Caietul vișiniu. Jurnal (1985-1987) (fragmente)

Caietul vișiniu. Jurnal (1985-1987) (fragmente)

            Am chibzuit îndelung, dar până la urmă m-am hotărât. S-ar putea ca peste câțiva ani să-mi prindă bine lucrul acesta. De ce nu mai scriu pe vechiul caiet, cel cu coperți negre? Pentru că acolo e altă viață. Acolo s-a încheiat o etapă, aici începe alta.

            Deci, vara lui 1985. Adică, aproape început de toamnă. Peste câteva zile se reiau cursurile. Am citit destul de mult în vacanța asta. Îmi face plăcere să-mi amintesc câteva dintre cărțile citite: Stendhal,Roșu și negru, Ibrăileanu, Adela, R. Diaconescu,Migrații fără sezon, Costache Olăreanu, Cvintetul melancoliei, M. Cojocaru, Risipa. Am început acum Ucenic la clasici deOlăreanu, un jurnal foarte bun. Mai am începute Pluta meduzei de Vercors și Tezeu, de A. Gide. Amândouă, foarte interesante. Sper să le termin. Am mult de lucru. M-am apucat de franceză. Trebuie să învăț. Am pe masă și niște cărți de gramatică. Mă pasionează teribil mitologia. Mi-am procurat un dicționar voluminos pe care-l răsfoiesc cu plăcere. Pe undeva mai am o Crestomație de literatură universală, o Istorie a literaturii universaleși un Dicționar al laureaților Premiului Nobel pentru literatură. Am constatat că pe doi-trei dintre ei i-am citit cât de cât. Dar mulți îmi sunt necunoscuți. Mi-am notat câteva nume și rămâne de văzut dacă îi voi găsiprin librării. Regret că n-am nimic de Nichita Stănescu. Puteam să-mi cumpăr Albumul memorial Nichita Stănescu, în primăvară, din Craiova, dar cred că atunci am fost cel mai prost om de pe pământ. Despre Nichita citesc din N.S. interpretat de…. Mi-am transcris citatele din poezia lui. Poezie, cam puțină. În afară de clasici, cărți cumpărate de tata, îi am pe Jebeleanu, Doinaș, un volum cu unul Dragoș, băgat la pachet, mai am un volum de poezie elvețiană, unul cu vărul meu și, în fine, altul cu necunoscutul pentru mine Henri Zalis. Noroc cu câteva numere din România literară, S.L.A.S.T, Ramuri, Tribuna, Steaua, Luceafărul, Transilvaniași Flacăra, de unde mai citesc ceva poezie, ce mai apare.

            Nu știu cum să mă descurc, mai am atâtea cărți de citit. Dintre ele, recent descoperite în biblioteca împrospătată tot mai rar de tata sau aduse în ultima vreme de mine: Împărații de R. Cojocaru, Obligado de C. Țoiu, Trăim numai o dată de Moberg, Galeria cu viță sălbatică, tot de C. Țoiu și încă cîteva romane. Nici nu știu dacă sunt bune, dacă merită citite. Dar cum să mă conving altfel decât lecturîndu-le, pagină cu pagină? Tata mă tot bate la cap cu Galeria cu viță sălbaticăși cu încă un roman, Biblioteca din Alexandria” de P. Sălcudeanu. Am constatat cu stupoare că n-am citit bibliografia școlară: Enigma Otiliei, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Frații Jderi. M-am ocupat de prostii. Din Călinescu am citit, de curând,Cartea nunții, iar din Sadoveanu o nuvelă, Păcat boieresc. Din Camil Petrescu, până acum, nimic.

