În spațiul cultural contemporan se discută adeseori despre revoluția romanului digital și despre transformarea rolului cititorului în acest nou și atât de permisiv mediu creativ. Cititorul devine la rândul său scriitor prin contribuția virtuală pe care o poate avea nu doar în lectura, ci și în crearea acestor „minunate lumi noi” de posibilități. Dar această participare activă și sursă creativă plurală s-ar putea să nu fie mai mult decât un automatism – o acțiune binară, lipsită de semnificație și mai ales de libertate.
Romanul construit pe hyperlink-uri, dincolo de atracția mediului, se va transforma într-un conglomerat de informații, o lectură mistificată prin atingerea de tip swipe sau prin accesarea link-urilor care te duc spre următoarea istorie informațională, la nesfârșit. Dar aceasta nu e o revoluție, ci un alt proces de uniformizare prezentat ca proces creativ prin rolul monopolizator al cititorului care devine, la rândul său, creator.
Nu știm care va fi viitorul romanului, dar ni se pare important anunțul lui Will Self care afirmă că nu doar „distrugerea Codexului” e probabilă, ci și dispariția minții Gutenberg (Will Self, “The novel is dead (this time it’s for real)”, The Guardian, 2014, https://www.theguardian.com/books/2014/may/02/will-self-novel-dead-literary-fiction) preluând ideea lansată de Marshall McLuhan în secolul trecut, care vorbea de mintea sau „gândirea Gutenberg” (Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, traducere de Mihai Miroiu, București, Editura Nemira, 2015).
E dificil de spus dacă transformarea gândirii deschide și continuă diferit epoca Gutenberg sau închide era cărții scrise. Dar un lucru e sigur. Cititorii și scriitorii își imaginează tot mai puțin pentru că au acces facil la informație. Google și Youtube știu cum arată tot. Într-o anumită măsură, aceste motoare de căutare distrug imaginația restaurativă și memoria afectivă transformate în asamblarea stilistică. Imaginația obiectului e înlocuită de o reprezentare virtuală sau de informații rescrise creativ, proces pe care Self îl numește „factualism” (Will Self, loc. cit.). Așadar, dispariția minții Gutenberg nu e un pericol doar pentru cititorul defect din mediul digital, ci și pentru scriitori.
În 2010, Nicholas Carr publica o carte provocatoare despre modul în care Internetul ne modifică gândirea, Locuri fără adâncime: Cum Internetul ne afectează creierele (Nicholas Carr, The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains, New York, W.W. Norton & Company, 2010). Ne interesează, cu precădere, modul în care Internetul afectează și influențează lectura și reținem o opinie pertinentă și aproape unanim acceptată legată de actul lecturii la întâlnirea cu mediul digital.
Digitalii nativi sau cititorii din mediul virtual nu mai sunt obișnuiți cu lectura liniară, ci cu scanarea ca mod de lectură: „S-ar putea să sară de la o informație la alta, scanând după informația pertinentă pentru interesul lor” (Nicholas Carr, op. cit, p. 21, tr. n.), fapt care dezvăluie tocmai modificarea gândirii după 500 de ani petrecuți în mintea Gutenberg. Utilizatorul e prins într-o serie de mișcări repetitive prin accesare a zeci de link-uri (Ibid, p. 121). În acest sistem trebuie să filtreze informația și să facă legături minore între fragmente de text, așa cum se întâmplă în actul lecturii de tip scanare care e, de fapt, o altă formă de căutare a informației. Imaginația restaurativă se pierde în procesul scanării și memoria afectivă e inactivă în același proces mecanic.
Dar scanarea informației în actul lecturii unui roman precum Umbrella (Will Self, Umbrella, Bloomsbury, 2013) e improbabilă pentru că narațiunii îi lipsesc capitolele, liniile de dialog sau orice altă ruptură paratextuală care ar permite aflarea rapidă a istoriei personajelor. Firul narativ capătă sens doar prin resemantizări și reconfigurări puse în legătură cu fiecare insulă confesivă, amintire sau adresare.
