PAIAȚELE REGALE

ACTUL I

EGIST: În noua așezare a parlamentarilor, o fostă biserică părăsită, neterminată, se adună reprezentanții poporenilor, toată săptămâna, în afară de ziua de Duminică: și se iau de gâți, de moațe, se scuipă până li se ofilesc puterile și gândurile… Duminica scot banii din job și-i numără cu atenție, căci paralele niciodată nu se ofilesc!.. Nu sunt unii măcar precum visele, care nu o singură dată se sleiesc!

ORESTE: Ai dreptate, dragă prietene. Cred că unii dintre acești năpârstoci ai libertății și democrației, 1-au trimis pe tata în lumea trecutului!

EGIST: Noi suntem și actori, trebuie să ne jucăm și rolurile… (regina dispare)

ORESTE: Mă duc să mai văd o dată mormântul tatălui meu!.. (dispare o clipă. Revine.) Dragă Egist, ca prieten și ca rubedenie, te rog să fii alături de mine, ca mama să suporte mai ușor teribila cruce care 1-a trimis pe tata în lumea de dincolo…

EGIST: Lumea s-a scrântit…

ORESTE: Trupul rigăi Agamemnon a intrat în lumea de jos, dar sufletul său a rămas viu, și-i simțim tristețea amară!.. (Dispare. Reapare Clitemnestra)

EGIST: Vino, regină!.. Și nu uita că noi suntem actori, și abia mai apoi suntem niște paiațe regale.

CLITEMNESTRA: Uneori, da, adolescența ta vijelioasă mă făcea să cred că m-am îndrăgostit de un culcuș nebun!.. Patul, o, patul fermecat, și nopțile, fără somn, fericite, nu o singură dată m-au dus cu gândul la trădarea lui Iuda — care s-a întâmplat tot în timpul nopții! Oare doar noaptea să fie timpul în care îți pierzi sufletul, câștigându-ți o altă fericire?!.. (surâde) Spun prostii, știu, dar nu pot să nu le spun, mai ales acum când văd, peste grădină, în depărtare, cum soarele trage să moară!.. (râde). Da, vine o noapte, mai trece o zi, soarele e lângă propria sa moarte — ca eu să spun niște bazaconii, iar tu să pui vinul în pahare, copleșit de o sete fierbinte de viață!

EGIST: (surâzând) Nu mai încap în propria mea piele! Sper că n-o să-mi mai fie teamă de sublimele mele terori sexuale!.. Cu mine, scumpa mea regină, pustiul – vorba noastră dragă! – nu mai începe mâine! Gata, să nu mai vorbim de războaie, nici de Kosovo, Irak, Troia, Afganistan, nici măcar de Toma de Aguino și Troia, de Francisc de Assisi, care chiar au fost răniți în războaiele… unde, probabil, căutau, dincolo de credință, să afle care e mersul lumii!.. (se uită pe fereastră). Latră câinii, parcă s-a oprit cineva la poartă!.. Nu, nu văd nici o umbră de om… Câinii se joacă, umbrele lor aleargă nebune – pe patru picioare! –ușoare, goale!.. Regină, se înserează, lasă-mă să te iau de mână și să încercăm să oprim timpul pe loc! (surâde) Vrei să opresc televizorul?..

CLITEMNESTRA: Nu, nu, lasă-1 să ne spună unde-am ajuns!.. Mai înainte a spus, răspicat, că azi, în preajma Crăciunului, după 24 de ani în care industria românească a produs cea mai mare cantitate de fier vechi, comercializând, chiar și prin forfecarea strungurilor și a halelor, tot ce mai rămăsese din combinatele metalurgice și din fabricile de vagoane, camioane, tractoare – adeverind viziunea și doleanța prorocului în pulover, Petrică! – am ajuns!..

EGIST: Unde vrei să ajungi?

CLITEMNESTRA: Unde-am ajuns, în ziua de azi!..

EGIST: Se știe! Altceva?..

CLITEMNESTRA: Vreau să-ți spun ce nu se știa – și ce s-a aflat azi: un mare succes al țării, care a zguduit din temelii criza!… Care va schimba viitorul!…

EGIST: Spune!…

CLITEMNESTRA: O fabrică din Gheorghieni a trimis peste graniță… A exportat 14 tone de sarmale!

EGIST: Fenomenal! Deci viitorul României nu mai este o iluzie moartă! Superb! Căci nu-mi poți arăta o singură sărmăluță… că e urâtă! Sarmalele te eliberează de falsele idealuri și-ți arată cum adevăratele idealuri pot fi împlinite!.. Un idealist poate fi prostit cu minciuni nobile despre capitalismul mitic, dar sarmalele arată că sistemul economic poate fi făcut vizibil, sarmalele reprezentând o sinteză dintre bani și realitate!…

CLITEMNESTRA: E cineva la poartă! Poate e poștașul!… Deschide-i!.. În ziarul adus ieri de poștaș scria că Paul Celan, speriat de umbra prestigiului său terfelit – că ar fi plagiat nu știu ce! – s-a aruncat in Sena!… Iar azi adevărații plagiatori nu se aruncă nici in budă! (privește pe fereastră) S-a schimbat poștașul, ăsta e mai bărnaci!…

VANGHELIE: (intră, poftit de Egist) Sărut mâna… V-am adus ziarele… de la poartă!..