            Ieri am terminat de scris Drumul morții. Cred că a ieșit destul de bine. Mă tot gândesc ce să fac cu poeziile. Am vreo cinsprezece și nu știu dacă sunt toate bune. Am să le trimit poate la Limba și literatura română. Citesc poeziile unor Doinaș, Jebeleanu, Dragoș, Zalis, ca să-i numesc doar pe ei, că la Nichita nici nu pot îndrăzni, și mă întreb când dracu o să ajung să scriu și eu asemenea poezie? Vreau să scriu mai multă proză. Am în cap cinci-șase romane și n-am ideea unei amărâte de nuvele…

            Mi-a plăcut o frază din C. Olăreanu (Ucenic la clasici): „Eu, unul, am doi dușmani de clasă pe care va trebui să-i zdrobesc definitiv: lenea și conformismul”. M-am întrebat: dușmanii mei care sunt? Cred că am mai mulți: lenea, superficialitatea, conformismul, timiditatea, lipsa de ambiție și științele exacte… Cam mulți, nu? Oare cum am să-i înving?

            Am primit o felicitare de la Silviu. Îmi pare bine că și-a amintit că pe 23 august a fost ziua mea. E la mare. Trebuie să-i trimit scrisoarea scrisă pe 14 august. Acum suntem în 31 august. Câtă neseriozitate!

            Tata îmi spune că a visat urât despre poeziile mele pe care i le-am dat mamei să le dactilografieze la mașina de bătut de la C.A.P. Mi-e și groază să mă gândesc.

Duminică! E prima zi din toamna calendaristică. Afară e-un soare cald și blând care-mi încălzește pur și simplu inima. Minunată toamnă! Îmi vin în minte versurile lui Arghezi: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de moarte”. Dacă nu era etapă astăzi în campionat,și fotbal la ruși, cred că înnebuneam de plictiseală. Tot la ruși am văzut un film bun (comedie) și unul bunicel, înainte, la români. Seara târziu, m-am uitat la haltere, la ruși. În loc să citesc, să scriu sau să învăț, îmi pierd vremea pe la televizor. Sunt inconștient! Totuși, adorm cu cartea lui C.O. în mână.

            N-am mai scris cam de mult în jurnal. Între timp, mi-am făcut revista mea personală de literatură și artă: Apollo. Am mai citit G. Călinescu, Opera lui Eminescuși Petru Rezuș, Mihai Eminescu. Am stat mai tot timpul în casă. Mi-era și rușine cînd îi vedeam pe unii că se duc la muncă, la câmp, iar eu stăteam în casă și citeam. Pe neașteptate s-a lăsat un frig și o vreme urâtă care îmi doboară tot optimismul de până acum. Dar l-am avut oare?

            Ieri am fost la Z. După ce mi-am luat cele necesare pentru școală, am colindat toate librăriile și anticariatul. Am stricat (?) pe cărți aproape 100 de lei. Toată poezia găsită am cumpărat-o: Ion Gheorghe, N.D. Fruntelată, M.F. Șandru, Ion Brad. Am mai găsit: Voltaire, Dialoguri și anecdote filozoficeși M. Eliade, Contribuții la filosofia Renașterii. Și aici cărțile bune se dau fie la pachet, fie pe sub mână. Va trebui să-mi fac cumva o cunoștință într-o librărie. Am fost și la un meci de fotbal, Armătura – F.C. Olt. Un dezastru fotbalistic.

            Am început o nouă viață, într-adevăr. Sunt la un liceu industrial de chimie. Cine credea că o să ajung vreodată aici? Stau la internat. La început mi-a fost greu. Lume nouă, vreo zece în cameră. Acum m-am obișnuit, îmi place. Lucrul cel mai prost e că am început cu practica. Prima zi ne-am petrecut-o la atelier. Învăț să lucrez la un fel de strung. Avem un maistru cam ciudat, vrea să facem niște piese mici, din fier, pentru fabrica de anvelope. Trebuie tăiate la milimetru, apoi îndoite într-un fel anume și, la urmă, șmirgheluite până încep să lucească. Ne va fixa și normă: 10 pe zi. Ne-a spus să ne procurăm salopetă și bască. Mi le-am procurat. Salopeta de la un băiat de-a zecea, basca de la… maistru. A doua zi s-a schimbat modificarea. Ne-au dus la porumb, la vreo 10 kilometri distanță, pe jos. Asta s-a întâmplat și a treia zi, și a patra. Acum am terminat cu porumbul și așteptăm să vedem unde ne vor mai duce.

