Urzeala crailor

Urzeala crailor

 

Nu, nu a lipsit. Și nu, nu s-a cerut a fi descoperit acum, de curînd. Genul fantasy a existat liniștit în literatura română. Poate nu chiar sincron cu ceea ce se publica (în special în literatura anglo-saxonă) în apus, dar notabil ca realizare artistică. Îmi place să cred că Vladimir Colin cu Legendele Țării lui Vam, romanul romantic, crud, înșelător și absolut memorabil, este jalonul de la care putem vorbi despre un veritabil început al fantasy-ului modern la noi. Amploarea pe care a luat-o la scară globală subgenul, devenind un fenomen mainstream mai ales după ecranizarea Stăpînului inelelor, capodopera lui J. R. R. Tolkien și recent cu transpunerea TV a seriei Cîntec de gheață și foc a lui George R. R. Martin (sub titlul de Urzeala tronurilor) a transformat receptarea acestui tip de ficțiune și are un impact uluitor asupra imaginarului colectiv. Nu știu dacă putem aproxima acum modificările pe care le va induce această nouă mitologie, urbană și cultă, la nivelul întregii societăți, dar transformările pe care le va genera vor fi cu siguranță de mare amplitudine. România nu avea cum să rămînă în afara acestei tendințe. Dar, cu excepția unor calcuri destul de grosiere din partea unor autori mai puțin talentați, a existat un minim interes din partea „serioasă” a scriitoricimii noastre, cu cîteva excepții notabile. I-aș reține aici mai ales pe Radu Pavel Gheo cu Fairia, o lume îndepărtată și pe Răzvan Rădulescu cu Teodosie cel Mic, ambele romane apărute după 2000. În rest, fantasy-ul a fost privit de către autorii noștri consacrați, deopotrivă cu critica, aș spune mai degrabă cu condescendență și o superioritate bine afișată venind dinspre uzuala preferință românească înspre poezia absconsă, filosofică, pretențioasă. În acest context, romanul Ligiei Ruscu, O căutare, are efectul unui nou jalon înfipt pe traseul afirmării subgenului ca literatură de prim-plan și pe scena autohtonă.

O căutare este un roman de tipul high fantasy. Altfel spus, este un roman care pune în scenă o lume complet nouă, delimitată clar de realitatea primară, fizic, geografic, biologic, temporal și cultural. E o lume alternativă, un univers diferit. Mulți autori își numesc noile lumi, noile continente (celebrele Middle Earth al lui Tolkien sau Westeros-ul lui Martin), dar Ligia Ruscu preferă să-și lase creația nebotezată. Există o împărăție la apus și o crăie la răsărit, cîteva orașe vechi, sate, ținuturi mărginașe, ape și insule, iar mai apoi necunoscutul. În jurul acestei lumi harta e opacă și la fel de bine o putem situa in a galaxy, far, far away sau pe spatele unei gigantice țestoase. E însă o geografie bogată, cu un Pustiu de Cremene, cu un Codru Mohorît, cu cîmpii dezolante și munți spectaculoși. Atmosfera e una de ev mediu timpuriu – construcții modeste, așezări răsfirate, carte puțină și meșteșuguri sfielnice. Fundalul istoric e oarecum tipic genului: demult pe aceste locuri, într-un timp devenit aproape mitic, a existat aici un mare imperiu, al candarenilor, prăbușit căci a fost clădit pe magie, pe puterea solomonarilor. Au mai rămas ruine, artefacte și multe povești. Romanul se deschide peste o lume rurală, cu o normalitate simetrică aproape cu cea a realității primare. Dar aproape imediat fantasticul se ițește eliberînd o galerie spectaculoasă de făpturi magice (spiriduși, zîne, zburători etc.), de artefacte cu puteri deosebite și o țesătură întreagă de vrăji, solomonării și magii. Ligia Ruscu reușește o foarte bună articulare a acestei lumi complexe pe care o pune în scenă, oferind un fundal solid și credibil pentru geografie, istorie și zoologie. Lumea din O căutare are o profunzime solidă, care permite cititorului o imersare totală în acest nou univers. Aproape totul e explicitat, totul are o istorie și un loc al său. Și toate acestea fără a cădea în capcana unui discurs explicativ plictisitor sau a unui didacticism de ocazie. Autoarea știe să intoducă detaliul cu finețe, fără stridență, iluminînd totul prin context și însăilare, astfel că descoperi lumea urmărind firul poveștii, fără digresiuni. Nu este o tehnică revoluționară, dar puțini sînt autorii care reușesc să păstreze linia de echilibru între informația necesară și simpla plăcere auctorială de picta cu înflorituri inutile pereții construcției însăilate.