CLITEMNESTRA: Scrie tot despre onoarea pierdută a politicienilor care niciodată nu se sinucid?… (Vanghelie dă din umeri) Dumneata nu citești ziarele pe care ni le aduci? Nu?! Ori crezi că nu mai există onoare în lume?… Sau că onoarea nu trebuie mânjită nici cu sânge, cu nimic?…

VANGHELIE: Doamnă, pe mine, ca să fiu sincer, chestia cu onoarea mă cam depășește! Eu însă… (surâde) Da, nu prea pot pricepe cum ar putea trăi omul fără iubire! O, în geantă, scumpă doamnă, nu am ziare! Nu sunt poștaș! (scoate din geantă o barbă albă). E barba lui Moș Crăciun! A trecut pe la mine și și-a pierdut barba! Mai bine zis – a șutit barba mea și s-a făcut nevăzut! Și-a uitat barba la mine!… N-a trecut pe aici?

CLITEMNESTRA: Nu, nu… Aici… sunt case izolate, grădini… O biserică părăsită… Pensionari, bătrâni… Moș Crăciun nu prea vine… să ne aducă daruri multe!

VANGHELIE: Mă scuzați… Am plecat. Sărut mâna. Totuși, ca să nu mint, mai citesc ziarele, mai mă uit la televizor… Sunt foarte încântat de gloria macaronarului!… N-ați auzit?… Face să râdă toată Italia de el!… Ziarele pentru femeiuști și bărbătuși, pentru biance futuriste și prinți fotbaliști, îi publică pe pagini întregi povestea, înțesată cu fotografii!… Cu un fel de biografie bucolică, deloc obișnuit să fie supravegheat – și cu telefoanele înregistrate! – broscarul păstra într-un registru, birocratic, toate contractele afacerilor sale multilateral dezvoltate! Cu mafioți, cu găinari particulari, cu miniștri particulari, cu găinari de stat, plini de terenuri agricole, tutun, bijuterii, vapoare matrapazlâcate!… Procurorii au găsit, însă, și un contract cam ieșit din comun! – încheiat cu una dintre secretarele sale!… Contractul notifica obligația secretarei ca de patru ori pe lună să facă sex cu el! (Clitemnestra dispare) Asta arăta că urmașul lui Cezar nu avea în loc de sânge bragă! Și mai ales – mai ales! – că el nu rămânea în urma istoriei! Că nu era – și nu este, precum mulți alții! – un defazat! Bravo lui! Dacă el, cumva, se dezobișnuia de viața vie – secretara îl învia, obligatoriu, de patru ori pe lună!

EGIST: Ei, da, îmi place macaronarul! E și el, ca și mine, un martir al sexului! (surâzând) Nu cumva, matale, ai rămas în urma istoriei?

VANGHELIE: Nu, nu, sunt la zi! Ba, mai mult, sunt un fel de apostol al luminii solare!… Al iubirii solare!… Pentru toate ființele de alt sex decât al tău!

EGIST: Sunteți un filosof!..

VANGHELIE: Mai mult… Un practician! Să ne îmbăiem – noi, bărbații! – în lumina femeilor! Și viceversa!… Acesta este – după mine – sublimul cotidian, solar!… (apare Clitemnestra – cu câteva clătite etc.) Clătite? Mor după clătitele cu brânză și dulceață! (mănâncă) Mă iertați!… Sunt de la Institutul de Etnografie și Folclor. Mă cheamă Alecu Vanghelie. Dacă aveți câteva minute pentru mine… Facem o anchetă cu titlul… Muzeul de Etnografie Universală!… Despre prezentul și perspectivele instituției muzeale… Mărturii ale credinței… Obiceiuri, jocuri!.. Religii, ideologii, rugăciuni, țipurituri… Măcar ele să rămână în urma noastră, la muzeu! Cunoașterea și promovarea patrimoniului imaterial… Prin audiovizual, excursii… Viitorul va fi al religiei turismului! Vechi obiceiuri de la țară… Înstruțatul boului! Hora cu noduri! Desfăcutul de făcătură! Pot să plec, dacă…

CLITEMNESTRA: Mai am și clătite cu urdă… (dispare)

VANGHELIE: Vorbe din popor! Toamna se numără bobocii. Căci, așa cum consemnează Simion Florea Marian… „dintre toate galițele, bobocii, sunt cei mai supuși primejdiilor și boalelor.” Zane, în „Proverbele românilor”, notează, la numărul 299: „Acest proverb ne învață a nu ne bucura de un lucru până nu-i vedem sfârșitul!” Adică să nu ne bucurăm de o făgăduială până nu ni se împlinește… (Clitemnestra îi pune în față o farfurie cu clătite) Spasiba!

CLITEMNESTRA: O cafea?

VANGHELIE: Mai bine un ceai… Köszönöm! (Clitemnestra dispare) În general, când intru într-o casă nouă, nimeni nu crede că sunt ce spun că sunt! E și firesc, azi, când supravegherea planetei și a propriilor cetățeni, însoțită de asasinarea unor politicieni, a devenit o banalitate! (apare Clitemnestra cu alte clătite etc.) Ce părere aveți despre dezvăluirile lui Edward Snowden? Toate țările spionează toate țările! Cu precădere, țările mari spionează… peștii mărunți! E… un principiu mafiot! Dar să spionezi chiar și cum doarme doamna Merkel este… inutil! Înțeleg: cunoaște-te pe tine însuți este o măgărie! De ce să te cunoști?!.. și e o naivitate să crezi că te poți cunoaște… cum arăți și cine ești!… Ar fi un dezastru… să știu eu, în fiecare secundă, că sunt un dobitoc, un asasin! Ce, marile puteri nu fac mereu altfel decât gândesc?.. A, o să spuneți că și eu umblu cu… hainele lui Moș Crăciun în rucsac roșu!… Până și de Sărbători… lumea umblă cu… măști! Disimulează! În Afganistan soldații poartă bărbi… ca Moș Crăciun, da? (se șterge la gură cu un șervețel) Sărut mâna, doamnă.

