Să trăim și să gândim ca porcii. Despre îndemnul la invidie și la plictiseală în democrațiile-piață, lucrarea lui Gilles Châtelet din 1998, este un text de avangardă asupra fondării cyber-politicii și o critică radicală a schimbărilor social-tehnologice anunțate în acea perioadă crucială. Nu întâmplător a fost remarcat, chiar dacă tardiv de unii membri ai, azi, celebrei mișcări a culturii cibernetice (Cybernetic Culture Research Unit), dezvoltată la Warwick de gânditori și artiști avangardiști, ca Nick Land (filosofie), Kode9 (muzică), Sadie Plant (teorie feministă). Destinul internațional al lui Châtelet — ceea ce înseamnă azi ieșirea în engleză din țarcul unei limbi naționale, fie ea și franceza cu prestigiul său ofilit, și din bateriile de creștere a ouătoarelor și puilor de carne, care sunt de bună vreme universitățile — a demarat abia cu traducerea (2014) și seminariile pe care i le-a dedicat postum Maya B. Kronic, unul din cei mai competenți ghizi în undergroundul filosofic și artistic. Succesul său francez s-a datorat talentului de a insulta pe toată lumea, într-un stil polemic demn de tiradele antiiezuite ale lui Blaise Pascal. Deschiderea porților avangardelor anglo-saxone s-a datorat inteligenței acestui matematician și istoric al științei de a sesiza importanța construcțiilor conceptuale ale lui Gilles Deleuze și Félix Guattari, baze ale unei percepții novatoare asupra lumii în arta sfârșitului secolului al XX-lea.
Filosofia nu a fost singurul domeniu afectat de volumul-proiectil conceput de Châtelet. „Arta contemporană și filosofia contemporană sunt legate laolaltă precum alchimia și religia”, spune sculptorul Liam Gillick. Conform acestuia, artistul ar utiliza în combinații oculte concepte ale filosofiei continentale. Într-un ciclu de instalații dedicate spațializării și socializări în modernitatea târzie, studii asupra locurilor de întâlnire sau de decizie (săli de ședință, locuri de întâlnire marcate), artistul mărturisește că urmărea chestionarea „programului social-politic postrevoluționar impus de consensul postmodern”. Într-o recapitulare a activității sale, din influentul jurnal de teoria artei e-flux (Mai, 2019, ≠ 100), Gillick recunoaște o lacună a cercetării sale artistice, volumul lui Gilles Châtelet, descoperit mult mai târziu într-o notă bibliografică a unui studiu, semnat de Maya B. Kronic, despre modificările sociale produse de era informatică: „Ce naiba era cartea asta cu un titlu atât de bun? Și cum de am ratat-o?” În eseurile sale scrise sau montate în spațiu artei, plasticianul formulase doar un avertisment, acolo unde Gilles Châtelet denunțase ivirea orizontului unei epoci întunecate. Nomadismul anunțat ca eliberare se dovedea mobilitatea unei superclase dominante, în vreme ce păturile medii și inferioare erau lăsate să fiarbă sub fermenții care aveau să aducă la putere forțe reacționare nemaiîntâlnite. Liam Gillick constata cu sinceritate că „punerile sale în scenă” de la sfârșitul anilor ’90, cuprinse sub titlul What If? Scenarios, o serie de parodii ale modelului social impus de succesul tehnicilor de rebrănduire și al afacerilor speculative, fuseseră depășite teoretic de satira lui Châtelet. Alchimist al metaforei în care dizolva concepte deleuziene, autorul francez lumina preschimbarea democrațiilor occidentale în suport al pieței economice și transformarea cetățeanului în unitate de date (data unit) a uriașului computer al economiei politice mondiale.
Cybercultura școlii de la Warwick cultiva fascinația produsă de perspectiva predării umanității în fața unei invazii fără chip, venite din afara istoriei umane. Adesea, tehnica a fost bănuită de o dezvoltare independentă de creatorii săi, dar dispariția jubilatorie a umanității în proiectului tehno-științei este o tonalitate recentă în artă și filosofie. Cyber-filosofia observa cu entuziasm epistemologic extinderea graduală a formelor inteligenței sintetice și înlocuirea progresivă a organismului prin exoschelete de cyborgi. Gilles Châtelet propunea în schimb o fenomenologie hegeliană a ivirii acestor transformări, anunțate de distopiile SF create de Philip K. Dick sau de William Gibson. Ca aceste non-lumi și anti-societăți să fie posibile, a fost necesară impunerea „cyber-politicii”, termen prin care matematicianul francez marchează înlocuirea democrației cu algoritmii unor procese de comunicare și de impunere a informațiilor. Transformările s-au petrecut în cadrul Contra-Reformei liberale a anilor ’80, când mișcările sociale au devenit organizații festive de celebrare a unor drepturi umane abstracte, iar hedonismul libertar a devenit pe nesimțite cinism libertarian, compatibil cu politicile conservatoare ale regimurilor Thatcher sau Reagan.
