Oc deja prin definiție; există o ifră nu se discută, într-un fel, bărbăție prostească a cifrei încăpățânate și mereu gata să se adăpostească în spatele unui gen de imunitate științifică.” (G. Châtelet, Să trăim și să gândim ca porcii: despre îndemnul la invidie și la plictiseală în democrațiile-piață, trad. din limba franceză și prefață de Claudiu Gaiu, editura Alexandria Publishing House, Suceava, 2023, p. 63). Textul lui Gilles Châtelet, oferind o radiografie satirică a postmodernității și a sociețăților terțiare de servicii, nu scapă din mână intersecția dintre filosofie, limbaj și geometrie (în textul de față prezentă prin modul în care o anumită rigoare științifică este mobilizată pentru a legitima mecanismele democrației-piață), ci îi adăugă două axe, economia și politica. În analiza lui Châtelet, specifică perioadei neoliberale este și crearea unei echivalențe între sferele politicii și economiei. Una dintre formele acestei echivalențe ar fi anume consolidarea politicii în ipostaza sa electorală, cu elaborarea unui program construit ca o serie de oferte ce corespund cererii electoratului. Definirea politicii la Rancière ca o contestare a unei ordini date devine aici doar o chestiune de management. Ceea ce numim drept fizică socială, pe urmele lui Châtelet, nu este decât analiza mecanismelor prin care subiectivitatea (mai degrabă, tipologia modurilor subiective) tipică noilor clase de mijloc este constituită. Iar prin mecanica acestei fizici putem înțelege mecanica reproducerii relațiilor sociale în societatea postindustrială.
Așadar, scena care ne introduce în universul satiric postmodern al lui Châtelet e o noapte în clubul parizian Palace, locație centrală pentru viața culturală și socială pariziană de la sfârșitul anilor 70. Scena clubului operează un rezumat al întregii cărți aproape, concretizând un moment decisiv al consolidării noii etape economice: situată temporal la sfârșitul deceniului 1970, sceneta devine astfel pretextul narativ care descrie „o adevărată minune a Nopții, care a făcut ca Banii, Moda, Strada, Presa și chiar Universitatea să se zăpăcească laolaltă și să-și întrunească talentele […]” (Châtelet, Să trăim și să gândim ca porcii, p. 18), denunțând astfel pactul, pe atunci incipient, dintre capital, stat și cibernetică.
Ceea ce urmează este o portretizare a diferitelor tipuri de subiectivitate caracteristice societăților postindustriale: La Palace pare a fi un loc democratizant, în care diversele tipologii subiective se întâlnesc („cele Patru Smokinguri”, „Cyber-Wolves”) și unde alianța fragilă și instabilă dintre „Bani, Talent și Presă” pare a fi dacă nu cimentată, măcar inaugurată și celebrată. Mai mult, în cheia analizei operată de Châtelet, tranziția de la capitalismul industrial, caracteristic perioadei postbelice și caracterizat în țările occidentale de un temperament economic keynesian în care statul social mai putea juca un rol semnificativ, la un capitalism postfordist, bazat pe o economie de servicii e însoțită de apariția unei filosofii a nomadismului și a haosului productiv, auto-generativ și auto-organizator, a cărei interpretare devine o justificare pentru liberalizarea pieței. Astfel, mâna liberă a pieței nu este altceva decât expresia acestui haos auto-organizator și productiv, a cărei funcționare liberă nu trebuie perturbată. Mobilitate, nomadism, fluiditate – acestea sunt formele caracteristice noii existențe cibernetice. Prima dimensiune a noii fizici sociale se arată deja – o comprimare a spațiului și timpului caracteristică postmodernității, operată/facilitată de extinderea unui sistem de rețele care permite comunicarea instantanee, precum și un consum și o circulație accelerată a capitalului.
