Alessandro Baricco la Cluj

Alessandro Baricco la Cluj

Laureatul Marelui Premiu al Festivalului internaţional de carte Transilvania, Alessandro Baricco, eseist şi romancier cunoscut în toată lumea, a fost de asemenea onorat la Cluj cu două titluri de Doctor honoris causa ale Universităţii Babeş-Bolyai. Lucru destul de rar ca şi Academia de muzică George Dima şi Facultatea de Litere să dorească împreună acordarea distincţiei academice în aceeaşi zi unuia şi aceluiaşi intelectual, unul  cu merite  în ambele domenii. Baricco are studii muzicale de specialitate, a studiat la Conservator pianul, dar a preferat să facă o excelentă critică muzicală cu condei de scriitor, a scris eseuri în domeniu, Geniu în fugă. Despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988, Inima lui Hegel şi vacile din Wisconsin,1992. Romancierul insolit  a cucerit un public numeros cu Castele de furie, 1991, Ocean mare, 1993, Novecento, 1994, Mătase, 1996, City, 1999, Fără sânge, 2002, Emaus, 2009,  Mister Gwyn, 2011, Mireasa tânără, 2015, etc. Laureatul a  întrunit calităti artistice rar armonizate în aceeaşi persoană.

După excelenta laudatio, făcută de traducătoarea lui Baricco în limba română, italienista  Gabriela Lungu, discursul lui de mulţumire şi ,,lecţia’’ sa despre literatură, rostite în Aula Magna, au fost  de o  mare naturaleţe şi inventivitate. A vorbit despre hărţile geografice vechi ca despre nişte texte misterioase, asemeni celor literare, unde necunoscutul are un rol stimulator al imaginaţiei, de la vagul ameninţător, instrumentat de misteriosul ,,Hic sunt leones’’ la desenul minuţios al configuraţiei ţărmului mării şi al formei  munţilor. Numai că, susţinea Baricco, prin proiecţia Mercator rotundul globului terestru devine plan, printr-un ,,truc’’, printr-o ,,minciună’’, necesară, asemănătoare ,,minciunii’’ scriitorilor. Apoi, a completat Baricco , ,,frumosul şi gratuitul, ca în literatură,  ornamentează harta unui ţinut, a unei ţări, a unui continent, cu înflorituri, arabescuri, miniate, etc astfel,  practicul şi inutilul, orientativul şi gratuitul fuzionează. Sunt ,,vasele comunicante’’ ale unui construct imaginar. Călătorind pe hartă, câti nu am făcut-o? noi  vizităm  oraşe mirobolante şi întrezărim paradisul însuşi, prin speranţa noastră de a-l atinge, ne spunea Baricco. Dar, atenţie, noi nu călătorim fizic, este  un voiaj care se petrece doar în mintea noastră. Arta, scrisul uzează de aceleaşi tehnici.  În faimosul lui roman  Mătase, tradus in patruzeci  de limbi (ecranizat de Francois Girard)  orăşelul francez, inventat de Baricco, Lavaldieu, este un fel de Macondo marquesian. Iar cineva-mi spunea, după dialogul lui Baricco din Auditorium Maximus, că un primar din Hexagon a anunţat că el administreaza în mod real un Lavaldieu real… Câtă dreptate avea Oscar Wilde: ,,Natura imita arta’’…Harta Londrei e una artificială, falsă, de fapt, afirma Baricco ( ,,mincinoasă’’ ) în ceea ce  priveste reprezentarea exactă pe hârtie a distanţelor dintre staţii, de exemplu, egalizate intenţionat. El chiar le-o dă cursanţilor lui ca lecţie de interpretare, la şedinţele  sale de deprindere a tehnicilor narative, de la Torino, Şcoala Holden. Este, aici, o marcă baricchiană, un personaj din romanul binecunoscut al lui J.D. Salinger, se metamorfozează  într-o instituţie. Scrisul literar este o meserie, spunea Baricco. A citat un romancier de limbă engleză, J.Conrad, cred,  în acest sens ,,Lupta cu cei din apropierea ta este ca ei să înţeleagă că tu munceşti şi când te uiţi pe o fereastră’’. Am vrut să-i amintesc-călugării medievali scriau în scriptorium la pupitre înalte, stând în picioare. La fel, renascentistul Machiavelli. Dar toate acestea le ştia, sunt sigur, mai bine decât mine.