Frédéric Lordon, într-un articol din 2 martie 2026, de pe blogul său, La pompe à phynance (ocheadă către piesa de teatru a lui Alfred Jarry, Ubu rege) exultă ca un un bun marxist în fața decăderii „burgheziei creative”, cea produsă de al treilea val industrial. Noi recruți vor îngroșa rândurile batalioanelor Revoluției Mondiale! Este vorba de păturile suprareprezentate politic din era dominației liberalismului și a prăbușirii programelor socialiste, fie în eprubeta cercetării academice, fie în fosa septică a democrației parlamentare, locurile preferate de contestatarii fără ambiții. Comentator al filosofiei afectelor la Spinoza și a teoriei pulsiunilor a lui Jacques Lacan, Lordon are totuși îndoieli că individualismul și spiritul de concurență, pe care această clasă s-a construit, ar putea reclădi sistemele de solidarități din ultimele două secole sau dacă, așa cum spunea Gilles Châtelet, turmele indiferente de competitori pizmași ar putea redeveni „un popor”. Acest pronunciamento lansat de Lordon se adresează aceluiași public vizat de îndemnului la invidie și plictiseală, iar autorul său recuperează inconștient registrul chimic și animalier din pamfletului pomenit: clasa creativă e destinată „marmitei” unde fermentează straturile dispensabile ale societății, însă este dificil de întrevăzut politizarea „cirezii de imbecili politici, batalioanele macronismului, socialismului sau ecologiei pariziene(…) Ajunge să discuți cu un bancher, un jurnalist sau, mai rău, cu un artist contemporan că să resimți amețeala unui scafandru coborât în groapa Marianelor”. Prin comparație, Châtelet vorbea de cyber-cireada înghițită de marile orașe mercantile, la fel cum odinioară centrele urban industriale absorbeau sărăcimea. În locul vechilor solidarități muncitorești și sindicale se proclamă „autonomia și autogestiunea șeptelului”, ușor de mulțumit cu trendurile info-vizuale prezentate regulat pe „pășunea cibernetică”. Societatea și tensiunile luptei politice au fost înlocuite de mișcarea haotică a elementelor individuale aruncate în vârtejul „centrifugei” economice sau lăsate în fierbere în „alambicului” pieței.
Este o urbanitate care se dezvoltă pe ruina statului, centrele economice fiind „iaurtiere” ale clasei mijlocii, în care sănătatea publică și învățământul se atrofiază prin desconsiderare. Modelul acestei lumi era, pentru Gilles Châtelet, Singapore. Invocarea orașului-stat asiatic ne duce iarăși cu gândul la reflecțiile neoreacționare ale lui Nick Land, care, nu mai departe de 2025, înălța ode acestor fragmente din fostul Imperiu Britanic, Hong-Kong, Singapore, Dubai, care reușesc să combine lipsa de democrație cu prosperitatea. În treacăt fie spus, găsim aici motivele prezenței conaționalilor noștri înstăriți în Dubai: aeroportul unde te poți îmbuiba cu best-off-urile planetei și absența săracilor. Mai plastic spus, în stilul eseistului francez: „un anumit tip transcontinetal de a rămâne acasă și între ai tăi, teleportând cu sine eleganța prădătoare a monstrului urban, care-l distinge de generațiile trecute împovărate de răbdare vegetativa sau militantism preistoric.” Segregarea elitelor într-o geografie reticulară ateritorială, reunind doar centrele urbane prin căi de comunicație aeriene, fusese surprinsă de Gilles Châtelet prin metafora ligii „Noii Ligi Hanseatice”, prin care înțelegea aderarea claselor medii postindustriale la idealurile (anti)sociale ale Lorzilor Finanței.
Adepții lui Saint-Simon știau exact cum vor fi distribuiți nasturii pe hainele membrilor societății progresiste viitoare: la spate, ca nimeni să nu se poată îmbrăca singur. Spre deosebire de autorii utopiști, ironizați odinioară de Marx, Gilles Châtelet nu ne dezvăluie cum va arată viitorul în cazul în care vom reuși refondarea politicii. Ne vorbește de o rearticulare mai subtilă a individului la comunitate, ceea ce însă presupune abolirea Noului Oraș managerial și racordarea sa la Teritoriu. Geografia ca bază a Politicii.