Bour

Bour

Când Steaua şi-a schimbat nu numai formatul, dar şi regimul de apariţie, trecând de la cel lunar la cel „bilunar’’, era neapărat nevoie şi de un grafician talentat şi inventiv. Aurel Rău l-a convins destul de greu pe graficianul Octavian Bour, redactor la ziarul Făclia, să treacă în tabăra scriitorilor din cea a ziariştilor. Forurile s-au lăsat şi ele mai greu convinse. Dar la începutul primăverii lui 1970, Bour a început să lucreze la Steaua. Aş zice ca a fost un an nu tocmai nefast, ideologic vorbind, eram în siajul promisiunilor din ’68.

„Muncile de primăvară’’ literară au început cu entuziasm la o revistă care prin poziţia de nealiniere, mizând totul pe autonomia esteticului (vizibilă din 1956 încoace), pregătise înnoirea, explozia noilor generaţii… Bour a conceput o înfăţişare elegantă, modernă, echilibrată, publicaţiei clujene, regândind-o, altfel, de la copertă la machetă, de la ilustraţii („poezia la floare’’) la corpul de literă. Steaua şi-a câştigat atunci ritmicitatea şi dinamica, noi colaboratori de prestigiu, practic publicaţia reconfirmându-şi locul aparte printre revistele epocii. Cititorii apreciau acum şi eleganţa paginaţiei şi excelentele coperte ale lui Bour, nu doar conţinutul articolelor, poeziilor, prozelor, cronicilor literare sau muzicale, plastice, teatrale. Publicaţie a Uniunii Scriitorilor, revista era una de top, impusă, cum ne amintim, de A.E. Baconsky, prin curajul opţiunilor sale estetice, continuat de Aurel Rău prin rafinamentul cosmopolit. Bour pagina bucuros scrierile unor Constantin Noica, Nicolae Manolescu, Nicolae Steinhardt, Mircea Zaciu, Ana Blandiana, Petre Stoica, Gabriela Melinescu. Toate manuscrisele, dactilogramele treceau prin mâna domnului Bour. Lucra cot la cot cu tipografii în clădirea unde-i acum Imprimeria Ardealul. Era cunoscut de toţi tipografii, de la director la ucenicul de zeţar. Locuinţa lui Octavian Bour era, noroc sau destin? vis-à-vis de poligrafie, iar el era la prima oră, în zori, prezent la bancurile de lucru, unde se făcea, cu tehnica de-atunci, revista noastră. Paginile erau culese de linotipist, de obicei cu o zi-două mai devreme, urma paginaţia în tipografie, se foloseau rânduri de plumb. Totul fusese conceput grafic de macheta lui Bour de la 1 la 64. Paginile de plumb erau aşezate pe o tăblie de lemn, legată strâns cu sfoară rezistentă, să nu se desfacă. Bour în picioare de la ora 6, uneori, trecea de la un muncitor la altul, ca un general. Răspundea la întrebările tipografilor, le dădea pe loc soluţii, venea apoi radios cu paginaţia revistei mirosind a cerneală tipografică la Steaua.

Bour stabilea în redacţie litera pentru fiecare „material’’, îi măsura expert lungimea, pagina adecvat, dar neconvenţional, textele primite, exclama des „mai mult spaţiu, albitură!’’, „nu înghesuiţi articolele, evitaţi plăcintele (textele plate, lungi)!’’. Titlurile erau desenate de el, sobru, sau baroc, uneori lucra cu aşa-numitele litere lettraset, folosea tuş, avea peniţe speciale fine sau groase şi câte altele. Biroul lui era fabulos, înăuntru erau „comori’’, de la reviste străine la ţigări străine (Kent), nu era zgârcit cu noi, echinoxiştii abia intraţi în redacţie. Petru Poantă şi subsemnatul eram mereu în preajma sa… Om plin de umor, ironic, autoironic inventa caricaturi originale, unde viciile omeneşti erau şfichiuite necruţător. Nu lipseau asprele judecăţi etice din aceste „creioane’’, marca Bour, unde nu apăreau cuvintele explicative, ca la alţi caricaturişti ai epocii; Bour era maestrul concentrărilor maxime, al expresiilor grafice tensionate de un schepsis pe care-l descopereai cu încântare, autorul miza pe inteligenţa ta, nu-ţi oferea pe tavă sensul desenului. Un desenator, cum îşi numesc francezii artiştii de genul lui, caricaturist părându-li-se prea schematic. La sutele de saloane de umor din lume, unde a expus, din Italia în Japonia, Bour era/ este un nume apreciat, nu o dată premiat, am văzut multe cataloage de la saloanele internaţionale de caricaturi, toate erau fireşte impecabil tipărite, iar românul Octavian Bour strălucea printre cei egali cu el. Dar Bour făcea şi face cu pricepere şi talent nu doar desene pentru expoziţiile de la noi sau de aiurea, ori pentru ziare, reviste etc, ci şi o mulţime de coperte solicitate de scriitori. Colegul nostru de la Steaua era un profesionist exigent, nemulţumit de sine, un secretar de redacţie energic şi lucid, în tradiţia interbelicului Mircea Dumitrescu sau a lui Al. Pascu de la România literară, ştiind şi noaptea în somn unde se află textul lui X, în ce număr, câte pagini are…