CLITEMNESTRA: Clitemnestra…

VANGHELIE: Poftim?!

CLITEMNESTRA: Clitemnestra.

VANGHELIE: Mai voiam să spun că, azi! – spionajul este mai dezgustător decât pe vremea războiului rece, căci se practică între… prieteni! Clitemnestra ați spus?!

CLITEMNESTRA: Da…

VANGHELIE: Teribila regină! Ce nume glorios!… Ce frumusețe teribilă! infrățită cu crimă!… Doamne, ce pacoste! Și-a cunoscut propria fire! (surâde) Clitemnestral… Nu credeți că sunt folclorist!… Mă luați în bâză! (lui Egist) Dacă dânsa este regina Clitemnestra, matale ești regele Agamemnon! (surâde)

EGIST: Nu, eu nu sunt Agamemnon!

VANGHELIE: Nu?!

EGIST: Eu sunt regele Egist!

VANGHELIE: E-n regulă! Atunci eu sunt primarul Vanghelie. (Clitemnestrei) Kezit csokolom – pentru omenie… A, mai voiam să spun ceva: că azi se spionează propria populație! Căci, până la urmă, cei mai aprigi dușmani pentru o țară sunt proprii săi cetățeni! Care sunt incapabili să înțeleagă virtuțile politicienilor ce-i păstoresc! Și e firesc să fie așa: dar marele câștig al zilei de azi care este?.. Faptul că nimeni nu mai are nevoie de adevăr! M-ați servit cu minunate clătite, dar m-ați luat în balon, că sunteți… C1itemnestra și Egist! Adică eu, pentru voi – mi-o spuneți cu sinceritate, zâmbindu-mi – sunt un bou! Și… m-ați cunoscut foarte bine: chiar sunt un bou care nu-și ia tălpășița… Dar am mai rămas, ca să fiu sincer, ca să vă admir frumusețea!… Care va nenoroci lumea! Ca pe vremuri! Ați cumpărat pământ pe la noi, ați investit în… afaceri imobiliare? (lui Egist) Rege, regina chiar e… o frumusețe înspăimântătoare!

CLITEMNESTRA: Spune mai departe… Dacă ai văzut sfârșitul, în vreun spectacol!…

VANGHELIE: Nu, eu nu mă duc la teatru… Mi se pare un gen perimat!… Ca și opera!… Ce se-ntâmplă cu?…

EGIST: La bătrânii greci, Clitemnestra moare!…

CLITEMNESTRA: Ceea ce e foarte bine, căci ar fi ceva îngrozitor dacă ar fi nemuritoare!

VANGHELIE: Vă rog să mă scuzați!… (se apropie, mergând cu spatele, de ușa de la intrare) Cred c-am nimerit într-un ospiciu… privat, cu glumeți! (dispare, aproape în fugă)

CLITEMNESTRA: Ne crede țăcăniți!

EGIST: Nici noi nu 1-am luat în serios cu… valorile imateriale ale patrimoniului universal!… Doar nu vrea să facă din spațiul danubiano-pontic un spațiu mesianic! O țară mioritică mai merge, datorită… încrederii că moartea o să-ți aducă fericirea, ca o nuntă cu stele-făclii! (surâde) Ei, și ce dacă niște ciobănei pun la cale… ca la apus de soare – să te omoare?!… Fâs! Îți fac un bine, în lumea asta din care bucuria a dispărut!

CLITEMNESTRA: Nu te grăbi! Țara noastră, totuși, n-o să piară… Datorită calităților sexuale extraordinare ale mioriticilor!…

EGIST: Mie-mi spui?!… Și mai avem ceva… nemuritor: moștenirea instituțiilor ruso-otomane!… Și austriece! Care-i ajută pe noii politicieni să privatizeze totul… ca în junglă! (moare de râs) Păcat că povestea noastră – de iubire! – în teatru, nu are succes de public! Ce spun găgăuții? Că orice curvăsărie, chiar de se împlinește într-o căsătorie fericită, e răsuflată, nu poate fi văzută la nesfârșit!… Apoi — mai îmbătrânesc și amanții – interpreții – după ce se căsătoresc!… (surâde) Și iubirea lor pare mai obosită!

CLITEMNESTRA: Dac-am începe de azi să cântăm!.. Să ne spunem ce avem de spus… cântând… cântece de iubire?…

EGIST: (cântă) La căsuța albă,

Sunt atâtea flori la

ferești,

Dar ce-a mai frumoasă

floare

Tu ești!

CLITEMNESTRA: Dimineața, după ce mă trezesc din somn și trec pe la toaletă, mă privesc în oglindă… Întreb mutra cam șifonată din oglindă: „Tu ești, Clitemnestra?” „Eu sunt”, îmi răspunde ea cu un glas moale. „Cum te simți regină?” „Mai merge, merge, (surâde) băbuța din oglindă…”

EGIST: Regină, îmi amintesc uneori cu bucurie, alteori cu uimire, starea morbidă… a fețelor noastre din timpul când îi retezam regelui tău brațele și gâtul!

