989, cînd stăteam să debutez cu un volum de critică literară, nu s-a mai putut: tocmai existența unui capitol despre poezia Anei Blandiana, în acea carte, a stîrnit vigilența „omului partidului” de la editură, și interdicția. Soarta avea să țină cu cartea mea, care apărea în 1990 cu toate capitolele ei, necenzurată.

Dar în istoria pasiunilor mele de cititoare, opera Anei Blandiana nu a fost doar obiectul unor asumări riscante. Deși rememorarea lor sună dramatic, poate, pentru vremurile de acum, nu acelea mi-au scandat lecturile „din Blandiana”, ci multe alte momente de familiaritate, de intimitate – tot atîtea episoade ale unui drum din copilărie spre adolescență și de acolo în maturitate, pe care mi le amintesc, adesea, pe versurile ei. Mai întîi, pentru că părinții mei (cititori împătimiți de poezie) jucau, sub ochii mei pofticioși, o scenă care mă excludea, la început: își citeau unii altora, singuri sau cu prietenii, poezii din cărți despre care înțelegeam că erau „frumoase” și că ofereau o plăcere aparte. Voiam și eu să gust din ea (așa am învățat să citesc, printre altele: de poftă!). Unele din aceste volume erau de Ana Blandiana. Era firesc, de fapt: poezia generației 60 aducea un timbru nou pentru cititorii propriei sale generații, din care părinții mei făceau parte. Mi-l amintesc, astfel, pe tata, făcînd ,cu prietenul lui cel mai bun, un fel de concurs de poezii frumoase „de dragoste”, dintr-o carte care se numea ca o numărătoare din jocurile mele, Octombrie, noiembrie, decembrie. Eram deja destul de mare ca să mă strecor, după aceea, și să o deschid și eu, căutînd plăcerea pe care o văzusem pe fețele lor. Unele versuri mi se păreau de-nțeles, altele – nu. Mama, apoi, mă încuraja să învăț poezii pe de rost ca să i le recit cînd stăteam împreună la cozile infinite, să nu ne plictisim, să nu ne fie frig. Am învățat, de-a valma, versuri de Arghezi, de Otilia Cazimir, Blandiana, Marin Sorescu, Doinaș sau Radu Stanca, unele s-au legat de memoria mea, altele – nu. Așa se face că „uite, pomii scriu/ poezii japoneze/ cu penel fumuriu/ pe mătasea zăpezii” îmi scandează, în memorie, lungi drumuri prin orașul lipsit de curent electric, tot astfel cum „îți amintești/ pescărușii isterici/ rotindu-se-n dangătul clopotelor/ unei nevăzute biserici/ cu hramuri de pești” deschidea, de pildă, porțile unei salvatoare fugi din real, așteptînd, dimineața la 5, să vină laptele (și să ne ajungă la toți). Cînd am citit că „suntem un popor vegetal” eram, deja, mult mai mare, și mai știutoare într-ale poeziei – și într-ale esopicului obligatoriu. De-aceea spun că am crescut cu poezia Anei Blandiana și că, uneori, versurile ei mi-au ținut (cînd la propriu, cînd la figurat) de cald. Sună solemn? Dar poate că suntem într-un moment aparte, a cărui solemnitate trebuie să o acceptăm ca atare. Ea celebrează inefabilele legături ale poeziei mari cu viețile mici, fără de care nici una, nici celelalte nu sunt „întrege”.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.