Din Bucovina disciplinei germane, din aceeaşi localitate cu alt bucovinean serios, prozatorul Radu Mareş, un regretat prieten, Octavian Bour avea cultul datoriei şi al muncii temeinice. Nu o dată-mi spunea cum tatăl său, şef de gară la marginea de nord a ţării întregite pe-atunci, târziu, noaptea, muncea pentru cei care nu-şi onoraseră îndatoririle, făcând ce aveau de făcut de mântuială sau chiar nefăcând nimic. Aşa că, urmându-i exemplul, se apuca şi Octavian să încheie sau să continue ceea ce alţii nu se învredniciseră să facă până la capăt, deşi fusese datoria lor s-o facă. Înţelegea slăbiciunile naturii umane, orgoliul agresiv al unor autori, sau vanitatea ridicolă a mediocrităţilor literare. Acum, priveşte amuzat sau îngăduitor pozele altor mediocrităţi, care beneficiază de serviciile Facebook sau ale blog-urilor, autori obsedaţi de imaginea lor, ca şi cum ea, imaginea, ar putea suplini precaritatea şi superficialitea textelor lor, centrate pe un eu gonflat. Bour, artist al vizualului, lasă imaginile celor din jur să se manifeste în voie, ridicole sau memorabile, el se retrage discret în lumea ideilor sale plastice, fericit că a reuşit o paginaţie originală, o copertă, un desen, o vorbă de duh demnă de a fi reţinută… De pildă „Dacă l-am citit pe prozatorul Y (un contemporan)… cum să-l citesc, dacă nu l-am terminat de citit pe Balzac!’’. Semn de talent robust, nu de mimetism, această matură obiectivare, descoperindu-ne semnificaţia misterioasă a lumii şi unicitatea fiecărei persoane umane. Înţeleg de un timp de ce se simte bine Bour mai ales printre egalii lui, printre oameni de certă vocaţie şi educaţie artistică şi devine reticent cu cei gălăgioşi sau retorici, cu cei ahtiaţi de imagine, „uite cum se cocoaţă!”. În asemenea situaţii jenante, Bour nu zice nimic, dar zâmbeşte subţire, râzând în sine de pretenţiile lor. Uneori, modestia lui e totuşi exagerată, a refuzat din bun-simţ, spune el, nominalizarea la un premiu al Academiei Române, copleşit de prestigiul venerabilei, era sa scriu veneratei, instituţii.

Lumea lui Bour este lumea lui Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Leonida Neamţu, Petru Poantă, Eugen Uricaru, Virgil Nistor, Virgil Ardeleanu, Constantin Cubleşan, Aurel Şorobetea, Teodor Tihan, Viorel Cacoveanu, Virgil Mihaiu, a mea, lumea literară bună-rea a Stelei deceniilor 7,8,9. Dar şi a literaturii deceniilor următoare, postdecembriste, cu noii redactori, cei de azi, lumea erei digitale, la care Bour s-a adaptat profesional rapid. Simţul umorului i-a rămas la fel de vioi. Observaţiile lui despre derapări lingvistice contemporane sau morale sunt la obiect, îndreptăţite. Spirit ludic, intra în coliziune cu autorităţile. Fusese chemat la Judeţeana de partid prin 1980, pentru că „răstignise’’ pe o cruce din creioane simbolică unul din omuleţii săi. L-au certat. A râs. Avea curajul, destul de rar în epocă, de a spune lucrurilor pe nume. „Omul nou’’, dorit de Ceauşescu, era în viziunea lui Bour un om într-un ou, un cap ieşind din cojile unui ou… Altădată, cum ne „spărgeam capul’’ să încropim ceva la aniversarea lui Marx, replica lui Bour ne-a uluit – „Degeaba vă strofocaţi, cenzura ne va scoate articolul care-l omagiază pe Marx… şi numai mă încurcaţi, nu aveţi fler politic, ascultaţi-mă pe mine, Ceauşescu va trebui pus pe primul plan, Ceauşescu despre Marx!….’’ „Dar e aniversarea lui Marx!’’„Nu contează!’’ A avut dreptate.

Bour – o viaţă închinată artei şi revistei Steaua, un talant dus la împlinire, darul iniţial sporit prin multiplicarea lui tenace, un nume respectat şi îndrăgit. Cum în luna august, spre sfârşitul ei, s-a retras de la Steaua, împlinind el un număr de ani rodnici, să-i spunem împreună „La mulţi ani, domnule Bour!’’

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.