CLITEMNESTRA: Mă priveai cu groază!

EGIST: Eram înspăimântat de întunericul și fericirea din ochii tăi!

CLITEMNESTRA: Te întrebai, totuși, de ce am făcut asta?!

EGIST: Simțeam că nu am dreptul să pun nici o intrebare!

CLITEMNESTRA: Adevărul era!…

EGIST: …era invizibil! Dar nebuneștile tale urlete parcă voiau să te elibereze din gura cea absurdă, ca de tigru, din care nu puteai ieși! Apoi, toată noaptea, întinsă pe pat, ai dormit fără să te clintești măcar o clipă!… Păreai moartă!

CLITEMNESTRA: M-ai mângâiat cu duioșie!.. Așa m-am trezit! Erai… erai în călduri! M-ai înviat!… Ei, cum să nu dai două parale pe… pe metafizica sexului! Mâncând, apoi, mere și struguri, parc-au înflorit smochinii… și-am pătruns în sărbătoarea sfântă a grădinii! Am intrat amândoi în baie și… parcă ne-am scăldat într-un izvor cu apă vie!

EGIST: Ei, da, afară păsărelele ciripeau!… Și vântul, galeș, mângâia frunzele de nuc și iarba!

CLITEMNESTRA: O iubire serafică și criminală!

EGIST: Și acum, două paiațe, cam expirate… să retrăiască acel destin!… (surâde și o îmbrățișează pe Clitemnestra). Ce spectacol trist și caraghios!… Ce infern derizoriu, regină!

CLITEMNESTRA: Dar suntem fericiți, rege!

EGIST: (o sărută) Fericiți, regină!

VANGHELIE: (intră brusc, pe ușă) Scuze! Am bătut la ușă!… N-ați auzit! Am crezut c-ați pățit ceva grav! Umblă atâția hoți, prădători, criminali!… Cu bărbi de Moș Crăciun! Bine că sunteți sănătoși! Am crezut că aici a avut loc un masacru, un război! Pe care 1-ați pierdut! Și iată, iată, iată că… regele și regina, învinși în războiul din mintea mea, au câștigat, în realitate, războiul !… M¬am interesat la vecini… dacă ați dorit să mă luați drept un… dobitoc! Mi-au spus că sunteți niște inși… cumsecade, dar care umblă cu un fel de coroane pe cap! Așa o fi obiceiul la greci! Când ești turist – în altă tură! – să te dai pește!?… Scuze! Zău, v¬-am crezut ușor săriți din balamale!

EGIST: Și noi, pe dumneata, la fel!

VANGHELIE: Dacă o să vă spun că vin din războiul de la Troia – n-o să mă credeți!

EGIST: Ba da! Sunt atâția oșteni veniți de sute de ani de la Troia – via Socola, Iași! – încât unul în plus e un semn că vor mai veni și alții!… Apoi: sunt atâtea războaie în lume neterminate, amânate, glorioase, rahatoase, încât unul în plus sau în minus nu mai contează! Iar un ins care ne ia peste șireturi că vine de la Troia! trebuie să ne amuze…

VANGHELIE: Cu tragedia lui?!… Sunt eu o paiață?

EGIST: Ce te-a apucat?!

VANGHELIE: Dacă o să vă spun că am fost de față când regele Mirmidonilor – pe care eu îi scriu cu M mare – Ahile, 1-a ucis pe Hector, o să râdeți!

CLITEMNESTRA: N-o să râdem!

VANGHELIE: Dacă o să vă vorbesc despre furia lui Ahile!…

EGIST: N-o să râdem nici când o să ne povestești c-ai fost martor în clipa când săgeata otrăvită trasă de Paris 1-a atins în călcâi pe Ahile și l-a ucis!… O să spunem doar că toate astea… le-ai citit în cărți și ești cult la cap! Ce vrei, de fapt, să ne amuzi?… Care-i bancul cu Troia?

VANGHELIE: Am avut un prieten, în Afganistan, care, revenind acasă, a dispărut… Ca și cum n-ar fi existat niciodată!

EGIST: Și vrei să-i dai de urmă!… Cu glume nesărate! Că ești… folclorist, că revii de la Troia!…

VANGHELIE: Un dobitoc!

EGIST: Dumneata!

VANGHELIE: Normal! Căci vreau să aflu dacă viața are vreun sens sau e o pierdere de vreme!… Chiar dacă uneori e prea târziu să câștigi un război, niciodată nu e prea târziu să ieși din el luptând! Sau murind!

CLITEMNESTRA: Nu înțeleg ce vrei… Și nici ce părere ai despre noi!

VANGHELIE: Una superficială!.. Aproape preconcepută! O familie echilibrată, care are pe pereți fotografiile copiilor!… Doamna e mai… suspicioasă, dar se preface a fi mai înțelegătoare, dorind să mă convingă neapărat că domnul – adică matale, bărbatul care calcă acum rufele spălate de dânsa! – este adevăratul tată al pruncilor!…

CLITEMNESTRA: O, ești un mare psiholog! (dispare)

VANGHELIE: Fac parte din Asocia-ția de Psihologie Transpersonală! Egist:        Cu sediul la Troia!

