Figura lui Musk pare să fie omniprezentă în mediul digital, reprodusă într-o succesiune de meme virale (deși nici mediile mai tradiționale și în scădere, cum ar fi televiziunea, nu-l ocolesc). Saluturi fasciste sau apariții cu drujbe pe unele dintre cele mai importante scene politice ale lumii, intrarea cu o chiuvetă în sediul recent-achiziționatei platforme digitale Twitter (trimitere la expresia „let that sink in”) sau numirea unuia dintre copiii săi „X Æ A-12 Musk” și lista poate continua. Antreprenorul născut în Africa de Sud nu s-a dat în spate, în special în ultimii ani, de la nicio oportunitate de a provoca statu quo-ul, căutând dinadins să devină și să continue să fie un subiect de discuție. „Devenirea-memă”, cum o numesc Quinn Slobodian și Ben Tarnoff în recenta lor carte Muskism. A Guide for the Perplexed („Muskismul. Un ghid pentru nedumeriți”), nu este o strategie strict mediatică, de vizibilizare a propriei persoane, ci un instrument prin care Musk încearcă să extindă influența ideologiei sale atât în rândul oamenilor de rând, cât și în rândul politicienilor (din SUA sau nu, dată fiind susținerea aripii de extremă dreapta în recentele alegeri din Germania sau din alte locuri). Scopul cărții scrise de Slobodian și Tarnoff este explicitarea trăsăturilor fundamentale ale ideologiei muskiste și, simultan, argumentarea că cea din urmă ar fi, de fapt, ideologia dominantă a lumii în care trăim. Cu toate că Muskism reușește să fixeze convingător parametrii după care se ghidează Elon Musk în majoritatea acțiunilor sale antreprenoriale și politice, cei doi autori nu reușesc întru totul să convingă de faptul că ideologia muskistă este hegemonică, în special pentru că nu iau în considerare specificul local sau regional al unor zone îndepărtate de epicentrul tehnologic nord-american.
Unul dintre clișeele constante, susținut de discursul public al multor antreprenori, este incompatibilitatea dintre stat și libera circulație, acumulare și reproducere a capitalului – altfel spus, dintre stat și motorul funcționării corporațiilor sau firmelor private. Quinn Slobodian a arătat, în repetate rânduri (de exemplu, în cărțile sale Globalists sau Crack-Up Capitalism), că incongruența dintre cei doi poli este falsă, realitatea materială (economică) fiind una în care cele două aspecte fuzionează și se susțin una pe cealaltă; corporațiile au nevoie de infrastructura statală pentru a-și extinde resursele și pentru a asigura producerea de profit necesară în competiția cu alte corporații sau entități private. Uneori, așa cum a fost și în cazul lui Musk, beneficiile pe care statele le pun la dispoziția corporațiilor (în special în cazul celor din sfera tehnologică) iau forma unor contracte prin care cele din urmă sunt remunerate pentru construirea diferitor tehnologii – de altfel, aceasta este o mișcare veche, analizată și de Mariana Mazzucato în The Entrepreneurial State, ai căror beneficiari au fost, mai ales, firmele ale căror produse au putut fi utilizate de către armată sau anexele sale adiacente.
Imaginația lui Musk a fost dintotdeauna captivată de mrejele tehnologiei și ale figurilor robotice. De la ambivalenta copilărie în Africa de Sud, unde a văzut cu propriii ochi consecințele unui proiect eugenist susținut de tehnologii discriminatorii și unde a întâlnit pentru prima dată imaginile japoneze ale „mecha”-urilor pilotate de oameni, și până la tinerețea din ce în ce mai apropiată de Silicon Valley și explozia (efemeră economic a) internetului de la începutul anilor 1990, traiectoria lui Musk a fost mereu apropiată de o anumită încredere (unii ar spune oarbă) în posibilitățile tehnologiei de a schimba lumea. Contează mai puțin dacă lumea actuală, așa cum o cunoaște majoritatea lumii, se schimbă în bine sau rău; importantă este, pentru fondatorul SpaceX, explorarea și potențiala colonizare a altor planete și teritorii momentan de neimaginat. Prin SpaceX, mai exact prin proiectul de a construi anumite rachete care ar putea ajunge mai departe în spațiu decât cele de atunci, a câștigat Musk primele contracte cu guvernul SUA.
