Franz Wright – poeme

Franz Wright – poeme

 

Franz Wright (1953-2015) este fiul poetului James Wright (1927-1980), aceștia reprezentând singurul cuplu tată-fiu câștigător al Premiului Pulitzer pentru poezie. Beneficiar a numeroase burse de creație și profesor la diferite universități, Wright jr. a fost și angajatul unei clinici psihiatrice. Poezia sa are ca punct de plecare o stare de angoasă existențială, care este depășită prin abordarea și sublimarea temelor singurătății, a bolii sau a spiritualității, pentru a ajunge, în punctul său de apogeu, într-o zonă de transcendență religioasă aproape extatică.

 

 

Singurul animal

 

Singurul animal care se sinucide

a ieșit la o plimbare în parc,

s-a tolănit pe o bancă tare

de pe prima stea,

a călătorit până la marginea spațiului

într-un fotoliu,

în timp ce echipajul vorbea

în liniște și s-a întors

pe neașteptate

în camera goală.

 

Singurul animal care plânge

care își dă jos hainele

și se privește în oglindă,

unicul animal

care își spală proprii dinți—

 

Undeva

 

singurul animal care fumează o țigară,

care se culcă și zboară înapoi în timp,

care se ridică și merge să ia o carte

în care caută un cuvânt

a auzit telefonul sunând

în întunecimea de la parter și a decis

să nu mai răspundă.

 

Iar eu înțeleg

prea bine: de câte ori

nu am luat decizia să mă opresc

de acum înainte

așteptând momentul morții mele

(spațiul pe care l-am ocupat aici

mă împrejmuiește înfricoșător ca apa)

și am spus că nu mă mai întorc niciodată

și totuși

 

în dimineața asta

m-am ridicat încă o dată

în această lume, în arca

din grădină și mormântul

neocupat de ceea ce

nu îmi pot imagina,

între eternități gemene,

un fel de aripi,

la o distanță mai mult sau mai puțin

egală față de ambele,

ezitând în fantezia numită

conștiință, unde

Tu mi-ai dăruit

în secret un lucru

pe care să-l percep,

ciudațenia albastră, înstelată

și înaltă de a fi

cumva aici.

 

Ne-ai dăruit în secret fiecăruia câte ceva de perceput.

 

Acum lipsit de blană, cinstit, copilul Meu

izgonit și

experimental

 

Ai spus, deși chiar inima ta te condamnă

 

Eu nu te condamn.

 

 

O inimă

 

E o după-amiază târzie și tocmai m-am întors din

varianta mai lungă a plimbării mele despre care nu știe

nimeni. Pentru prima dată în aproape o lună și

totul s-a schimbat. Este sfârșitul lui martie, am supraviețuit

încă o dată. În dimineața asta o femeie tânără

a descris cum e să tragi cocaină ținând un bebeluș

în brațe. Lumina și apa și norii, uimitor de schimbători

și de vântoși, au fost, în anumite momente,

Tu.

 

E o singură inimă în corpul meu, ai milă

de mine.

 

Frunzele maronii au îngropat toată iarna picioarele ființelor moarte

alergând peste iarba uscată care începe acum să se înverzească, ici și colo

primele violete lipsite de miros s-au reîntors, prima stea observată pe

neașteptate în timp ce stai privind fix în apa neagră.

 

Îți mulțumesc că mă lași să trăiesc puțin ca unul dintre cei

sănătoși; Îți mulțumes că mă lași să aflu cum e să trăiești

astfel. Îți mulțumesc că mă lași să privesc cerul tău înfricoșător

de albastru fără teamă și teribila ta lume fără

teroare, și a ta psihotică, lipsită de dragoste și pierdută

fără de speranță

cu dragostea asta

 

 

Dudley Wright

 

Aprinzând o lumânare pentru tatăl meu

eu sunt de asemenea tatăl meu

aprinzând o lumânare

 

pentru al său

în trecut, unde el este

de asemenea tatăl său

 

aprinzând una pentru mine

Traducere și text introductiv de Alex Văsieș

Drepturile de autor asupra tuturor textelor de pe acest site aparţin redacţiei.
Orice reproducere neautorizată este interzisă.