VANGHELIE: Ei, acum, ca să fim serioși cât putem fi de serioși la ora asta! – vreau să vă spun că sunt membru și în Asociația celor ce cred în imposibilitatea progresului în Estetică! Fiindcă niciodată valoarea economică, politică, filosofică a mai multor noi adevăruri descoperite nu ne conduce spre un grad mai înalt al excelenței esteticului! Să nu uit! Venind din război…

EGIST: Am ințeles: Troia este o metaforă! Venind din Afganistan, sau din Irak… îți cauți tovarășul… Care s-a destrămat în neant! Ai luat la rând casele celor care au plecat de la noi în război!… Și ai ajuns și aici! Și ce să vezi?… Fotografiile unor copii – pe pereți! și un ins care calcă fețe de perne, cămăși!… Chiloți! Ins care nu poate fi tatăl celor din poze!… Ce fină observație!… Aflând că pe doamna și pe subsemnatul îi cheamă cum ai auzit, te-ai întrebat… dacă nu cumva tovarășul matale, revenit din război – să-i zicem Agamemnon! – a trecut pe-acasă, înainte de a pieri în beznă?! (apare Clitemnestra) Tocmai începusem să ne jucăm de-a baba-oarba!… Dânsul are un umor… apocaliptic! Ne ia de…

CLITEMNESTRA: …glumeți!

EGIST: Nu, ne ia de proști! Vino să te pup, maestre! (îl pupă pe Vanghelie) Noi doi (arată spre Clitemnestra) spălăm rufele, mâncăm fasole cu cârnați, tobă, sarmale, ascultăm la radio colinde… Și vrem să-1 convingem pe dânsul că aceste banalități sunt sarea și piperul vieții noastre…

VANGHELIE: Fac un apel către rațiune!…

EGIST: Fă!

VANGHELIE: N-am spus că dogoritoarea voastră încrâncenare în banalitatea – de a fi fericiți! – vă dezumanizează, nu!… Praxeologia – fiind teoria ce are în cătare activitățile eficiente! – mă îndeamnă spre o analiză amănunțită a mai multor aspecte ale comportamentelor voastre!… Să mă explic! Mi-am căutat tovarășul de luptă … cum? Venind acasă, în țară, ca însoțitor al sicriului altui tovarăș!… în cimitir, tocmai când se trăgeau salvele de pușcă – întru gloria eroului! – am văzut cu coada ochiului, în apropierea văduvei mortului, un ins… cu lacrimi în ochi, mulțumit!… E clar că 1-am văzut cu inima, așa cum vezi tot ce este invizibil! Era amantul dânsei!… Drept pentru care, când am ajuns acasă la mine – noaptea! – m-am oprit în colțul străzii, lângă statuia Libertății! În spre dimineață am zărit un ins coborând din autobuz…

EGIST: …și intrând grăbit în ograda voastră!

VANGHELIE: Da, a venit să culeagă nuci!

EGIST: Și le-a cules!…

VANGHELIE: Da, dar nu era cine crezi că era – amantul!.. Era un hoțoman care știa că soția mea lipsea… de acasă!… Nevasta mea se afla – de la căderea serii! – în odaia unui poștaș!…

EGIST: Și?

VANGHELIE: Firește, nu m-am mai dus acasă! N-aveam chef să pățesc ce-a pățit celebrul grec, Agamemnon: a fost tăiat cu securile de soția sa și de amantul ei, june!… Amanții, neavând rădăcini de familie, umblă ca niște umbre din pat în pat – de arzoaice! (surâde) Își trăiesc clipa! Au o opțiune individualistă-pluralistă, instinctuală, nepăsătoare față de problemele sociale, politice… ale contemporaneității – opțiune închinată doar frumuseții pure a victoriei sexuale!

EGIST: Am înțeles: nu ți-ai mai întâlnit nevasta, ca să nu te taie ca pe o varză!.. Dar de ce-ai bătut la ușa noastră?

VANGHELIE: Aveam adresa… prietenului meu!… Credeam că a dezertat din război – dacă s-a făcut nevăzut!… Sau, dacă a ajuns acasă, a fost tăiat… ca o varză!

CLITEMNESTRA: Voiai să dezlegi misterul dispariției sale! Văzând, aici, că un bărbat călca rufe, te-ai gândit că tovarășul tău și-a vândut casa!… Ca să ieși din încurcătură, ai făcut pe folcloristul!…

VANGHELIE: Da…

EGIST: Pe zgubiliticul!…

VANGHELIE: Da!… Voiam chiar să vă cânt o colindă!

EGIST: S-o auzim!

VANGHELIE: Atâția miei,

Atâția pureci,

Atâția boi,

Atâtea oi,

Atâtea vaci,

Atâția turmaci,

Atâtea bghibolițe,

Atâtea cârlănițe!…

EGIST: Să ne dea Domnul!… Ne urezi bogăție, mulțumim, colindătorule de la Troia!… Da, acest colind-plugușor este legat de reînvierea naturii! Poate ne mai cânți și „Flori dalbe, flori de măr”… Ne-ai adus și niște ramuri verzi? Ca să fim sănătoși! Dragul nostru folclorist, eu văd în tine modelul unei lumi ireversibil dispărute! Parcă văd că vei muri singur, uitat, ducând cu tine toate visurile lumilor de altădată!… Se vede că ai rădăcini puternice, însă ai aripi scurte! Călătoria ta… în istorie e o parodie! Nici măcar nu ești condus de un cal năzdrăvan spre o țară a tinereții veșnice!.. Îți cauți un prieten: o, ce caricatură de atașament cavaleresc!… Folclorist-travestiuri, măști! Un măscărici, zău… Dincolo de care nu se află nimic! Troia, războiul, Afganistanul – un trecut pe care memoria 1-a dat uitării!