Naturaleţe şi insolit , două trăsături ce par ireconciliabile, sunt, cred,  definitorii pentru imprevizibilul Baricco. Aşa a fost şi în cursul dimineţii următoare, după premierea sa, când i-am propus să beneficieze de liniştea de la revista Steaua pentru a răspunde întrebărilor unui interviu din vreme antamat de o colegă de la un săptămânal cultural  bucureştean.  A facut poze în redacţia noastră, a luat de pe o masă un numar din revistă, întrebând dacă-l poate păstra, a privit atent tablourile din încăpere… L-am invitat la cafeneaua  literară din vecini de noi, vestita Arizona. ..La întâlnirea programată în Auditorium Maximus, apropos de naturaleţea sa, a avut o  graţie cum au foarte puţini  scriitori, răspunzând degajat întrebărilor lui Dinu Flămând.  Cel care ,,l-a descusut’’, vreme de cateva ore, despre modificarea unor paradigme culturale, internet, ,,noii barbari’’, cei de acum, postmodernism. Despre comunicare la autori importanţi, de pildă, Melville,  invitatul din Torino susţinea că autorul lui Moby Dick a fost greu acceptat( la început) pentru că de fapt  comunica cu dificultate…Vezi Rătăcirile lui Herman Melville, romanul lui Jay Parin … Aproape cinci sute de spectatori la acest regal strălucitor. Baricco e un maestro al sintagmelor- surpriză, prin expresivitate, concentrare  şi inventivitate. ,,Un coşmar splendid’’ de exemplu. Nici aici, la Cluj, nici la Bucureşti, nu s-a dezminţit, dimpotrivă… O,, coadă’’ uriaşă de cititori aştepta răbdătoare în Auditorium, să-i vină fiecăruia rândul la un autograf pe cărţile lui Baricco, scoase la editura Humanitas prin străduinţa Denisei Comănescu, cea care l-a introdus ca scriitor tradus în Romania. Împreună cu Denisa Comănescu s-a implicat o familie  torineză,  prietenă bună cu Baricco. Romancierul are faima de a fi extrem de rezervat cu solicitările cititorilor, organizatirilor de evenimente culturale, mai mult nu discută, în mod obişnuit, decât prin intermediul agentului sau literar. Giulia şi Alessandro (altul decât Baricco) prezenţi şi ei la Festivalul internaţional de carte Transilvania, organizat de Vasile George Dâncu,  au pus la cale totul împreună cu Denisa Comănescu.

Seara a aparţinut sărbătoririi premiului, dorinţa lui Baricco a fost să viziteze fosta fabrică de bere Ursus. Romancierul a băut numai marca amintită, spunându-ne că de vin nu duce lipsă acasă. Am vorbit pe durata celor trei zile  despre frescele lui Giotto de la Assisi, despre portretul lui Cimabue din Biserica inferioară, despre vinul  obţinut din strugurii care se coc târziu, la finele lui  septembrie, pe terasele stâncoase  de la  Cingue terre şi dau licorosul vin cu gust de miere, numit Sciacchetrà. Cel din care aveau voie să guste la sărbători, spunea romancierul, junii de patrusprezece-cincisprezece ani. Tinerii de azi încep cu băuturi mai tari şi chiar daca în Emaus, tragicul roman al lui Baricco despre ratarea unor tineri din familiile catolice tradiţionale, nu aflăm ce anume beau tinerii  la bar sau în discoteci, dar ne putem imagina: coktailuri sofisticate sau tării scoţiene.

Baricco- un romancier pentru care imediatul e vibraţie si semnificaţie, dincolo de convenţional. Absolvent de filosofie, cu o teză susţinută cu Gianni Vattimo, el nu are nimic din morga filosofilor de profesie. Dacă filosofii italieni sunt percepuţi mai mult ca nişte ,,bătrâni  gârboviţi’’ ( ,,gobi’’, cum glumea romancierul) cei francezi, gen Derrida, au ceva tipic parizian, un aer dezinvolt,  seducător,  un  farmec  aparte… Chiar dacă nu-i înţelegi, el nu-i înţelege integral, ne mărturisea,  tot rămâi din discursul lor cu ceva. Baricco e un piemontez  care are pe lângă expresivitatea italică şi o superbă facondă galică. Este din categoria celor care nu dispreţuiesc publicul jurnalelor La Stampa sau La Repubblica, având , asemeni lui Umberto Eco, pasiunea să se întrebe şi să ne explice unde suntem şi cam spre ce ne îndreptăm. Spre o lume lipsită de ,,mediatori culturali’’ profesori,  educatori, critici literari, de repere sigure. Baricco nu se teme de acest viitor inevitabil, barbar, relativizant, permisiv , i se pare acomodarea cu viitorul  singura soluţie.Dincolo de acest viitor dramatic simţi, cum spunea un comentator,, rădăcina vitală baricchiană a  nostalgiei.Un postmodern care priveşte înapoi cu melancolie?

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.