            Sâmbătă: balul bobocilor. Mi-a plăcut, deși aproape toți spun că n-a fost cine știe ce. Bine, dar eu particip prima dată la o astfel de sărbătoare. M-am certat cu Arabela. Bine am făcut! În schimb, am pe cap cam prea multe. Am succes. Ce credea și fata asta? Că o să mă opresc la ea? Sigur, eu mă uitam la ea, pe furiș, într-o vreme în care nici nu-mi închipuiam că ea s-ar putea uita la mine, fie și din întâmplare. Era asaltată de alții care știau cum să o ia. Dar cum-necum, ne-am cunoscut. Am avut emoții când am sărutat-o prima oară, într-o seară. Nu prea știam cum e. Apoi am fost la discotecă, am ieșit la cofetărie, ne-am plimbat. Sigur că e drăguță, așa zic toți, că e cea mai drăguță tipă din internat. Blondă, cu sprâncene negre și cu ochi verzi. Parcă ar fi o păpușă. Într-o noapte am rămas singuri în sala de lectură, ne-am sărutat ca doi nebuni, de parcă nu ne mai săturam, ne-am întins acolo jos, pe linoleu, printre mese,și eram gata să… Noroc că mi-am revenit la timp. Eu tot ziceam „ba da”, ea repeta întruna „ba nu”. Două ceasuri cred că am stat așa. Acționam după cum auzisem și eu că ar trebui să fac și după cum mă ducea atunci mintea. Ce să fac dacă n-am experiență? La un moment dat, i-am strecurat mâna în pantaloni, și avea niște pantaloni de stofă foarte strâmți, dar vrând să-i trag mai tare fermoarul, i-am prins câteva fire de păr între zimți. Cred că a durut-o foarte tare, fiindcă a țipat și eu m-am speriat, nu știam ce se întâmplase. Am fost cam nesăbuiți. Dacă intra atunci cineva peste noi și ne găsea acolo, pe jos, culcați unul peste altul? E drept că eram îmbrăcați, dar ce, parcă îmbrăcat nu poți să?!… A doua zi n-am mai venit la întâlnire. Când am văzut-o în sala de mese, m-am făcut că nici n-o cunosc. S-a supărat. Mi-a transmis prin cineva că vrea să avem o discuție. Eu n-aveam chef. Un coleg, prieten de-al ei, mi-a zis că nu e bine ce fac, că ar trebui să avem o explicație. Puțin îmi pasă. În următoarea zi, mi-a trimis cartea pe care i-am împrumutat-o și numai că nu mi-a transmis să mă duc la dracu’. Poate că am greșit puțin față de ea, dar nu îmi mai place. Ne întâlnim tot mai rar, pe holurile  liceului. Când mă zărește, o văd că se roșește, mă privește cu niște ochi…și-mi întoarce spatele. Foarte bine.

            Stând la coadă la ziare (Sportulși Flacăra), într-o vineri, o femeie m-a întrebat (eram ultimul): „Aici stați la coadă la pâine?”.

            Am terminat de citit Trăim numai o dată. M-a impresionat. Trăim numai o dată… Oare cât timp din viața mea am irosit deja ? E duminică și eu n-am făcut aproape nimic. Ieri mi-am luat din librărie Numele trandafirului de Umberto Eco. Am aflat dintr-o revistă că ar fi o carte mare. Nu mai am bani.

Azi am fost la o înmormântare. A murit mama unei colege. A fost dureros. Eram noi, toată clasa, iar vizavi, o altă clasă, paralelă. La un moment dat, au scos sicriul din morgă și l-au așezat în fața noastră. Sicriul era gol, aștepta, cu capacul deschis. A fost o scenă, pentru mine, îngrozitoare. Parcă ne chema sicriul la el, parcă ne chema să-l ocupăm. Doamne, toată viața omului e legată de acest sicriu în care până la urmă își va găsi odihna. În fine…

            A trecut mult timp… Eu sunt tot în practică. Să-i facem maistrului piesele ălea pentru fabrica de anvelope.

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.