CLITEMNESTRA: Poate, poate ai fost… vrăjit de Casandra! Cea care citește în stele, în trecut, în viitor… și-și mai bate joc de oameni făcându-¬i să joace niște roluri de paiațe… în inchipuirile ei! Glumeam! Ei, doar nu te plătește gras vreo… Casandră, pentru rolul acesta al tău de… om profund mulțumit de sine, întreprinzător abil… de intelectual cu citate la purtător, care prosperă ca un burghez vulgar!.. De ce-ai venit la noi? Folclorist, bărbierit la sânge, parfumat!… Un ins despre care, parol, Marx ar putea spune ce-a spus cândva despre cei – dacă nu mă înșel – care pot arăta rolul banilor… de a converti… reprezentarea lor în realitate, și realitatea în simplă reprezentare… Gata!

VANGHELIE: Gata – ce?!

CLITEMNESTRA: La ce-am spus eu, nu mai poți avea nicio replică! Pa! Dacă ești de la poliție – de la poliție, repet! – și voiai să anchetezi dispariția unui om!..

VANGHELIE: Nu sunt…

CLITEMNESTRA: Sau dacă ai urmărit să primești o răsplată din partea procurorilor!.. O să ne spui nu!… Sau, dintr-un ideal de… sfințenie, te-a adus aici… conștiința datoriei civice!… E un risc, domnule! Șantajul acesta te poate expune la compromisuri mai grave! și apoi… Te anunț că la noi… Societatea civilă se ocupă de câinii vagabonzi! O, nu, ești curat!.. Tu nu vrei decât să aduci din armonia matale lăuntrică un plus de frumusețe vieții!… Noi doi, niște criminali!… O, nu ești folclorist, polițai, securist… dar ai toate calitățile unui sfânt posibil!… Ai căzut din lună, lunaticule! Aici, pe pământ, nu există sfinți, totul este un… nesfârșit deșert. Nu există nici oameni !… Decât neisprăviți, care dau cu barda, măscărici, paiațe!… Mă bănuiești, după numele dat de părinți, că mi-am tocat soțul cu satârul, ca pe varză, iar acum, fiind o paiață, trebuie să joc rolul tragic al unei înnebunite din dragoste – care-și ucide bărbatul! De la primărie ai obținut numele noastre – și ca un ins cult la căpățână cum te consideri, ai crezut c-ai incasat pontul: o să vezi cu ochii tăi personali cum o paiață, îndrăgostită până în al nouălea cer, cade în budă! Ieși! Crezi că tovarășul tău evident, de la Troia! – a fost tocat cu securea? De un june amant? Ca să-i ia tronul, patul? Acesta să fie destinul… peste veacuri… al grecilor, al tuturor celor ce pleacă în războaie?… Iar tu, omul din lună, vrei să găsești, totuși, pe pământ, oameni! Oah! Ca să arăți că moartea – ca și moartea lui Agamemnon! – nu rezolvă totul! Nu cumva vrei să-1 întâlnești pe fiul regelui tocat?… Ca să facă el dreptate? Doar nu ești atât de sărit din balamale… să te vezi în oglindă ca un duh!… Ca însăși Soarta?! A mai trecut… pe-aici… cândva… un duh ce se credea Zeus!

VANGHELIE: A fost lichidat, știu!

EGIST: De unde-ai aflat?! Din… folclor?

VANGHELIE: Am văzut la teatru o piesă cu un… zeu tăiat cu securile! De cei care voiau să scape de el!… De ei, cel din ei! (surâde) Piesa se chema „Cabotinul”. Cabotinul era… Zeus! Pa! (din ușă.) Totuși, cel care i-a retezat capul, n-a lovit doar din orgoliu de mascul căzut în cap, ci și din mândria de a fi rege!

EGIST: Pa!

VANGHELIE: Încă o vorbă!

EGIST: Fă un apel la rațiune – și cară-te!

VANGHELIE: O clipă, domnule!…

EGIST: Sunt regele…

VANGHELIE: Mă rog… (surprins) Cum ați spus?

EGIST: Sunt regele grecilor…

VANGHELIE: Nu vă supărați, domnule, cum ați zis ce sunteți, de ce purtați prin casă asemenea pantaloni demodați, caraghioși? Și cămașa!.. Și asta e coroană, parcă!… Sunteți de la vreo sectă religioasă? Sunte-ți mormoni?!

EGIST: Suntem greci!

VANGHELIE: Ați venit la noi cu afaceri, înțeleg!… Bancheri? Vorbiți bine românește! Și dânsa e grecoaică?

EGIST:Pa! Dânsa este regina Clitemnestra!

VANGHELIE:Aha! Sunteți băiatul ei?!..

EGIST:Nu! Sunt regele Egist…

VANGHELIE:A, înțeleg, maiestate… Sau vi se spune sire?…

EGIST:Vrei să te dau afară?

