Totul e pe dos

Totul e pe dos

Sărbătoarea lui Eminescu de la Botoşani, din 15 ianuarie, unde am fost prezent, a fost precedată de un recital nepotrivit al unei poete încurajată la debut de mulţi critici serioşi. Dar stupoare, ce am auzit acolo, la Botoşani, nu era poezie, ci un manifest virulent, de rostit, dacă ţinea morţiş autoarea să-l rostească, oriunde, dar nu pe scena Teatrului municipal Mihai Eminescu, din orașul șide ziua nașterii poetului. Ce lipsă de generozitate, să te urci pe scenă, înaintea laureatului pentru Opera Omnia din acest an, Aurel Pantea, și să detonezi, terorism mental, în sala arhiplină, o grenadă cu schije de vulgarităţi, rănindu-i pe numeroşi spectatori de bună-credinţă. Mulţi oameni ai locului s-au retras, iar mulţi, nu numai dintre aceştia, au protestat exasperaţi, ba unii dintre ei chiar au spus că din taxele lor se dau premiile şi se organizează manifestările omagiale pentru Eminescu, nu pentru defularea unor resentimente, ale unor frustrări şi prin acte de evident cabotinism. Egoism, lipsă de maturitate ori dorinţa de a intra prin scandal în memoria publicului? O tactică probabil de auto-promovare (negativă)? O provocare avangardistă, de reţinut cu amărăciune? Practic, o sărbătoare naţională a fost deturnată minute întregi, din cauza vanității unei poete care avea, poate, de plătit poliţe unor indivizi cu mental macho, dar nu spectatorilor. Preţ de un sfert de oră, vulgaritatea a înlocuit bunul-simţ, neantul agresiv a înlocuit substanţa literară, iar tonul impertinent a înlocuit stilul civilizat. Un act insolent, deloc în spiritul acestei Zile numită a culturii române, unde de bine, de rău, ne concentrăm atenţia nu pe demolare şi pe deconstrucţie, ci pe valorile literare ale tradiţiei şi ale prezentului (cu spirit critic, bineînţeles, nu muzeal-hagiografic), pornind de la cel care a dat strălucire limbii române. A fixat-o în expresivitatea sa nobilă sau irizată popular, pregătind-o pentru sublim sau abstract. Atunci de unde această dorinţă de a coborî în smârcuri cerul cu stele? Nicio clipă nu s-a gândit nimeni că momentul de maxim interes cultural, decernarea unui premiu de poezie, premiu purtând un nume identitar pentru români, premiu solid, greu de contestat valoric, dorit de mulţi autori de prima mână, ajuns la a XXVII-a ediţie, prin osteneala lui Gellu Dorian şi a forurilor locale, va fi ştirbit de o intervenţie subculturală. Ce contrast între cuvântul laureatului pentru Opera Omnia, Aurel Pantea, o alocuțiune densă, recunoscătoare celor care i-au deschis calea înţelegerii literaturii majore – Vasile Dan, Ion Pop, alţii – şi textul autoarei cu nume de personaj antic, pus pe epatare. Laudatio ținut de Al. Cistelecan a fost şi el un exemplu de claritate intelectuală şi de inteligenţă critică, analizând poezia „neagră”, cu miză transcedentală (da, mai există), tensionată, a lui Aurel Pantea.

Cu ce sunt mai buni politicienii noştri, o parte mare a lor, care se lăsau filmaţi, vedete jalnice, acum câţiva ani, încălecând, în costum, cu cravată, porcul de Crăciun, decât scriitorii noştri narcisişti, cei cu un eu expandat, care îşi secretă toate vanităţile pe scena literară, practicând un selfie fără odihnă?

Literatura cred că înseamnă (încă) depăşirea eului îngust, a legăturilor de familie, de generaţie, de formaţie, asimilate, metabolizate, pentru a căuta ceva mai preţios, ceva imperativ-obiectiv, ceva suprasensibil şi suprapersonal. Eminescu a reuşit.

La nici două săptămâni de la acest incident, un alt fapt ne-a arătat că trăim în ţara absurdului devenit normalitate. Majoritatea a hotărât că nu inteligența și competenţa profesională trebuie să conducă treburile unei republici de la marginea Europei, ci fidelitatea față de alianța la putere, chiar dacă preţul e umilitor şi degradant. Oricine poate deveni ministru în România, am aflat la 29 ianuarie 2018, dacă are cine să-l propulseze partinic. Mai mult, din programul in nuce al celui care va conduce Ministerul Educaţiei, aflăm că sistemul de notare în școli poate deveni unul secret, iar abrogarea obligativităţii „ghilimelor”, cele producătoare de necazuri „doctorilor” de dată recentă, posibilă, pentru că nu există „o lege” în acest sens. Practic, în acest sistem răsturnat de valori, încurajând antiselecția și legalizarea plagiatelor, va trebui să înființăm o Zi a Inculturii Române care să înlocuiască Ziua Culturii Române. Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, a dezavuat numirea de la Educație, iar prof. Mircea Dumitru a demisionat din CNATDCU, ca protest la desemnarea actualului ministru. Un ministru care se considera bucovinean. Ca Eudoxiu Hurmuzachi sau Iancu cavaler de Flondor, ca Ion Nistor sau Paul Celan? Ca D. Vatamaniuc și Anița Nandriș-Cudla?

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.