Ecuația „Piață = Democrație = Majoritatea oamenilor medii, care legitimează democrațiile-piețe […]” (Châtelet, p. 66) e, de asemenea, expresia unei alchimii sociale, care pretinde transformarea omului obișnuit în omul mediu, proces politic a cărei istorie Châtelet o trasează până la Hobbes și care denotă o individualizare cuantificabilă. Astronomul belgian Lambert-Adolph Quételet e citat pentru schițarea unei „statistici morale,” construită pe modelul unei anatomii sociale, astfel încât fiecare parte a corpului social e analizabilă și cuantificabilă, funcționând asemeni unor parametrii în alcătuirea noii fizici sociale și permițând descoperirea unor legi de funcționare analoage legilor fizice. Alcătuirea unei astfel de statistici duce la o reconceptualizarea unei figuri a „înțeleptului” la Quételet, drept „cel ar cărui liber arbitru acționează ca un mecanism ce se-nvârte în jurul unei stări medii rezonabile, cea a «omului mediu»” (Châtelet, p. 60). Liberul arbitru, astfel, departe de a mai fi expresia unei voințe și unei capacități pentru auto-determinare, devine expresia unei tendințe, a unei medii matematice. Iar figura înțeleptului se lasă ușor confundată cu cea a omului mediu, „pe care fizicienii l-ar califica cu plăcere ca adiabatic” (Châtelet, p. 60).
Atomizarea individuală merge mână în mână cu această medie socială calculabilă, iar atomizarea nu implică doar redefinirea colectivității ca un agregat de atomi-subiecți, ci și ignorarea istoriei sociale a indivizilor concomitentă cu desconsiderarea lor drept agenți sociali. Metafora corpului social astfel parametrizat trebuie dusă mai departe, din moment ce pentru Quételet „omul mediu este pentru națiune ceea ce este centru de gravitate pentru un corp” (Châtelet, p. 61), fiind astfel capabil de a rezuma toate forțele intersubiective ce acționează asupra unei națiuni. Sfârșitul anilor 1970 surprinde și tranziția de la o subiectivitate militantă ce a mai putut caracteriza sfârșitul deceniului 1960 la contra-reforma neoliberală caracteristică perioadei Thatcher-Reagan, ce găsește un aliat bun în mecanica noii fizici sociale și în tranziția pe plan subiectiv la cinismul libertarian și nomadismul Turbo-Becațelor și Cyber-Ghedeonilor.
Permițând elaborarea unor legi analoage celor naturale și identificarea mediilor statistice (prin cuantificarea omului mediu), numărul conferă o obiectivitate sterilă, dincolo de orice contestare, fiind astfel și un mijloc de control eficace. Capabile de a exprima obiectiv milioane de voințe, cifrele nivelează orice excentricitate subiectivă, aducând calm și previzibilitate în câmpul social. Eliberând astfel individualul de propria sa geneză istorică, într-o manieră similară cu o noțiunea haosului eliberator, cifrele ajung până la urmă să se impună și să împartă o obiectivitate mobilă, dinamică, dar mereu calculabilă sferei sociale.
Această mecanică și aritmetică socială facilitează o suprapunere dintre sfera subiectivității și cea a pieței. Ajungem astfel și la subiectul colectiv, cyber-cireada, a cărei materie subiectivă devine materie primă pentru rețele neuronale și de servicii. Cu toate acestea și împotriva acestei rigurozități aparent științifice oferite de fizica socială à la Quételet, Châtelet distinge și o inteligență a numărului, nu ca un asamblaj de proporții cuantificabile, ci drept „o coaliție ce forțează evenimentul și însuflețește o bătălie” (Châtelet, p. 63). Acest număr în luptă nu mai e un inventar rigid al unei realități date, ci un catalizator pentru o gândire capabilă de a inventa noi dimensiuni și de a deschide calea către noi modalități subiective. Rămânând pe terenul astronomiei, la partea cealaltă a acestui dipol ideologic, alături de Quételet, l-am putea așeza pe Anton Pannekoek, marxist și astronom olandez, pentru care constituirea obiectivității științifice e un proces istoric social și colectiv.