VANGHELIE: Nu e nevoie… Oricum, eu nu sunt de la poliție și nu mă interesează de ce ați venit pe la noi! A mai venit un rege, în Transilvania! Pardon! Un prinț! Prințul Charles! Îi place foarte mult peisajul!… Și mămăliga! Munți, văi, oi, capre, boi!… și-a cumpărat și o casă! Se plimbă,, se duce la biserică, bea palincă, mănâncă mămăligă, brânză, câmați, culege ciuperci!…

EGIST: Nouă nu ne plac ciupercile! Dar mămăligă mâncăm!

VANGHELIE: Mă bucur că în România regii se simt bine și mănâncă mămăligă. Casa asta?…

EGIST: E închiriată.

VANGHELIE: Copii… nu? Sau ei au rămas acasă, în Grecia! Vă plac nemții? S-au pus să conducă Europa! Angelina Merkel se poartă ca un sultan!

EGIST: Nouă, aici, ea nu ne poate dicta!…

VANGHELIE: Normal, România se închină, concomitent, la mai multe porți otomane!..

EGIST: Noi ne pregătim să filmăm!.. Repetam, eu cu preafrumoasa regină…. E o piesă… Scenariu… Ne familiarizăm cu esența tragediei! Știți, desigur, că Egist și Clitemnestra îl ucid pe regele Agamemnon, soțul reginei… Când acesta revine din război… De la Troia! A trecut atâta timp de când el a plecat de-acasă, incât parcă nu-1 mai recunosc… E ca un străin! Străinul, deh!..

VANGHELIE: Poate nici el… să nu-i mai recunoască pe cei doi… îndrăgostiți!… Repetați căsăpirea lui?…

EGIST: Nu, nu… Regele Agamemnon e mort – când incepe filmul… Piesa, de fapt, care va fi filmată… (Vanghelie dă să plece). Nu te grăbi, acum ne cunoști… Poate vrei să bei un pahar de vin cu noi!..

VANGHELIE: Trebuie să ajung la biserică…

EGIST: Și noi o să mergem la biserică. Pentru noi… e ca un templu!… Da, suntem ortodocși… Ne închinăm la icoane…

CLITEMNESTRA: Vorbim cu oamenii…

EGIST: Socializăm! Da, ne așteaptă repetiții grele, în care nu trebuie să ne  pierdem autenticitatea regală…

CLITEMNESTRA: Ne așteaptă niște clipe cumplite! O crimă abominabilă! Eu, regina, imi toc soțul cu securea!… O să apară și fiul meu, Oreste… Care are un rol infernal!… Va trebui să mă ucidă!… Inocența lui – ajunsă criminală!…

EGIST: Filmările vor depinde și de climă! Trebuie să fie soare, florile din grădină să ne lumineze fețele!…

VANGHELIE: Păsărelele să cânte!.. Cirip-cirip! N-ar fi rău să fie aduși chiar și niște cuci! Artificiali, desigur! Înregistrați pe bandă!… Cu-cu! Cu-cu! Să cânte în timpul crimei! Cu-cu, cu-cu!

EGIST: Da, contrastul va fi superb!… Cu-cu, cu-cu! Asta e și viziunea dramaturgului… Scenaristului! Poate ați auzit de el… Popescu!…

VANGHELIE: A, e un nume cunoscut, Popescu!… Am și eu un verișor, Popescu, lucra la o fermă de porci!… Acum e vatman! Cântă tot timpul, în tramvai… „Du-mă acasă, măi tramvai,

Du-mă iute, ce mai stai.”

Toți călătorii îl iubesc și cântă împreună cu el…

„Du-mă acasă, măi tramvai,

Du-mă iute, ce mai stai,

Du-mă la iubita mea…”

CLITEMNESTRA: Și nouă ne place să cântăm!.. Mai ales romanțe… (cântă) „La căsuța albă

Sunt atâtea flori la ferești…”

EGIST:          „Dar cea mai frumoasă floare

Tu ești…”

CLITEMNESTRA: Suntem actori, domnule… Avem o misie delicată, facem lumea să râdă, să surâdă, să… Acum, față de dumneata, ne purtăm firesc, precum niște oameni obișnuiți… Dar când punem la cale o crimă cum a fost uciderea lui Agamemnon! – ne transformăm radical!… Totul e ca în fiecare clipă să găsești tonul… Autenticitatea!…

VANGHELIE: …crimei! Asta cere talent!

EGIST: Vezi, cu matale ne purtăm ca niște oameni normali! Chiar nu vrei să mai guști vinul?…

VANGHELIE: Nu, mulțumesc…

EGIST: Așa-i că nici n-ai crede că nu suntem fețe regale adevărate?!… Spune sincer, ce ți-ai inchipuit că suntem?…

VANGHELIE: Regi, firește!… Greci!

EGIST: Nu ți-a trecut prin cap că suntem de pe la Iași!…

CLITEMNESTRA: Coborâți la vale de pe la Socola!…

VANGHELIE: Socola?!

EGIST: Acolo unde sunt cazați glumeții!…

VANGHELIE: Doamne păzește! O clipă nu mi-a trecut prin cap că sunteți săriți de pe șine!… Regi – regi încoronați! Umani! Populari! Chiar am să ciocnesc un pahar cu dumneavoastră!… Să ne trăiți! Să¬-nfloriți, ca merii, ca perii, în mijlocui verii!