Desigur, lectura romanului aduce permanent ecouri ale materialului care a stat la baza zidirii acestei lumi paralele. Și cititorul român observă imediat că basmele autohtone și limba română arhaică sînt printre ingredientele principale și omniprezente. Ligia Ruscu merită laude pentru modul în care operează cu un vocabular reclădit din piesele medievale ale Românei. De la numele proprii (Șandru, Gruia, Lina, Colțești, Ostroavele, Mărginimea) la numele ființelor fantastice și nu numai (mușați, zburători, miazănopteni) și pînă la denumirea funcțiilor (crai în loc de rege). Este o persistentă aromă transilvăneană în toată această poveste, sau cel puțin așa mi-a plăcut să o receptez, o aromă care poate să suprapună toată acestă lume paralelă peste profilul la fel de mitologizat al unei Transilvanii de dinainte de anul 1000. Desigur, este un joc de lectură, lumea romanului funcționînd la fel de bine, sînt convins, și după o posibilă traducere, pentru un cititor de pe alt continent, din altă cultură. Ligia Ruscu speculează fantasticul de origine românească, dar o face la modul modern, trecînd totul în formula unui realism aplicat, un realism al unei lumi fantastice.

Aici e și o parte din forța romanului. La fel ca și George R. R. Martin (înțeleg dintr-un interviu că autoarea o vede ca model și influență mai mult pe Ursula K. Le Guin, dar recurg la exemplul lui Martin, care în prezent este cu siguranță mai cunoscut publicului român), elementul fantastic este văzut ca natural (este în firescul universului pus în scenă), iar narațiunea urmează mai degrabă linia celei istorice, în genul Regilor blestemați, decît a basmului, fiind o poveste cu sînge, trădări, mizerie și eroism îndoielnic, o istorisire în care mor și din personajele principale, iar unele gesturi au o moralitate îndoielnică. Nu, O căutare nu este o poveste pentru copii.

Povestea este simplă ca idee, veșnicul quest al genului. Un tînăr, Șandru în acest caz, descoperă într-o bună zi că nu este chiar băiatul de crai care se credea și pleacă în lumea largă pentru a se descoperi. Un bildungsroman. Desigur, se va însoți cu tot felul de alte personaje și va întîlni tot felul de situații periculoase și misterioase. Nu trebuie aprofundat mai mult, căci Ligia Ruscu propune o poveste plină de întorsături și de surprize, unele anticipabile, altele aproape deloc, toate meritînd a fi descoperite la lectura romanului. Ceea ce este de apreciat este scriitura romancierei. În O dimineață la vânătoare, romanul din 2014 care o aducea de nicăieri în prim-plan, ca autor de forță, Ligia Ruscu făcea dovada unei veritabile arte de construcție a personajului, reușind cîteva figuri remarcabile și memorabile. Aici situația este puțin diferită. Oricît de mult ar marșa pe latura realistă a narațiunii, fundalul general impune anumite clișee ale genului: eroul, anti-eroul, învățătorul etc. Astfel Șandru, Soare și Gruia (poate cele mai dezvoltate personaje) au complexitate și profunzime, dar doar pînă la un punct, caracterul neputînd depăși delimitarea impusă de tip. Dar în fantasy puțini sînt autorii care reușesc să depășească această constrîngere (poate Martin cu Jaime și Tyrion, dar asta e o cu totul altă discuție). Romanul nu are nici construcția mult mai elaborată a precedentului, dar compensează prin construcția imaginară. Oricum, produsul final pe care îl livrează Ligia Ruscu este pesemne cel mai bun roman al genului din literatura noastră.

O căutare este un roman fantasy care se citește pe nerăsuflate, scris solid și inteligent, fără niciun minus evident. Punctele forte sînt originalitatea care decurge din influențele românești în zona fantasticului și abilitatea Ligiei Ruscu de a livra o narațiune palpitantă, cu suspans, scrisă alert și cu o bună strategie prestabilită. Este pur și simplu un roman bun și tocmai prin aceasta ar trebui să dea genului pedigree-ul care momentan pare să-i lipsească în România. Sper nu atît ca O căutare să își găsească mulți cititori (lucru de care sînt convins), ci să își găsească suficienți critici care să treacă peste prejudecăți și să-i deschidă coperțile. Abia așa ar avea parte de receptarea pe care o merită.

 

 

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.