(A VĂZUT)
A văzut ceea ce ei n-au văzut.
Deoarece ochii lor aveau luminile stinse
luminau înăuntru precum cei ai cârtiței
sfredelind țărâna zgrunțuroasă a nopții.
Umbra unui soare de bazalt
fruct al unor migrații de stele pitice
se brodise șirag la grumazul subțire al iernii.
Și era încă noapte și era frig
și alte asemenea vorbe-cârlig.
Va trebui să te obișnuiești, i se spune.
OK, doar că
înainte de toate privește izvorul bolborosind
în cazanele fără de fund ale Zeului
unde noaptea luminează ca ziua
unde mâțele alungă câinii instinctelor
dincolo de gardul prăbușit al Grădinii.
E deja trecut de amiază
E greu de crezut că totul funcționează.
Alături e o grămadă de nisip
ce crește tot crește tot crește
după care intră într-o gură de pește
cu dinți de argint și mustăți de oțel
răsucite pe furiș de un păstor tinerel
ce încă împărtășește și tace.
Ori doar se preface.
Într-o căldare uriașă cu toarte de lut
agonizează al Soarelui rut.
(AICI NU-I VOIE)
Aici nu-i voie să plângi.
Tristețea molfăie ascunsă între
cărămizile de siliciu ale gardului.
Cats sleep anywhere scrie pe marginea ceștii
top of piano, in the window-ledge, on the edge
continuă pașnicul averisment
cu gândul la Mister, Miruna, Tomiță
așteptând undeva lângă barierele Raiului.
E o lege a luminii mi se spune, iar eu
înțeleg că-i o lege a lumii, o gravitație
cu semn contrar, răsturnată precum
căruța cu fân a bunicului în hârtoapele Lazului.
Doar că asta a fost demult, acum trece un avion
peste casa din Vale și-n norul
pe care-l lasă în urmă strălucește aurul
unor hoarde de mercenari obosiți.
Aici pe pământ totul e-n ordine
pe frânghia de rufe a Grădinii
atârnă viața precum o față de pernă
cu urmele părului ei cu mireasmă de rodii.
(DESPRE CE REALITATE)
Despre ce realitate să fie vorba?
În dulapul de pe coridor așteaptă
câinii virtuții și un sertar plin cu scrisori
de adio. Niciodată duse până la capăt.
O naivitate funciară le taie elanul
precum un vânt ce învârte roata
unei mori cu aripi de albatros.
Sub snopul de cărți de pe raft
se strecoară sufletele unor confrați
uitați prea devreme. Și umbra lor
tremurând ca o frunză uscată.
Acum citesc la lumina unor licurici
de pe margini abrupte de șanțuri
și, Doamne, cad bulgări peste ochii lor
precum stelele-n mijloc de august.
Despre ce realitate e vorba?
Cândva vor înțelege și această ecuație
cu rădăcina pătrată-n pustie
ce adulmecă odorul țărânii
cu capătul în vremelnicie.
(OARBE-S CUVINTELE)
Oarbe-s cuvintele, pielița ochilor
lintiță-i pe luciul Bălții, pieliță mată
sub care tresare focul agonic al zorilor.
Viermănoase-s cu toate
pline de sânge coclit
penumbre ciobite ale visului.
Compromis mai întâi
și din nou compromis
tocmai când brațe betege sucesc
gâtul golaș al spontaneității.
Apoi, vai lor, intră în traista
plină de găuri a nopții
printre stele apuse demult
printre șerpi de apă și culbeci
(cam douăzeci)
cu casa-n spinare destul de fragilă
din coajă de ou și transparentă argilă.
Și alături
un paradis răvășit de-o satanică boare
în care
paște o turmă de capre
și-un pâlc de mioare.
(Din Gramatica Orbului, în curs de descifrare)