Viața offline și lumea online
În mediul digital, „mintea e consumată de mediu” (Nicholas Carr. op.cit., p.122) în contextul în care conștiința și gândirea par să fie consumate diferit de către individul din viața offline. Concluzia studiilor științifice realizate în diferite universități din lume spune că folosirea computerelor te stimulează intelectual mai mult decât o face o carte, dar acest lucru nu te ajută să ajungi la o lectură aprofundată și la o gândire complexă, așa cum ești forțat să faci atunci când citești o carte (Ibid, p. 127). Studii recente confirmă sau „continuă să arate că oamenii care citesc texte liniare înțeleg mai mult, își amintesc mai multe lucruri și află mai multe lucruri decât cei care au citit texte în care sunt inserate mai multe link-uri” (Ibid, p. 131, tr. n.).
Așadar, lectura liniară are rezultate mai bune când vine vorba de gândirea aprofundată chiar și în experimentele și studiile cercetătorilor. Lectura liniară te ajută să îți amintește mai multe detalii și să realizezi legături complexe. Din punctul acesta de vedere, textele cu hyperlink-uri nu îmbunătățesc profund experiența lecturii, deși o modifică. Acest lucru se întâmplă mai ales din cauza numeroșilor stimuli la care cititorul e expus într-un prezent continuu al lecturii care face ca atenția și înțelegerea lui să scadă.
Din punctul acesta de vedere, e aproape imposibil să citești cele patru sute de pagini din Umbrella în format electronic tocmai pentru că romanul e un conglomerat narativ care nu are spații intermediare în care să te strecori sau spații care să îți permită scanarea, mai ales când rupturile spațio-temporale sunt chiar în mijlocul frazei. Timpul lecturii romanului se vrea a fi unul liniar, iar lectura e forțată să rămână pe hârtie. Lectura pe computer sau tabletă e însoțită de lungul șir de ticuri pe care le ai când ești în lumea online și favorizează, mai ales, scanarea. De altfel, Nicholas Carr susține că „scanarea devine un scop în sine – modul nostru predilect de a aduna și da sens informației de toate felurile” (Nicholas Carr, op.cit, p. 141, tr. n.). Dar aceste predispoziții par să invadeze și viața offline, implicit și lectura cărților pe hârtie.
Un lucru e cert, utilizatorul din viața offline vrea ca totul să fie mai ușor, să dureze mai puțin, vrea ca accesarea să fie lipsită de efort și își dorește să se implice cât mai puțin. În viața offline, utilizatorul filtrează subiectiv tot mai puține lucruri și informații, deși are senzația că alegerile și opiniile sale sunt subiective.
Orice deschidere ar urma în istoria romanului contemporan, rolul lui în cultivarea înțelegerii personale e esențial în lumea comună pe care individul o împarte cu ceilalți. Rolul acesta poate fi păstrat și în viitorul digital al romanului. Tot mai multe romane contemporane se dovedesc a fi, de fapt, narațiuni care adună, rescriu și estetizează o serie de informații. Dar tocmai accesul facil la istorii și informații din surse adiacente va face ca romanele din această categorie să fie tot mai puțin citite sau accesate de către cititor, pentru că și ele, la rândul lor, se vor transforma în conglomerate de informație accesate pentru câteva secunde, la fel ca majoritatea link-urilor accesate în viața online.
Timpul e pilonul fragil al lumii digitale, prins într-o stare de consumare accelerată în perioada fiecărei sesiuni petrecute online tocmai pentru că există atât de multe posibilități și istorii alternative care se dezvoltă monstruos, de la comunicare, la interacțiune și cultivarea înțelegerii personale până la deconectare (o deconectare emoțională prin conectare la mediul online). Concomitent, timpul din viața online anulează o lume infinită de posibilități în viața offline.
Conectarea la lumile ficționale e în mod eronat percepută ca sinonimă cu imaginația din mediul digital. Istoria romanului și imaginația creatoare sunt influențate de mediul social și de realitatea istorică. Dacă romanul începutului de secol XX izolează o conștiință fragmentară, romanul la întâlnirea cu viața online provoacă alte forme de dispariție și uitare. Dar discursul romanesc e unul clasic de aproximativ 500 de ani. Mediul a rămas același cu toate revoluțiile sale, cartea scrisă. În accesarea ei, singura cerință, la modul ideal, e lectura fiecărui rând, propoziție și pagină.
Dispariția cărții scrise e un anunț redundant pentru că a fost făcut de nenumărate ori până acum. Dar ne interesează o concluzie diferită potrivit căreia schimbarea s-ar putea să se producă oricum sau s-a produs deja. Schimbarea nu mai are legătură doar cu mediul, ci implică alterarea gândirii și înțelegerii, dar și pierderea expresiilor și gesturilor învățate în epoca Gutenberg.