Colaborarea dintre guvernul Statelor Unite și Elon Musk avea să fie una fructuoasă, în special pentru cel din urmă, traversând diferite momente ale politicilor nord-americane și ale transformărilor companiilor de tehnologie din Silicon Valley. SpaceX întruchipa dorința SUA de extindere a dominației imperialiste către spațiu, pe modelul Star Wars, iar la nivelul funcționării companiei se plasa împotriva externalizării producției componentelor de bază, împrumutând astfel elemente atât din fordism, cât și din toyotism. Tesla a apărut într-un moment în care se încerca trecerea la energie regenerabilă – mișcarea fiind catalizată și de ce am putea numi drept suveranism energetic și încercarea Statelor Unite de a se decupla de la petrolul importat din Orientul Mijlociu – și a fost catalogată drept o companie „cleantech” (de „tehnologie curată”), bazându-se în continuare pe diferite contracte cu statul american, care, însă, nu l-a oprit pe Musk din a deschide o fabrică Tesla și în Shanghai, chiar dacă relațiile SUA-China începeau să ia o turnură non-amiabilă de la jumătatea deceniului trecut. Ambele produse ale companiilor lui Musk, racheta/satelitul și mașina electrică, sunt, conform lui Slobodian și Tarnoff, expresii ale imperativului de a proteja patria. De fapt, unul dintre trucurile ideologico-discursive ale lui Musk este promisiunea că, prin intermediul tehnologiilor sale, nu doar SUA, la nivel macro, are parte de tehno-suveranitate, ci și, într-o replică la scară mai mică, ajutată de diferitele dispozitive pe care le-a construit în ultimii 10 ani, cetățenii pot accesa același grad de autodeterminare.
Ultimele achiziții din orbita muskistă au legătură, într-un mod deloc neașteptat, cu inteligența artificială și platformele de socializare. Având în vedere că cea dintâi pare să replice aceeași speranță a profitabilității precum internetul la începutul anilor 1990, dacă nu și mai mare, cuplată cu o alură civilizațional-tehnologică mai mare, interesul pentru a investi în tehnologiile din spatele inteligenței artificiale este firesc pentru Musk. Mai mult, dată fiind necesitatea modelului curent, conecționist, al arhitecturii IA de acumulare necontenită a unei cantități din ce în ce mai mare de date, platformele de socializare sunt motorul potrivit pentru accelerarea extracției de date. Prin integrarea propriului model IA (Grok) în fosta platformă de socializare Twitter, actuala X, Musk caută să creeze un mediu propice pentru eficientizarea parcursului de la extracția de date la antrenarea modelului IA pe baza acelor date și testarea lor prin intermediul utilizatorilor care se folosesc constant de Grok pentru diferite sarcini (banale sau nu). Un alt beneficiu al deținerii unei platforme de socializare este, evident, influențarea perspectivelor politice ale utilizatorilor, care, de când Musk deține X, au fost asaltați constant de valuri de postări despre Trump și alți politicieni de dreapta din diferite zone ale globului.
O critică relativ simplă care se poate aduce încercării lui Slobodian și Tarnoff de a propune muskismul drept ideologia hegemonică a contemporaneității este modelul americano-centric pe care se bazează și pe care îl reproduce. Poate că muskismul este ideologia dominantă în SUA, asta par să indice multe dintre mișcările politice ale lui Trump, precum și puternica susținere pe care a primit-o din partea Silicon Valley după câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial. Companiile de tehnologie nu mai țin la discursurile cosmopolite și globaliste de acum 10-15 ani și se dedau, din motive economice (întrajutorarea de către stat, dereglementarea piețelor etc.), ideologiei tehno-nativiste sau tehno-suveraniste pe care Musk o susținea deja de ceva timp. Din fericire, însă, nu se poate spune că alte zone geopolitice pot fi la fel de ușor subsumate ideologiei pe care cei doi autori o construiesc în jurul figurii antreprenorului american. Tehnologia este una dintre ariile cruciale ale contemporaneității, însă nu toate statele sau entitățile suprastatale (Uniunea Europeană, de exemplu) permit aceeași relaxare a reglementărilor precum SUA, motiv pentru care muskismul nu poate decola peste tot. În același timp, din cauza influenței răspândite la nivel global, se prea poate ca SUA, și implicit muskismul, să determine anumite dinamice economice și politice, însă consecințele la nivel local pot fi filtrate sau întârziate de diferite alte mecanisme care îi perturbă eficiența.
Slobodian și Tarnoff reușesc să construiască o imagine importantă a unuia dintre cei mai influenți antreprenori actuali, însă meandrele istoriei pot la fel de bine să lase în urmă o altă figură, mai notabilă decât Musk, după care contemporaneitatea va fi înțeleasă de către exegeții viitori.