EGIST: Dorește-ne să ne achităm cu succes de crima… ce ne așteaptă!… Va fi ceva sinistru! Dacă vrei, te poftim să asiști!…

VANGHELIE: Nu, mulțumesc…

CLITEMNESTRA: Ce blestem, sau ce fericire sinistră! Neamul nostru, al grecilor – răsăriți din stirpea reginei Clitemnestra și a regelui Agamemnon, plus cei din preajma lor! – să retrăim oriunde și oricând, în veci, soarta Clitemnestrei și a lui Agamemnon!… Să ne iubim, să ne urâm și să ne omorâm între noi, dând vina pe… zei!

EGIST: Ține-ne pumnii strânși! Urează-ne succes!..

VANGHELIE: (varsă pe cămașă… vinul din pahar!) Mă scuzați!.. Plec!.. Îl caut pe cel ce mi-a furat barba… Barba lui Moș Crăciun! Tare mă tem că nenorocitul… fără să fie, desigur, actor… A jefuit niște bătrâni, făcând pe Moș Crăciun!.. Și le-a luat gâții!.. Dacă vă…. sugruma pe dumneavoastră… nu mai apucați să jucați în film!.. Ar fi fost păcat!.. Sunt sigur că va ieși o operă de artă!… Cu doi criminali odioși, care se iubesc la nebunie, ca Romeo și Julieta!

EGIST: Deci… cauți un posibil criminal!

VANGHELIE: Da!… și caut și… mortul!… Sper să nu-1 fi ascuns!… Cum s-a întâmplat cu Elodia!

CLITEMNESTRA: Mortul cine este?..

VANGHELIE: Nu știu precis… Nu 1-am cunoscut personal!… Unii spun c-a fost un erou, în Decembrie, alții, că ar fi tras in popor!… N-ați auzit că un ins de pe aceste meleaguri ar fi dispărut?… Nu?! Eu am o bănuială… că măgarul care mi-a furat barba s-a dus la colindat!…

EGIST: Bine că nu ne-a tăiat nouă beregățile! Chiar ne strica fi1mul!…

VANGHELIE: Dar s-ar putea să mă înșel… Scuze! (iese, brusc, pe ușă)

CLITEMNESTRA: E un ins haios… Ca să poată intra prin case… și-a născocit o poveste hazlie, cu un Moș Crăciun bandit și posibil criminal – un erou necunoscut, sau un asasin necunoscut!… Bănuia că suntem săriți de pe fix și-o să-1 credem?… Rege, mi-e foame!

EGIST: Regină, mi-e foame de trupul tău!

CLITEMNESTRA: Să nu apară Oreste! Ar fi trebuit să sosească de două ore!… (se aude apropiindu-se o sanie cu zurgălăi) Ei, cine-o fi acest Moș Crăciun?!…

(apare) ORESTE: Gândurile noastre, neîmpăcate cu cerul, aveau să-și schimbe culorile de la un capăt la celălalt al lumii.

EGIST: La ce te referi?!

ORESTE: La un vis de-al meu! Tata a intrat în lumea din care nu se mai întoarce! A plecat sau a fost trimis! Aceasta poate fi o întrebare. La care nimeni nu-mi răspunde! De parcă toți oamenii apropiați de mine au rămas fără de mine! Și plouă mereu priviți! – de parcă e vorba de un potop albastru!

EGIST: O să vină iarna! Nori de zăpadă, grei, o să facă aerul alb!

ORESTE: Probabil! Îl visez pe tata!… Venind învingător din război, s-a trezit la căpătâi cu o coroană de veci! Bănuiesc, da, că 1-au cuprins lacrimile văzând cum moare… Iar mama n-a mai avut curajul să plângă!

EGIST: Ce vrei să spui?

ORESTE: Ce crede cine mă ascultă… Intrat în lumea de dincolo, tata a devenit ca o stafie!..

CLITEMNESTRA: (apare) Parcă vezi lumea întoarsă pe dos!

ORESTE: Așa și este! Tata parcă are o cruce în plus!.. Și parcă umblă peste câmpii hipnotizat de fulgii de nea! Și matale cum începi să plângi, parcă moartea tatei devine vizibilă!.. O vezi!.. CLITEMNESTRA: Tu ce crezi?!..

ORESTE: Am crezut că pot exista fără tata!… M-am înșelat! Parcă tremură toți îngerii din cer!

EGIST: Ești obosit… O să-ți revii…

ORESTE: Desigur, căci istoria se preface mereu, de parcă în ea n-ar exista nicio tragedie! Tu, văd că de numele tatălui meu, care era neam apropiat cu tine, nu te împiedici!…

EGIST: Am plâns și eu la moartea lui, văzând-o pe regina Clitemnestra plângând!

ORESTE: Ai avut curajul să plângi?!

EGIST: Trebuia să-mi închipui că nu mai avem memorie?! Că tragediile sunt fără de lacrimi și fără de cuvinte?! Că tragediile sunt fără de lacrimi și fără de cuvinte?!

ORESTE: Da, dacă țara asta este locul prin care se pătrunde în lumea cealaltă!..

EGIST: De unde nu te mai înapoiezi în veci!

ORESTE: Da, și pământul ăsta, pe care stai acum, va exista fără de tine!

CLITEMNESTRA: Băiete, nu uita că Egist, neamul tău, este regele acestei țări… Nu-1 mai lua peste șireturi!

ORESTE: Oare el trebuie luat peste șireturi ca să înțelegi că într-o zi va muri? Fără să apuce să plângă?!

DUMITRU RADU POPESCU

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.