Will Self transmite această stare de îngrijorare la începutul secolului XXI (Will Self, loc. cit.) nu doar în dezbaterile culturale la care participă sau în articole pe care le publică, ci și prin scrierea unei trilogii strâns legată de modificarea gândirii și a conștiinței la începutul noului mileniu, prin romanele Umbrella (2012), Shark (2014) și Phone (2017), recent publicat.
Andrei Codrescu discută la rândul său despre amnezie și uitare într-o carte publicată în 2012 (Andrei Codrescu, Bibliodeath. My Archives (With Life in Footnotes), Antibookclub, 2012). Scriitorul mărturisește că „în doi ani de la începutul secolului XXI a uitat mai multe lucruri decât în 15 ani din secolul XX” (Andrei Codrescu, op. cit., p. 32, tr. n.) și pare îngrijorat de viitorul cărții în epoca digitală, un viitor offline care nu trebuie trecut sub tăcere.
Pe lângă transformarea cărții fizice într-un obiect de lux care s-ar putea să ajungă în viitor să fie păstrat în librării și colecții particulare așa cum se întâmpla în Evul Mediu (Ibid, p. 115), Codrescu pare îngrijorat și de ștergerea sau manipularea trecutului: „Unul dintre cele mai negre gânduri pe care îl am în legătură cu noile tehnologii care păstrează sau produc informații e că sunt create ca să înregistreze trecutul (sub pretextul păstrării lui) cu scopul de a-l distruge” (Ibid. p. 89, tr. n.). Presupusa transparență a mediului digital e privită cu suspiciune, melancolie și lipsă de speranță.
Dar adaptarea la mediul digital e inevitabilă în cele din urmă, așa cum susține Patricia Greenfield într-un articol publicat în revista Nature: „orice mediu dezvoltă alte abilități cognitive în detrimentul altora.” (Patricia Greenfield, apud Thomas Carr, op cit., p. 142, tr. n.). La nivel individual, fiecare utilizator-cititor va decide pentru sine care deprinderi sunt mai importante, dar și cum sau cât timp pot fi menținute în detrimentul altora. Atât timp cât decizia va mai fi una individuală și nu va deveni o condiționare unanimă.
În cazul particular al romanului înlocuirea semnificației și căutării sensului cu un exces informațional nu anunță un viitor sigur pentru acest tip de discurs cultural. Zack Busner mărturisește în finalul romanului Umbrella că totul e legat de timp, de felul în care timpul e consumat fără mișcare în spațiu, de modul în care memoria de lungă durată e tot mai nesigură și memoria afectivă a subiectului se diluează. Consumarea timpului și a mișcării din viața offline sunt pierderi importante pentru individul a cărui gândire a fost profund influențată de epoca Gutenberg.
Nicholas Carr amintește o istorie frumoasă a romanului aflat la începutul erei Gutenberg, fiind o narațiune care i-a determinat pe cititori să îi asculte cu mai multă atenție pe interlocutorii lor, să le urmărească, cu mai multă empatie și precizie, poveștile ori gesturile. Romanul i-a învățat să fie empatici. Am putea spune același lucru despre mediul digital. Dar poate că am face o supoziție greșită.
Reacția pe care o observăm ca acută în mediul digital e afirmarea utilizatorului sub orice formă, ca prezență și individualitate, o ecuație în interiorul căreia alteritatea nu e importantă per se, ci e doar un catalizator al confesiunii. Afirmarea propriei istorii declanșează afecte distorsionate în fața unor clipuri înduioșătoare sau ale unor narațiuni care conțin o doză copleșitoare de afecte negative care provoacă, la extrema cealaltă, angoasă și furie. Utilizatorii din viața online sunt suprasaturați de afecte și emoții de minimă-durată. Empatia subiectului în mediul digital durează 15 secunde și e transpusă rareori în gesturi în afara mediului. Lumea offline pare să fie tot mai puțin locuită în ultimii ani. Dar Internetul adună timp și spațiu și formează utilizatori.
E foarte probabil ca lumea online să fie o „tehnologie a uitării” (Thomas Carr, op. cit, p. 190, tr. n.), dar Umbrella e unul dintre acele romane scrise împotriva uitării și accelerării nefirești, un roman al împământenirii care aparține epocii Gutenberg al cărei apus poate că nu se întrezărește încă.